O experienţă din Liban potrivită şi pentru România

Electoratul libanez trăiește un soi de exasperare ce seamănă perfect celei din România.

Corupție endemică, proiecte abandonate, absența unor proiecte unitare, adoptate pe termen lung, clientelism etc. Dar, spre deosebire de România, elitele societății civile din Liban s-au organizat și au pus la cale o mișcare și un program, devenind un adevărat interlocutor al clasei politice.

Prezentăm pe larg inițiativa excepțională a Centrului Libanez pentru Influență Civică (CIH), în speranța că…

CIVIC INFLUENCE HUB

Cine suntem?

Suntem un grup de cetăţeni libanezi din societatea civilă care acţionăm în afara politicii pentru a construi o viziune pentru Liban, unindu-i pe libanezi în jurul unor opţiuni socio-economice bazate pe filozofia ”economiei federative”, unde pot acţiona şi pot fi egali, în cadrul Centrului Libanez pentru Influenţă Civică.

Misiunea noastră

Să promovăm rolul societăţii civile şi să construim o conştiinţă naţională prin refacerea unui sistem de operare eficient, în jurul conceptului de ”bună guvernare” şi prin formularea unor polici socio-economice sustenabile în sectoare care sunt importante pentru toţi cetăţenii, indiferent de diferenţele dintre ei, şi prin influenţarea pozitivă a procesului de guvernare în vederea adoptării şi implementării acestor politici. Aceste sectoare includ apa, electricitatea, transportul, hidrocarburile, pensiile şi protecţia socială, reformarea Fondului Naţional de Securitate Socială. Primul plan este planul ”Aurul Albastru”, un plan pe cinci ani pentru managementul sectorului apei în Liban. Filozofia CIH vrea să readucă echilibrul între sectorul public, cel privat şi societatea civilă, respectând aspiraţiile oamenilor şi promovând acţiunea instituţiilor şi sustenabilitatea politicilor. Principalul slogan este ”de la politică la politici”, iar de aceea societatea este văzută ca autoritatea care supraveghează şi trage la răspundere. Mai mult, CIH a lansat o dezbatere asupra conceptului de ”securitate naţională” pe cele trei dimensiuni ale sale: sistemul care operează, politici economice sustenabile şi politici sociale coerente.

Viziunea

Vrem să construim o conştiinţă naţională şi colectivă prin economia federativă, prin valori comune, singura noastră resursă pentru trezirea socială şi civică. Economia federativă nu înseamnă un stat federal, ci planuri pentru a-i aduce împreună pe cetăţenii libanezi şi pentru a ne adresa inimilor, minţilor şi buzunarelor lor. Este vorba de planuri care vor avea consecinţe asupra vieţii fiecărui libanez, indiferent de religie, de regiune şi de categorie socială.

Valori

Acţionăm cu integritate

Acţionăm cu curaj

Ne angajăm să rezistăm

Împreună pentru conştiinţă naţională

Sursele noastre de finanţare

CIH se autofinanţează prin contribuţii din partea membrilor, cea ce îi întăreşte independenţa, abordarea ştiinţifică, imparţialitatea şi preocuparea pentru cauza naţională, totul într-o perspectivă ştiinţifică şi economică unificatoare.

Cadrul de acţiune strategică al CIH

CIH doreşte să dezvolte o serie de politici sectoriale socio-economice complementare care pot fi aplicate printr-un sistem activ de operare în vederea:

1. Unor studii integrate în domeniul legal, administrativ, financiar şi de control.

2. Stabilirii dialogului cu factorii de decizie prin instituţiile oficiale, prin observarea viziunii forţelor politice şi prin cooperarea cu sectorul privat, cu societatea civilă şi cu presa în vederea creării unei opiinii publice care să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei.

3. Oferirii de studii integrate actorilor mai sus menţionaţi, cooperând cu ei pentru a pune în practică aceste proiecte.

4. Mobilizării populare, sensibilizării publicului şi implicării cetăţenilor ca parteneri în aceste politici.

Aşteptările noastre privind atingerea acestor obiective

CIH este conştient de provocări, dar Centrul este hotărât să lanseze un nou experiment în societatea civilă care va susţine conceptul de parteneriat între sectoarele public şi privat şi între societatea civilă şi factorii de decizie, totul începând prin crearea unei conştiinţe naţionale al cărei scop principal să fie cetăţeanul, o viaţă demnă şi interesul national.

CIH a fost lansat în aprilie 2012. Un grup dincolo de orice partid politic a propus o nouă viziune şi un set de iniţiative politice şi oportunităţi la nivel social şi economic, prin implementarea unor metode de influenţă inovatoare şi eficiente asupra centrelor de decizie.

