O magnifică Tosca

Spectacolul „Tosca”, de Giacomo Puccini, o producţie recentă a celebrului teatru liric londonez „Royal Opera House” (Covent Garden), a fost proiectată aseară, în premieră, la Opera Naţională Bucureşti (ONB), în prezenţa sopranei Angela Gheorghiu.

Sala Operei Naţionale a fost neîncăpătoare. Aplauzele au izbucnit simultan, după fiecare arie, pe ecran, la Londra, şi în sală, la Bucureşti. Strigăte de entuziasm, standing ovations, o atmosferă de caldă cordialitate, şi la sfârşitul proiecţiei.

Cea care a trezit admiraţia prin roluri ca Lucia de Lammermoor, Manon, Tosca, Carmen, Giulietta, din operele cu acelaşi nume, dar şi Leonora din „Trubadurul”, Amelia din „Simone Boccanegra”, Mimi din „La Bohème”, Lauretta din „Gianni Schicchi”, Magda din „La Rondine”, Adina din „Elixirul dragostei”, Violeta din „La Traviata”, Georgette din „Il Tabarro”, Margareta din „Faust”, aseară, pe scenă, emoţionată ca o debutantă, a mărturisit: „Este foarte interesant să fiu prezentă la proiecţia propriului meu spectacol. Cred că asta simt actorii de film când au premieră”. Ea a mai adăugat că proiecţia acestui spectacol în ţară este specială pentru că România este legată de „Tosca” prin Hariclea Darclée. „România este ţara mea de suflet şi oriunde în lume am inclus şi un program românesc. Sper să vin să cânt din nou pe această scenă a Operei Române, care pentru mine înseamnă foarte mult.”

Îmbrăcată într-o rochie albă de dantelă, cu un cordon negru,care-i sublinia talia, cu o coafură à la Maria Callas, Angela Gheorghiu a asistat la proiecţia de la ONB în loja de onoare, alături de actorul Victor Rebengiuc şi de mama sa.

Un careu de aşi

Angela Gheorghiu şi Jonas Kaufmann în Tosca

Dragoste, gelozie, tortură, crimă, sinucidere… Înregistrat în iulie anul acesta, spectacolul cu „Tosca” îi are în distribuţie pe Angela Gheorghiu, care interpretează rolul principal, Floria Tosca, pe Jonas Kauffman în Mario Cavaradossi şi pe Bryn Terfel în Scarpia, acompaniaţi de corul şi orchestra Operei Regale din Londra. Conducerea muzicală aparţine dirijorului Antonio Pappano. Regia este semnată de Jonathan Kent, adaptare după Duncan Macfarland.

Spectacolul a fost de un nivel excelent cu un Kaufmann fabulos, având alături, în Tosca, o Angela Gheorghiu pe măsură, cu o voce superbă. Ea a reuşit să creeze un rol de femeie îndrăgostită care te făcea aproape să uiţi primadona. La fel, Bryn Terfel, în Scarpia.

Bryn Terfel şi Angela Gheorghiu în Tosca

În „E lucevan le stelle”, Kaufmann începe calm, dar pe măsură ce cântă devine pasional, şi la ultimul vers, „E non ho amato mai tanto la vita!”, emoţia lui trece dincolo de scenă şi se revarsă asupra publicului.

Momente speciale de linişte au ajutat amplificarea tensiunii când Angela Gheorghiu a cântat celebra „Vissi d’arte”. Magnifică interpretare, ca şi în scena morţii lui Scarpia, când mişcările, plasarea ei în faţa lumânărilor au avut un efect perfect. Totul părea atât de real încât a trebuit să ne reamintim că este o operă.

Aplauze puternice din partea publicului londonez

Toţi cei trei interpreţi au apărut în „Tosca” în diverse puneri în scenă, în ultimii cinci ani, dar nu au cântat niciodată împreună în această formulă.

Diva Angela Gheorghiu nu se poate măsura cu nimeni. Nici măcar cu ea. Este pe culmi, e una dintre cele mai celebre soprane ale lumii. E splendidă, are o voce uluitoare. Înaintează pe scenă asemenea zeiţei Flora. E botticelliană prin fineţea anatomiei şi prin graţie, cărora li se adaugă o ardere irezistibilă. Angela Gheorghiu e locuită parcă de un vulcan. O voce bogată, strălucitoare. Ea este unică, imperativă, intempestivă ca o leoică. E adulată. E însuşi cornul abundenţei în muzica de operă. Din ea se revarsă toate harurile.

