O expoziţie despre modernitate şi tradiţie

Până în 14 septembrie, “Centrul Meridional de Arhitectură” din Toulouse găzduieşte expoziţia “Vogadors”, organizată de Catalonia şi Insulele Baleare cu ocazia “Bienalei de Arhitectură” de la Veneţia de anul trecut. Concepută de arhitecţii Jordi Badia şi Felix Arranz, redactor-şef al unui periodic spaniol, care a condus şi “Bienala de Arhitectură şi Urbanism” de la Saragossa, expoziţia prezintă 9 proiecte ale unor tineri arhitecţi a căror concepţie îmbină previziunile de viitor cu o privire complice către trecut.

“Vogadors”, care înseamnă în catalană “vâslaşi”, prezintă 9 echipe asemănătore ca sensibilitate, care propun un nou mod de a face arhitectură ca răspuns la cererea crescândă a unei părţi societăţii, legată de nevoile cotidiene şi diferită de creaţiile cele mai spectaculoase şi mediatizate. Este vorba despre o arhitectură sobră, de mare simplitate materială, dar foarte matură din punct de vedere tehnic şi intelectual.

Este creaţia unei generaţii care încearcă să integreze valorile tradiţionale, purtătoare de sens şi de continuitate. De asemenea, ea este adecvată realităţilor sociale şi acceptă provocarea arhitecturii durabile.

Grădiniţa din Pratdip

Expoziţia se doreşte un mod de a prezenta Catalonia şi Insulele Baleare drept unul dintre centrele majore ale producţiei arhitecturale contemporane, puse sub semnul unei fraze a sculptorului catalan Jorge Oteiza: “Cel care priveşte înainte, creând noul, este ca un vâslaş care înaintează vâslind cu spatele. Priveşte în urmă, către ceea ce a trecut, către ceea ce există, în aşa fel încât să fie în măsură să reinventeze înseşi izvoarele”.

Arhitectura catalană a fost, imediat după căderea franchismului, în anii ’70 şi ’80, o “şcoală” de referinţă prin modernitatea şi, în acelaşi timp, prin ancorarea ei în tradiţia regiunii, ferită la acea epocă de mişcările internaţionale: postmodernism, decontructivism…

Şcoala de Artă şi Design din Ampost

Pe linia acestei moşteniri, Jordi Badia a gândit această expoziţie, ale cărei proiecte pornesc de la condiţiile materiale şi temporale ale vieţii reale, care au caracterizat admirabilele construcţii rurale din câmpiile catalane, vizând o “modernitate academică”.

Arhitecţii barcelonezi Núria Salvadó şi David Tapias propun, în “Grădiniţa pentru copii” de la Pratdip, o arhitectură inspirată de morfologia constucţiilor învecinate, care să se “topească” printre ele, fără nicio dorinţă de a se distinge în vreun fel. Ei încercă astfel să nu anuleze ceea ce s-a construit de-a lungul anilor aleatoriu, fără ambiţii estetice, dar care constituie astăzi un mediu înconjurător omogen. Construcţia foloseşte aceleaşi cărămizi, dar profitând de potenţialul lor tehnic actual, pentru a realiza un spaţiu bogat, dens, plăcut, departe de standardele esteticii oficiale şi repetitive.

Casa Colagge

În “Casă la Bunyola”, în Majorca, tânărul Francisco Cifuentes apelează, după tehnici care au fost folosite la construirea satului, la materiale modeste, cărămizi, beton pentru grinzi, lemn, pe care le ridică la arhetipuri ale unei noi arhitecturi populare. Proiectul mărturiseşte ambiţia de a construi bine, în modul cel mai logic şi economic, fără efecte surprinzătoare, fără afişarea modernităţii şi cu o adaptare pe cât posibil perfectă la peisajul rural în care clădirea se înscrie, obţinând în acelaşi timp un confort interior de calitate. Este un proiect de discretă sofisticare tehnică şi intelectuală, care se dezvoltă într-o manieră deschisă, în care locatarul se poate implica.

Casa celor trei surori

Ramon Bosch de la “Cabinet Bosch Capdeferro Architectures” îşi propune în “Casa Collage” din Gerona o reflecţie lucidă asupra rolului arhitectului în intervenţiile asupra unor edificii existente, obligaţia de a releva forţa poetică a texturilor şi modalităţilor de construire a unui edificiu fasonate de timp. Recunoaşterea valorii timpului şi a capacităţii lui de a desena texturile unui loc presupune o intervenţie delicată pentru a nu şterge urmele anterioare, în convingerea că o clădire care a durat secole va continua să trăiasă şi după noua intervenţie. El a găsit elemente ceramice şi le-a dat o nouă viaţă, într-o manieră insolită, în relaţie armonioasă cu locul care le primeşte şi căruia par să-i fi aparţinut de fapt cu mult timp înainte de a deveni un nou element arhitectural.