În blocajul actual este imposibil să găsim o soluţie pentru mlaştina politică în care ne aflăm. Noi, oamenii cărora ne pasă şi care putem face diferenţa, nu putem sta deoparte, chiar dacă nu suntem afectaţi în mod direct. CIH pune influenţa planificată în slujba unei Economii Federative autentice. Vorbim despre planuri de creştere aplicate uniform în toate regiunile Libanului, fără excepţie, un plan care mobilizează cetăţenii Libanului creând un profit pe întreg teritoriul Libanului. Cuvintele cheie sunt mobilizare, influenţă federativă şi dinamizarea economiei naţionale.

Obiectivele noastre sunt ambiţioase, strategia noastra este axată pe proiecte federative socio-economice importante. Primul proiect ales este Apa. De ce? Pentru că apa este: primul şi cel mai important factor federativ într-o societate divizată; un factor interconfesional şi interregional; este cel mai important serviciu al viitorului; este baza bunăstării libanezilor, care a fost administrată cu incompetenţă o lungă perioadă.

SECURITATEA NAŢIONALĂ

Securitatea naţionalăţine de apărarea statului şi a cetăţenilorîmpotriva oricărei crize naţionale, fie internă, fie externă. Managementul afacerilor interne spre binele populaţiei, împreună cu o administraţie eficientă sunt un aspect cheie. Atât sectorul public, câtşi cel privat, alături de societatea civilă, au un rol important – fie că este jucat la nivel academic, la nivelul presei, al instituţiilor de forţă sau prin adoptarea legislaţiei muncii, prin sistemele de pensii, protecţie sociala, educaţieşi sănătate.

Problemele

1. Se poate lansa un concept de “securitate naţională” în Liban?
2. Cine defineşte componentele sale?
3. Care sunt procesele prin care dezvoltăm un asemenea concept?
4. Situaţia geopolitică a ţării impune o iniţiativă pentru începerea elaborării acestui concept?
5. Acceptăm ca “securitatea naţională” săţină mai mult de teorie decât de acţiuni concrete?
6. În ce măsură conceptul de “securitate naţională” este legat de interesul suprem al Libanului şi libanezilor? Adică în ce măsură ar trebui să stabilim un mecanism care să protejeze “securitatea naţională” împotriva exploatării conceptului şi a confiscării sale?
7. Care este cea mai bună metodologie de elaborare a conceptului de “securitate naţională” într-un sens strategic, mai degraba decât tactic?

Trei dimensiuni ale Securităţii Naţionale: sistemul de operare, planurile economice, planurile sociale.

SISTEMUL

În Liban, potrivit Civic Influence Hub, poate fi definit ca un sistem integrat al bunei guvernări în toate aspectele relevante pentru cetăţenii libenzi – indiferent de afilierile lor, de angajamentele lor şi de credinţa lor. Buna guvernare trebuie să protejeze atât interesele publice, câtşi pe cele private şi trebuie să fie susţinută de un pact social puternic, bazat pe aceste interese comune. Însăîn Liban pactul social naţional are multe disfunctionalităţi.

Probleme

Sunt trei disfunctionalităţi fundamentale care subminează eficienta sistemului:

• lipsa unui preşedinte al republicii;

• un Parlament care şi-a extins puterea;

• un guvern care se bazează pe consensul democratic.

Întrebările care trebuie puse

• De ce este atât de lacunară buna guvernare? De exemplu există 33 de proiecte de lege cărora le lispseşte decretul de implementare.

• De ce legile în vigoare sunt trecute cu vederea?

• De ce nu se reuşeşte implementarea unei politici sustenabile pentru a proteja reursele naturale şi umane?

• De ce sunt atât de multe proiecte de lege care nu sunt susţinute sau nu sunt adoptate?

• De ce activele şi proprietăţile statului nu sunt încăînregistrate şi clasificate?

• De ce este atât de ambiguădiplomaţia libaneză?

• De ce nu se abordează mai amplu problema refugiaţilor?

• De ce nu există o politică integrată pentru războaie, crize şi dezastre naturale?

• De ce diaspora libaneză este văzută ca o sursă de finanţare?

• De ce presa serveşte interese politice în loc să se preocupe de problemele poporului libanez?

• De ce nu se restructurează sectorul de stat?

