O luptă pentru limba română

Nu prea ascult Radio Guerilla. Nu sunt nici un admirator al fraților Vintilă. Gargara made Pro TV și Pro FM mă lasă rece. Cei doi mi se par doar un soi de copie fără păr a lui Andrei Gheorghe. Nu-mi place nici Liviu Mihaiu. Aroganța lui vine numai dintr-un detaliu anatomic, nu din gândire.

Şi, cu toate acestea, mă simt silit să mă plec în fața Radioului Guerilla, în special pentru minunata campanie în favoarea unei limbi române îngrijite. Pentru această idee jurnalistică, Radioul chiar merită un premiu. Poate unul din partea Academiei, a CNA-ului sau a Parlamentului. Sau din partea tuturor acestor instituții. Prin unele dintre ele se „parlește” ca la cârciumă.

În țara noastră, limba română a ajuns de ocară. Se vorbește prost, stâlcit, golănește, prescurtat ca în engleza americană a adolescenților, cu derapaje cumplite de semnificație, cu șchiopări și proteze de gramatică. Reporterițele de televiziune chinuie limba română cu dezinvoltura gâștelor în așteptarea gâscanului. Politicienii vorbesc și ei mai mult ca Oajdea și ca Popoviciu, scriu ca Becali și redactează legi ca în procesul verbal al ședinței de CAP, mâzgălit cu creionul chimic de un tractorist. Dacă dreptatea se chinuie, dacă instituțiile statului şuie a coșmelii părăsite, limba romană se târăște siluită de toți netrebnicii, de naivi, chiar și de patrioții cu pretenții. Internetul și telefonia mobilă, aceste spații de interjecții prescurtate și de cuvinte operate la vocale și acorduri gramaticale, fac din frumoasa noastră limbă română doar un cod sărac de comunicare. Diacriticele, „dantela unică a limbii voastre”, cum le numea o englezoaică îndrăgostită de România, au ajuns să pară ca o lucrătură demodată de pe mânecile unei ii îngălbenite de vreme. Diacriticile nu mai apar decât în paginile clasicilor și în scrisorile profesorilor și academicienilor. În rest, se scrie cum se vorbește, ca la universitățile americane, dar în stil dâmbovițean, cu lene, cu sictir, cu prescurtări și cu elemente din limbajul țigănesc.

Discuțiile despre locuțiuni și expresii, despre cuvinte din argou sau despre regionalisme, despre bogăția de semnificații a unor cuvinte fac din emisiunea de la Radio Guerilla una dintre cele mai subtile pledoarii pentru limba română. Și, în același timp, un fel de școală radiofonică a limbii noastre.

Mă plec în fața unei idei și a campaniei care o slujește!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.