Complexul sportiv din Jesus

La Murcia, “Casa pentru trei surori”, concepută de Jaume Blancafort de la “Cabinet Blancafort Reus Architecture”, reuneşte trei case într-un înveliş din lemn, dând impresia că este vorba despre o singură clădire şi contribuind la integrarea ei în peisajul câmpurilor cultivate, ca şi cum nu ar fi vorba decât despre nişte lădiţe de fructe uitate acolo. Lemnul poros, uşor, va îmbătrâni în ritmul celor care locuiesc construcţia şi permite o continuitate a materialului, ce se regăseşte în obloane, în tâmplărie, astfel încât cele trei case devin o singură operă arhitecturală.

O altă intervenţie la un monument istoric i se datoreză lui Meritxell Inaraja, în centrul cultural “La Seca” din Barcelona. Acesta evidenţiază diferitele straturi acumulate în timp, prin accentuarea arcurilor şi deschiderilor care fuseseră acoperite în perioadele anterioare. Intervenţiile contemporane, care pun în valoare patio, încearcă să nu contrasteze cu construcţia anterioră şi să realizeze un spaţiu omogen. Este un proiect în care arhitectul înţelege şi întăreşte dimensiunea plastică a raporturilor între mare şi mic, între deschis şi închis, între construcţia materială şi definirea spaţiilor.

Teatrul La Seca din Barcelona

Jaime J. Ferrer Forés şi Antoni Vilanova prezintă un proiect de intervenţie prin care o nouă stradă trebuie să traverseze o uzină veche, Can Ribas, în La Soledad din Palma de Majorca. Ei au decis să păstreze arhitectura existentă, încercând să acopere distrugerea pe care arhitectura o suportă prin străpungerea străzii. Este o construcţie care, prin confruntarea zidurilor fragile existente, definite ca plinuri, şi a străpungerii încadrate în metal, definită ca spaţiu intermediar, pune în valoare forţa structurală a arhitecturii şi creează o atmosferă urbană în acelaşi timp.

Complexul sportiv de la Jesus, din Catalonia, este propunerea arhitectei Olga Felip. Un edificiu în care volumele construite şi zidul înconjurător se confundă, pentru a defini un spaţiu în care limitele dintre interior şi exterior se şterg graţie materialelor folosite, metal şi piatră, şi unui savant joc de lumini şi umbre.

Şcoala Josep Sureda

Aina Salvà, Antonio Marqués şi Alberto Sánchez au conceput extinderea Şcolii “Josep Sureda” din Palma de Majorca, folosind cele mai banale materiale, utilizate în arhitectura populară din Insulele Baleare din timpuri imemoriale. Folosirea lor într-o manieră puţin obişnuită duce la crearea unei arhitecuri de mare expresivitate formală, în care fiecare element permite un nou imaginar. De asemenea, prin tehnica de folosire a materialelor, se obţine o porozitate care contribuie la eficienţa energetică şi la protecţia construcţiei, dând naştere unei estetici singulare.

În sfârşit, David Sebastian şi Gerard Puig prezintă Şcoala de Artă şi Design din Amposta, în Catalonia. O şcoală influenţată nu numai de trecutul locului, dar având în vedere şi viitorul. Proiectul propune o nouă topografie, gândită ca un sistem dechis şi mai puţin ca o arhitectură definitivă, permiţând o relaţie cu construcţiile viitoare, schimbări de program. Cercetarea este bazată pe “naturaleţe” plastică, în care coexistă diferite materiale constructive, simplitatea cărămizii, alătui de monumentalitea structurii metalice determinând spaţii de mare libertate formală şi de folosire.

Strada ce traversează uzina Can Ribas

În competarea expoziţiei “Vogadors”, arhitectul Jordi Badia, fondator al “BAAS Architecture”, cu sediul la Barcelona, şi laureat al mai multor premii, printre care şi cel al Oraşului Barcelona pentru “Muzeul Can Framis”, şi-a prezentat propria operă, într-o expoziţie intitualtă „Vides Persistants”, cu 15 proiecte, majoritatea pentru edificii publice, care vizează existenţa şi funcţia golului în arhitectură. A golului ca valoare menită să conserve fizionomia oraşelor. Potrivit lui Badia, “Oraşul european se naşte din goluri, din străzi şi pieţe, în timp ce urbanismul american se dezvoltă pornind de la un edificiu izolat. Prin lucrările de la «BAAS» noi revendicăm un model de arhitectură care se adaptează contextului şi pariază pe continuitate. Aceasta nu înseamnă că fiecare proiect refuză expresivitatea, ci că pare preferabil să lucrezi în jurul «Golurilor». Adesea, lucrul cel mai important în arhitectură nu este ceea ce construieşti, ci ceea ce nu construieşti”.

“Vides Persistants” prezintă o seamă de clişee, datorate celor mai prestigioşi fotografi ai momentului, Fernando Guerra, Pedro Pegenaute, Eugenie Pons. Fiecare fotografie este completată de un panou explicativ. Seria este însoţită de o selecţie de machete ale proiectelor în curs ale agenţiei şi de video-uri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.