Exemple de disfuncţii

• Peste un an fărăpreşedintele

• Un parlament cu mandat extins

• Cvasiblocarea guvernului

• Un Consiliu Economic şi Social paralizat

• Neaprobarea legii electorale

• Posturile vacante din administraţia publicatiă

Politici neimplementate: Planul pentru agricultură (2005), Planul Industrial (2006), Politica Educaţiei (2010), Politica Electricităţii (2010), Politica Apei (2011), Pactul Social (2011), propunerea pentru politica transportului (2011).

PLANURILE ECONOMICE

Economia Libanului şi bunăstarea economică acoperă o paletă largă de sectoare: agricultură, industria şi serviciile. Infrastructura include: electricitatea, apa, transportul, telecomunicaţiile, petrolul şi gazele. Trebuie luat în calcul şi sectorul financiar, inclusiv datoria publică, bugetele şi băncile.

Problemele

Am avut lipsa totală de viziune şi programele economice stau pe loc. Infrastructura învechităşi inadecvată nu a reuşit să ofere minimum de servicii, în ciuda costurilor tot mai mari. În plus, avem:

• Datorie publică mare

• Lipseşte bugetul de stat anual

• Un sistem rentier: capacitatea de producţie este de sub 30%

• Un sistem de consum: importurile depăşesc 21 de miliarde de dolari

• Un sistem regresiv: exporturile industriale şi agricole se reduc treptat

Exemple de politici economice disfuncţionale

Electricitatea

• 50% este produsăîn centrale mai vechi de 30 de ani

• costuri de producţie foarte mari

• pană de electricitate dureazăîn medie 3-6 ore

• pierderile tehnice sunt de 35%

Apa

• sub opt ore de furnizare pe zi

• 48% se pierde prin ţevile sparte

• sunt folosite doar 17% din resursele potenţiale

Transportul:

• reprezintă 30% din cheltuielile unei gospodării

• 2-3 ore de condus între oraşe aflate la 40-60 de km distanţă

• 40% din drumuri sunt într-o stare proastă

• capacitate redusă de preluare a traficului în capitală

TRANSPORTUL

În acest moment nu există o strategie naţională pentru transportul terestru în Liban. Rata posesiei de autovehicule este însă una dintre cele mai mari din lume, o maşină la trei persoane. Sectorul transportului se compune dintr-o flotă de vehicule învechite şi prost întreţinute. Deplasarea se face pe o reţea rutieră de o calitate relativ proastă, cu un sistem de transport slab şi nereglementat.

Principalele probleme ale transportului rutier ţin de dependenţa excesivă de maşinile proprietate personală, de proasta organizare şi de reducerea nivelului serviciilor oferite.

Problemele transporturilor:

1. 1. Provocările economice

Transporturile reprezintă 5% din PIB şi pot contribui la îmbunătăţireacomerţului, a turismului, agriculturii, serviciilor şi construcţiilor. Agricultura reprezintă 6,3% din PIB, industria 13,5%, construcţiile 9,4%, comerţul 21,3%, închirierea de locuinţe 22,6%.

2. 2. Creşterea demograficăşi urbanizarea

Populaţia din aglomeraţiile urbane continuă să creascăşi de aceea problemele transportului vor creşteaici. Pe de altă parte aceste oraşe vor deveni noduri în reţeaua de transport.

3. Traficul şi infrastructura

Peste 30 de ani, flota auto va creşte cu 60%, la fel şi număruldeplasărilor cu autovehiculele. Aceasta va duce la dublarea traficului, ţinând cont şi de creşterea demografică. Aceastăevoluţie poate duce la probleme de infrastructurăîn zonele dens populate, unde în multe locuri situaţia poate deveni critică dacă nu se aplicăsoluţii de management sau variante de transport public alternative. Probleme similare vor apărea la intrarea în marile oraşe. Reţeaua de drumuri din zonele rurale va continua să satisfacănecesităţile.

Aceste informaţii sugerează că ritmul construcţiei de drumuri nu a ţinut pasul cu creştereapopulaţieiîn zonele dens populate. 62,4% dintre familii au o maşină, procentul familiilor care au douămaşini a crescut din cauza transportului public deficitar şi a nevoii ca ambii membri ai familiei sămuncească.Creşterea continuă a numărului de maşinişi transportul public deficitar vor spori traficul şi întârzierileîn trafic. Întârzierileîn trafic provoacă o pagubă estimată la 2 miliarde de dolari.

4. Coeziunea socială

Actualul model al retelei de transport izolează regiunile ţării una de alta. Izolarea aceasta se datorează duratei mari în care se parcurg distanţele. Transportul public deţinut de guvern şi chiar şi cel privat este într-o stare proastăşi doar un număr limitat de cetăţeniîl folosesc.

