Sâmbătă, loja oficială de la Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca era să cedeze sub greutatea personajelor. Au luat loc membri ai conducerii UBB, prefectul Clujului, Gheorghe Ioan Vuşcan, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, deputatul PSD Aurelia Cristea, primarul oraşului, Emil Boc, fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu. Regal de funcții și mai puțin de autori.
S-a celebrat în avans Ziua Naţională a României? S-a marcat o anume vârstă a acestei reputate universităţi sau a vreunuia dintre marii săi dascăli? A venit în vizită un laureat al Premiului Nobel născut pe meleaguri transilvane? A primit acest prestigios lăcaş de învăţământ o donaţie de excepţie din străinătate, iar faptul trebuia marcat cu mare fast? Nu mai lungim lista interogaţiilor pentru a lămuri misterul: această prezenţă oficială de excepţie, rar întâlnită în oraşul de pe Someş, a fost ocazionată de acordarea titlului de Profesor Honoris Causa al UBB lui Vasile Dîncu!
Incredibil, dar, puţin, foarte puţin a lipsit ca acest titlu să-i fie decernat respectivului lucrător cu gura după alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române! Nu, nu este nicio greşeală: dacă Guvernul Cioloş s-ar fi format în această săptămână, momentul l-ar fi prins pe Vasile Dîncu votat deja ca „nemuritor”, dat fiind că votul noilor membri ai Academiei a avut loc joi, 26 noiembrie a.c., iar el fusese nominalizat de la Cluj-Napoca pentru a intra în Secţia de Studii Economice, Juridice şi Sociologice, prezidată de acad. Mugur Isărescu! Ar fi fost una dintre surprizele uriaşe ale respectivelor alegeri, el fiind cunoscut mai curând ca un analist foarte vocal al evenimentelor politice din ţară, decât unul economic sau financiar de calibrul unui academician, şi un autor de sondaje de opinii cu marje de eroare consistente, prezent constant în studiourile de televiziune.
Firesc, nu doar academicieni, ci şi universitari ori alte categorii de intelectuali cljeni, şi nu numai, se întreabă de unde vine această ofensivă a umflării cu pompa a respectivului sociolog? Este el membru al unei societăţi secrete foarte influente şi eficiente? Cine se află în spatele acestei operaţiuni şi ce urmăreşte ea în final?
Aşadar, deşi Dîncu devenise vicepremier al Guvernului, şi-şi intrase în pâine, vorba vine, întrucât el, în loc să se preocupe de cunoaşterea în profunzime a atribuţiilor ce-i revin în acest momente foarte complicate, în loc să ia parte la pregătirea bugetului pentru anul viitor, prioritatea nr.1 a cabinetului, se ţine de sindrofii în provincie. Pe urmă, culmea!, chiar şi în noul context, cei de la Cluj au menţinut propunerea alegerii sale în Academie, dar noroc cu membrii Prezidiului Academiei, care au respins-o, dat fiind că, aşa cum prevede statutul, politicienii nu sunt admişi. Ce va urma după ce îşi încheie mandatul acest guvern de tehnocraţi, birocraţi şi meritocraţi, umflaţi şi ei cu pompa, vom vedea. După cum stau lucrurile azi, în România, inclusiv în Academie, unde ofensiva mediocrităţilor şi a combinaţiilor e în toi, nu este exclus să avem surpriza ca Dîncu să stea alături de Mugur Isărescu et comp.
Ca să lămuruim acest ultim capitol, oferim doi noi argumente: tot de la Cluj-Napoca fusese propus pentru Academie un geograf, demascat între timp ca plagiator de un profesor român aflat în Franţa. În fine, Ion Pop, tot clujan, proaspăt ales la Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei, este considerat de analişti obiectivi şi serioşi drept un scriitor onest şi atât, însă un ins din „curtea” lui Eugen Simion, cel poreclit de colegi „regele combinaţiilor”. Este acelaşi Simion care a ţinut în afara Academiei mari scriitori: Constantin Ţoiu, Mircea Ivănescu, Petre Stoica, Nicolae Balotă, Ion Negoiţescu, Ioan Alexandru, cărora Ileana Mălănciou le-a adăugat-o şi pe Ana Blandiana.
În fine, după ce-l vizitase pe scriitorul Dinu Săraru pe moşia acestuia de la Slătioara şi fusese „omenit” cum se cuvine, şeful Secţiei i-a pus capac, profitând şi de gestul acestuia, care, în primăvară, şi-a retras candidatura la Academie precum un copil de grădiniţă ce-şi ia jucăriile şi pleacă îmbufnat la mamiţa, întrucât i s-a folosit lopăţica fără acordul lui.
Referindu-se la cei trei – Dîncu, geograful, Ion Pop, recent ales la Secția de Filologie si Literatură – un distins universitar clujean mărturisea că, prin promovarea lor, se aruncă o umbră neagră asupra intelighenţiei de vârf din oraş, concomitent cu atribuirea unei răspunderi necuvenite ardelenilor.