Jonas Kaufmann şi Angela Gheorghiu

Succesele şi admiraţia publicului o flatează, chiar dacă Angela Gheorghiu e convinsă că vocea ei e dăruită sălii întregi, nu doar unor privilegiaţi melomani, regi şi preşedinţi ce-i aduc onorurile. Pentru ea, orice operă este un teren de explorat. „Cântăreţul, actorul în căutarea personajului său, se caută pe sine. A repeta înseamnă şi a reface, niciodată în acelaşi fel. Ura, ca şi iubirea, ca şi repetiţiile, are neînchipuit de multe faţete, are ipostaze pentru fiecare personaj.”

A lucrat cu mari regizori din lumea operei, precum Zeffirelli, şi întotdeauna s-a preocupat de detalii. A cântat sub bagheta lui Sir Georg Solti, Zubin Mehta, Lorin Maazel, dirijori care au adus eleganţă discursului melodic…

Filmul „Tosca”, regizat de Benoît Jacquot, producţie franceză a anului 2001, mai degrabă un spectacol de operă ecranizat decât unul de operă filmată, o delectare atât pentru fanii operei, cât şi pentru cei mai puţin iniţiaţi, în care l-a avut ca partener pe Roberto Alagna, o face nemuritoare. Are un succes de vânzări de invidiat. La fel ca CD-urile, cu vocea ei excepţională. Trezeşte mereu furtuni pe scenele unde cântă. A fost, de altfel, desemnată şi cea mai capricioasă cântăreaţă. Şi totuşi, toţi o iubim. Angela Gheorghiu este argintul viu, ziarele punând pe prima pagină conflictele ei din lumea Operei. Şi cu toate acestea, scara triumfului a purtat-o prin teatre din lumea întreagă, unde publicul a aclamat-o.

Antonio Pappano

Cu fizicul unui tânăr erou romantic şi o voce care transformă în aur orice partitură pe care o cântă, de la marile roluri de operă la repertoriul mai intim al liedului, Jonas Kaufmann, consacrat pe plan internaţional în 2006 într-o „Traviata” antologică la New York, este considerat „prinţul tenorilor” de la începutul acestui secol. În 2010, Parisul i s-a aşternut la picioare după ce a cântat rolul titular din „Werther” de Massenet, pus în scenă de Benoît Jacquot, iar critica londoneză elogia producţia cu „Adrienne Lecouvreur”, în care strălucea, alături de el, Angela Gheorghiu. Iar aceasta a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l avea partener şi în „Madama Butterfly”, înregistrată la EMI, dar şi acum, în „Tosca”, în rolul lui Cavaradossi, sub bagheta lui aceluiaşi Antonio Pappano.

Aseară, în „Tosca”, alături de strălucitoarea soprană, eleganţa frazei, acutele luminoase, căldura timbrului au impresionat întreaga audienţă.

Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti

Deşi cântă multe roluri principale din repertoriul mozartian şi wagnerian, Kaufmann este celebru pentru interpretările sale în roluri spinto ca Don Jose din „Carmen”, Cavaradossi din „Tosca”, Maurizio din „Adrienne Lecouvreur” sau Don Carlos. Este comparat uneori cu Fritz Wunderlich, tenorul mitic cu stil perfect, dispărut înainte de vreme şi pentru al cărui timbru uman şi viril şi capacitate de a încărca fiecare notă cu o intensitatea maximă, artistul are o adevărată pasiune. „Serios ca un neamţ, fără a fi plictisitor graţie fanteziei Bavariei sale natale, vesel ca un italian, Kaufmann nu ignoră subtilităţile limbii franceze”, afirma criticul Olivier Bellamy.

Admirabila regie semnată de Jonathan Kent

Cu o voce de aur, a trezit aplauze la scenă deschisă şi bass-baritonul Bryn Terfel, care a tăiat răsuflarea publicului prin timbrul său impunătoare şi puternic, creând un admirabil Scarpia. Discografia sa, încă puţină, străluceşte prin câteva diamante. Deşi primele scene l-au făcut pe Bryn Terfel să pară un personaj negativ din franciza „Piraţii din Caraibe”, rolul său, Scarpia, a reprezentat totuşi punctul culminant al acestui spectacol, fiind „un amestec înfricoşător de cruzime neintenţionată şi de şarm perfid”.

