O licitaţie cu mari semne de întrebare la Hidroelectrica

Compania de stat Hidroelectrica a anunţat în cursul zilei de miercuri, 6 mai, că a acordat un contract de 75 de milioane de euro pentru retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru asocierii Romelectro SA-Litostroj Power DOO. A fost singura ofertă depusă.

Această afacere ridică mari semne de întrebare pentru că actualul manager al departamentului de retehnologizare de la Hidroelectrica, Daniela Florentina Iordănescu, a fost până în 2014 business manager la una din cele două companii din ascociere, Litostroj Power din Slovenia.

Aceasta a lucrat 18 ani la UCM Reşiţa, unde a debutat ca inginer, avansând apoi în poziţia de Head of International Business, iar din 2010 a început colaborarea cu producătorul sloven de turbine Litostroj Power. Mai întâi a fost manager regional de vânzări şi din 2011 a urcat în poziţia de business manager. Litostroj Power a primit primul mare contract în România printr-o asociere cu un greu – Romelectro. Această din urmă companie, plasată în sfera fostului ministrul Dan Ioan Popescu, a câştigat de-a lungul vremii contracte cu Complexul Rovinari, Complexul Energetic Turceni, Translectrica, Electrica, Electrocentrale Galaţi şi mulţi alţi jucători importanţi din România. Romelectro este acţionarul majoritar al ISPE, CELPI şi Electromontaj Carpaţi Sibiu, societăţi care dispun de arhive foarte importante pentru sistemul energetic naţional. Romelectro este deţinută de mai multe persoane fizice, ponderea cea mai mare având-o Viorel Gafiţa, actualul preşedinte al grupului de firme Romelectro.

Alături de aceste două companii s-au alăturat ca subcontractannţi societăţi româneşti şi străine precum SSH Hidroserv SA, Energomontaj SA, Electroservice RB SRL, Electroechipament Industrial SRL, General Design Tech SRL, ISPE SA, Energoconstruct SA, Concret Construct SRL, Mecanica IND 2004, Blansko Engineering AS (Cehia). Proiectul se va derula pe o durată de aproximativ 7 ani de la semnarea contractului şi presupune retehnologizarea celor 6 hidroagregate. Hidroelectrica a lansat procedura de achiziţie „Licitaţie deschisă” cu scopul achiziţiei de lucrări „Retehnologizare CHE Stejaru” în data de 9 decembrie 2014 prin intermediul unui anunţ de participare. Ceremonia de semnare a contractului va avea loc chiar la centrală, în prezenţa premierului Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4555 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.