5. Managementul

Instituţiile guvernamentale sunt foarte slabe, lipsindu-le resursele umane şi financiare. Aceasta explicăabsenţa unui transport public gestionat de guvern, deşi există un plan de transport propus de guvern. Guvernul amână aplicarea an după an. Se pare că guvernul vrea sămenţinăsituaţiaîn care cetăţeniiîşi folosesc tot mai mult maşinile, astfel încât consumul de combustibil să fie mare, iar veniturile din taxe ale guvernului să fie mari.

PLANURILE SOCIALE

Un plan social eficient trebuie să ofere garanţiiîmpotriva revoltelor interne şi a cazurilor de extremism şi excludere socială. Un asemenea plan creează sentimentul securităţii. Planurile sociale sunt legate de cele economice şi reflectă succesul economiei.

Problemele

• De ce nu avem o politică a justiţiei sociale?

• Care este costul social şi economic al neglijenţei actuale?

• De ce legile sistemului de pensii şi de protectie sociala nu au fost adoptate încă?

• De ce nu a fost adoptat un sistem pentru asigurarea de sănătate pe parcursul întregii vieţi?

• De ce sistemul de taxe este opac şi de ce este separat de sistemul solidarităţii sociale?

• De ce tinerii continuă să emigreze şi săfinanţeze sisteme sociale de care părinţii lor nu pot beneficia?

Exemple de disfuncţionalităţi ale politicilor sociale

• Şomajul se propie de 13%

• 25% dintre libanezi trăiesc la limita sărăciei, iar 8% sub limita sărăciei

• 50% dintre libanezi nu au asigurări de sănătate

• Ce se va întâmpla cu cei foarte tineri dacă nu se va adopta o politică socială

• Care este impactul unei jumătăţi de milion de refugiaţi palestinieni şi al mai mult de 1,5 milioane de refugiaţi din Siria, atât din punct de vedere economic, câtşi social (în sănătate).

Fondul Naţional pentru Securitate Socială

Legea Fondului pentru Securitate Socială a fost adoptatăîn 1963 şi a intrat în vigoare în 1965. Fondul a fost primul de acest gen din lumea arabă. A fost inspirat din sistemul francez aplicat de preşedintele De Gaulle pentru a combate tendinţele comuniste şi socialiste de după Al Doilea Război Mondial.

Fondul Naţional pentru Securitate Socială este compus din:

1. ramura pentru pensii

2. ramura pentru ajutoare pentru boalăşi maternitate

3. ramura pentru indemnizaţii pentru familii

4. ramura pentru accidente de muncă

Fondul Naţional pentru Securitate Socialăeste administrat de 10 reprezentanţi ai sindicatelor, 10 reprezentanţi ai comunităţii de afaceri şi ai profesiilor liberale, 6 reprezentanţinumiţi de guvern, un preşedinte ales de guvern, preşedintele corpului de control numit de guvern pentru o perioadă nedefinită, directorul general numit de guvern pentru o perioada nedefinită.

Probleme

Fondul Naţional pentru Securitate Sociala nu mai deţine un control real, iar membrii conducerii profită de ocazie şi îşi oferă numeroase privilegii şi beneficii (creşteri anuale de salariu de 50%, 14 salarii pe an, 25 de salarii la pensionare şi asigurare medicală pe viaţă). Costurile acestor aberaţii ajung la 40-50 de milioane de dolari, fără a ţine cont de efectele retroactive si de precedentele create şi care pot fi aplicate şi în sectorul privat.

Devalorizarea monedei naţionale a dus la epuizarea rezervelor pentru pensii, iar compensarea diferenţei a fost suportată de sectorul privat. Fondul pentru ajutoarele de boală oferă servicii proaste, are un deficit mare şi s-a împrumutat ilegal de la fondul de pensii.

Aparatul Fondului Naţional pentru Securitate Sociala ar trebui să fie format din 1.400 de angajaţi, insa nu sunt decât cel mult o mie, cu o vârstă medie de 50 de ani si cu o calificare precară. Costul mediu pe fiecare angajat este cel mai mare din ţară – circa 65.000 de dolari pe an, fără a mai ţine cont de ineficienţaşi de neglijenţele dramatice.

Lipsa unor angajaţicompetenţi face ca arieratele Fondului faţă de spitale şi companii să crească de la an la an şi acum au ajuns la 120 de milioane de dolari. Unele spitale sunt îndatorate grav, iar spitalele privilegiate se văd cu banii intraţiîn cont cu întârzieri de luni de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.