Uneori mi-e tare dor de Clubul Român de Presă de pe vremea lui Dumitru Tinu. Însemna ceva. Şi pentru comunitatea de presă, și pentru politicieni, chiar și pentru cititori. Modernizarea acestui club al editorilor (cei mai mulți și jurnaliști sau manageri de televiziune) încercată pe vremea președinției lui CTP a însemnat și înmormântarea figurată a organizației. Azi, în cea mai vizibilă agresiune asupra libertății de exprimare (valoarea a fost trecută undeva în sertare și prin alte țări cu multe pretenții în domeniu!) și pe vremea unei crize economice nebune, absența CRP se resimte din plin. Multe organizații mărunte, lipsite de greutate și vizibilitate, de cap și de direcție dau impresia unei risipiri de forțe. Sindicatele și asociațiile, chiar și ce-a mai rămas din Club nu mai apără pe nimeni și nu mai reprezintă mare lucru în peisajul societății civile. Felul în care jurnaliștii au reușit să se strângă în campania contra ANAF, cea legată de TVA pe drepturile de autor, ne arată ce fel de comunitate de presă mai există în România. De fapt, cum ea nu mai funcționează. Doar individualități izolate, pline de ifose și importanță, incapabile să se integreze într-un grup profesional. Spre bucuria de chefliu a lui Traian Băsescu (adevărul este că a lucrat din greu la acest peisaj cenușiu!), România are mult mai multe vedete decât instituții de presă. După debarcarea așa-zișilor dinozauri, tinerii cei mai înfometați de putere și glorie s-au aruncat să ocupe locurile din primele rânduri, neizbutind să depășească exemplul menestrelului de Pitești. Adică gelul și morga de guguștiuc a lui Robert Turcescu.
O lună de zile ne-am chinuit să ne strângem în Grupul pentru Corectitudine Fiscală. Alte câteva săptămâni ne-au trebuit ca oamenii să înțeleagă ce avem de făcut. Încă una sau două, să vedem cine ne reprezintă. Unii, vedete cu pretenții, s-au temut să nu aibă parte de o belea în plus. Cei mai gomoși aveau soluții ce nu ar fi putut salva nici măcar un cățel rătăcit. De fapt, ideile tembele venite de la nume cu pretenții m-au speriat mai mult decât neînțelegerile dintre cei afectați de deciziile arbitrare ale Fiscului.
Marți seara, când Casa de Avocatură Piperea și Asociații a anunțat prima victorie în bătălia cu răzbunările lui Blejnar (cel care a transformat ANAF-ul într-un instrument de luptă și șantaj al regimului Băsescu), am remarcat un prim licăr de solidaritate. Apoi nenumărate reacții stupide, chiar tembele.
Vremuri nespus de grele pentru presa din România. Mulți dintre jurnaliștii de astăzi seamănă perfect cu presa pe care o practică!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.