Dirijorului Antonio Pappano, un geniu al baghetei, i-a revenit sarcina de a asigura „un puls dramatic consistent”, iar muzicianul britanic s-a achitat şi de această dată cu brio de obligaţia sa, muzica lui Puccini dezvăluindu-şi toate subtilităţile. Orchestra, sub strălucita lui baghetă, a cântat cu dăruire, cu profesionalism, comunicarea dintre dirijor şi ansamblu s-a dovedit a fi fructuoasă, Pappano având grija împrospătării detaliilor, cu o strălucire timbrală rafinat diversificată. Astăzi, pe lângă directoratul de la Opera Covent Garden, s-a întors şi la rădăcinile sale de italian, dirijând muzică de operă şi simfonică. „Încă sunt pasionat de operă, dar succesul unei opere nu depinde numai de dirijor, ci de un cumul de factori: interpreţi, lumină, decor. Trebuie să ştii să captezi publicul. Muzica trebuie făcută cu bucurie. Mă amuză să fac muzică cu propriile degete, în timp ce dirijorul de orchestră este un personaj care se agită cu bagheta sa şi îşi priveşte instrumentiştii. Îmi face plăcere să intru în secolul XXI şi să îmbin teatrul cu muzica”, se spovedeşte Antonio Pappano.

Un perfid Scarpia, interpretat de Bryn Terfel

O poveste pasionantă despre dragoste, gelozie, crimă şi sinucidere pe care Jonathan Kent o plasează în Roma anului 1800, cu o lume controlată politic şi plină de suspiciune, într-o seducătoare regie.

Omagiu Mariei Callas

 În pauză, pe ecran publicul a urmărit scene din timpul filmărilor la „Homage to Maria Callas”, ca şi ariile interpretate de Angela Gheorghiu, „Habanera: l’amour est un oiseau rebelle”, din „Carmen” de Bizet, „Col soriso d’innocenza”, din „Il Pirata” de Bellini, „Ebben? Ne andro lontano”, din „La Wally” de Catalani, „Dei tuoi filgli la madre”, din „Medeea” de Cherubini, „Donde lieta usci” din „La Bohème” de Puccini şi apreciata „Poveri fiori” de Cilea, din „Adrienne Lecouvreur”, dar şi bine cunoscuta „Folie! Folie!… sempra libera” din „La Traviata” de Verdi… La sfârşitul spectacolului, în foaierul Operei Naţionale, Angela Gheorghiu a acordat autografe pe cel mai recent disc al său, care poartă titlul „Hommage a Maria Callas”, apărut sub egida casei de discuri EMI Classics, cu care îndrăzneşte un surprinzător duet virtual.

Omagiu Mariei Callas

„Callas nu era numai o viaţă şi o voce tragice. Era şi glamour în stare pură. Ca mine!” „Incomparabila”, cum o numeau italienii, este în centrul noului album al Angelei. Un album-eveniment, pentru că frumoasa soprană n-a mai înregistrat în studio şi solo de la albumul Puccini de acum şase ani. „S-ar fi putut spune că am avut pretenţia de a mă măsura cu Callas. Nu este deloc aşa. Acest disc l-am făcut din plăcere. Este modul meu de a aminti ceea ce noi, celelalte cântăreţe de operă, îi datorăm Mariei Callas.”

Ea a ţinut nepărat ca acest clip să fie filmat în România. „Nu voiam să apară eterna imagine de «Epinal», atât de dragă occidentalilor, a unei Callas tragice. Maria putea fi seducătoare şi de un perfect glamour. Doream o imagine nouă.” Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu şedinţa foto care ilustrează albumul în care Angela s-a amuzat să pozeze, asemenea lui Callas, în faţa obiectivului fotografului român Cosmin Gogu.

Gheorghiu n-a întâlnit-o niciodată personal pe Callas, dispărută când ea avea numai 11 ani. Va afla despre ea târziu, graţie discurilor. „Callas nu negocia. Când iubea, o făcea cu pasiune. Când nu-i plăcea ceva, o spunea. Nu s-a lăsat niciodată condusă. De la ea am luat forţa şi spiritul combativ.”

Pentru acest album, Angela Gheorghiu a reluat o serie de roluri care au făcut-o şi pe ea populară, cum ar fi Mimi de la începuturile carierei sale, cu „La Bohème”, la Covent Garden. Dar şi roluri abordate de Callas. Dacă acest „Omagiu lui Callas” seduce, este în primul rând prin sinceritatea sa. „Am căutat întotdeauna să fiu eu însămi”, se confesează Angela Gheorghiu, care abordează mai multe roluri pe care Callas nu le-a abordat niciodată pe scenă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.