Revenind la Dîncu şi la ceremonia de sâmbătă, notăm că, după primirea titlului, el a rostit un discurs în stilul său arhicunoscut, care depăşeşte cu mult programul guvernului din care face parte, un discurs cu iz programatic, dar care nu are „organ” de aplicare. Dovada, vorba predecesoarei sale politice din Academie. „Trăim o criză de încredere, în care România pare devastată, pare deşertificată. Oamenii nu mai au încredere în instituţii, în stat, au început să atace biserica, credinţa, nu mai au încredere unii în alţii, ne-am îndepărtat unii de alţii. Este un fenomen sociologic pe care îl măsurăm, este o măsurare tristă. Avem o criză a dezbaterii şi a ideilor, în spaţiul public nu se mai dezbat idei, nu se mai caută alternative. Avem o violenţă continuă, avem un spaţiu conflictual deschis şi, ce este mai grav, este că, astăzi, argumentarea este rar folosită. Trăim o dictatură a emoţiilor care nu duc la soluţii, trăim o democraţie care este bolnavă, pentru că avem un absenteism masiv, pentru că oamenii nu se prezintă la vot, nu participă la dezbatere. De multe ori îşi vând votul pe un kilogram de ulei sau de zahăr, iar acesta nu este un gest de revoltă, ci este un semn de abrutizare a cetăţeanului care nu mai caută soluţii, care nu mai are speranţă”, a spus el, potrivit Mediafax.
Adânc, nu? Adevărat, nu? Vorba lui Camil Petrescu, Dîncu vede idei peste tot, însă cu soluţiile şi cu mijloacele de aplicare a lor e mai greu. La gargară, nu-l întrece nimeni, iar el dovedeşte asta din plin. Altă dovadă? După el, noi suntem cetăţeni-clienţi şi o colecţie de insule care se îndepărtează unele de altele, dat fiind că statul a primit de la noi toate delegările posibile, să aibă grijă de oameni, astfel încât aceştia să nu mai aibă nicio responsabilitate. „Să se ocupe de bolnavi, de săraci, de dezastre, de educaţie şi sănătate, iar noi suntem nişte cetăţeni clienţi care aşteptăm, plătim impozite, dar stăm, de fapt, într-un pavilion de egoism vecin cu dezumanizarea. Nu ne mai sensibilizează suferinţa celorlalţi, criza din jurul nostru. Avem o criză a spiritului, una de solidaritate colectivă. Noi suntem o colecţie de insule care se îndepărtează unele de altele”. Delir curat, nu glumă!
În presa interbelică exista o rubrică intitulată „Gâgă”, ce a fost reluată acum vreo patru-cinci decenii de o revistă. Iată exemplul elocvent pentru înserierea spuselor lui la acea rubrică, altfel foarte gustată de cititori, şi care-i înspăimânta pe sfertodocţi ori pe poligrafi: „A dispărut cuvântul viitor din discursurile noastre, sistemul politic şi social pare construit cu spatele la oameni, cu faţa spre conducători şi aceasta este o mare pierdere”, a cogitat Dâncu, potrivit căruia mass-media produc o criză a culturii, fiind un canal care poate suporta orice, prin care se poate transmite orice. „Suntem o societate copleşită de frică, de la politicieni cărora le este frică să ia decizii, până la destine individuale marcate de frică. Avem o regresie spre magic, spre soluţii iluzorii, cum este cea a plecării în străinătate. Avem şi o criză a intelectualului şi una a culturii. Este o societate a incertitudinii maxime, în care dispare totul foarte repede”.
Titu Maioresu (sper că ştie cine este, dacă nu, să-i explice cineva ce legătură are acesta cu viaţa academică românească) vorbea cândva despre forme „fără fond” şi la aşa ceva ne-am gândit citind vorbele spuse în cascadă de Dîncu.
În fine, pentru Istorie, să notăm că la ceremonia de sâmbătă au lipsit Ioan Rus şi Liviu Dragnea, liderul fantomă al PSD, mai nou locotenentul lui Dîncu, dacă nu cumva, aşa cum merită, ziariştii i-au trecut la rubrica „şi alţii”.
Pentru cine nu ştie enumerăm „comitetele şi comiţiile” din care face parte Dîncu: este sociolog, prof. univ. la Universitatea Bucureşti şi la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu”, membru ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research), al Societăţii Sociologilor şi al Asociaţiei Sociologilor din ţară; a luat parte la înfiinţarea, în cadrul UBB, a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială; a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative; a Centrului de Cercetare Sociologică Avansată; a fondat, Institutul de Studii Sociale, Marketing şi Publicitate „Metro Media Transilvania” şi Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie. Cum spuneam, puţin a lipsit ca la acestea să se adauge şi titlul de membru corespondent al Academiei Române, dat fiind că pompa politică, oficială şi universitară funcţionează din plin!
Horvath Paszkany
Mihăiţă Vasileanu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.