O manifestare reală, autentică, a conștiinței civice o constituie cazul Islandei

Evident, nu toate demonstraţiile de stradă se constituie în rezultatul unei manipulări. Un exemplu elocvent care se poate constitui într-un veritabil studiu de caz îl constituie Islanda.

În trecutul apropiat şi în prezentul imediat, Islanda a fost, este şi va rămâne un exemplu de societate care este un model exemplar, apt de a fi urmat de orice ţară care emite pretenţii democratice.

În Islanda au avut loc începând cu anul 2008 demonstraţii de stradă care au determinat transformări uluitoare la nivelul clasei politice şi, simultan în realizarea unei independenţe economice sub aspectul ieşirii de sub spectrul aservirii financiare determinate de către FMI (Fondul Monetar Internaţional) şi Banca Mondială.

Puteţi constata în acest fel diferenţa de mediatizare. Demonstraţiile de protest România s-au difuzat în întreaga lume, datorită caracterului indus al acestora, şi au fost date ca exemplu de urmat în ţările UE, iar în cazul manifestărilor din Islanda s-a tăcut mâlc. Acest aspect revelează multe despre „spontaneitatea” şi intenţionalitatea premeditată a demonstraţiilor care au avut loc în ţara noastră.

În criza din 2008, Islanda a fost o excepţie. Pe teritoriul acestei ţări au existat bănci care au oferit deponenţilor, majoritatea proveniţi din Marea Britanie şi alte ţări europene, dobânzi extrem de mari. Să zicem că aceste bănci reprezentau un soi de paradisuri fiscale, nu prin asigurarea statutului de anonimat al deponenţilor, ci prin nivelul ridicat al dobânzilor. Când s-a declanşat criza, i s-a cerut Islandei să facă un împrumut la FMI prin intermediul căruia să crediteze respectivele bănci private în care se aflau depozitate economiile anumitor cetăţeni din spaţiul britanic şi nu numai.

La presiunile băncilor străine (olandeze şi britanice) care au creditat sistemul bancar islandez s-a răspuns printr-un referendum la care populaţia a respins plata datoriilor către băncile străine de către cetăţenii islandezi.

Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să depăşească această stare, deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt, ei chiar au pus bazele unei Constituţii corecte care asigură că toate aceste dezastre naţionale nu vor mai putea să se repete niciodadată.

Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat să fie într-o stare precară, dar Parlamentul a propus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonată pe 15 ani, la o dobândă de 5,5%!

Această propunere a aprins din nou scânteia populară în Islanda, oamenii s-au întors pe străzi cerând ca această decizie să fie supusă unui referendum. În martie 2010, acest referendum a avut loc şi 93% din populaţia Islandei a refuzat să plătească datoria în condiţiile propuse. Acest fapt a determinat creditorii să îşi regândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată de numai 3% şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani.

Ei bine, nici asta nu a mers. Preşedintele de atunci al Islandei, Olafur Ragnar Grimsoson, văzând că Parlamentul aprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a ales să nu o ratifice şi a chemat poporul islandez din nou la referendum pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvânt şi din nou aceştia au respins soluţiile impuse din afară.

Revenind la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine responsabilităţile legale pentru criza economică brutală care a afectat ţara, astfel că a arestat deja câţiva bancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc.

Ei bine, islandezii i-au arestat pe toţi bancherii supuşi sistemului financiar global (roobber-bankers), care s-a dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei.

La începutul lunii iunie 2010, nouă persoane au fost arestate în Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să apară o reacţie publică fără precedent care a schimbat destinul ţării.

În Islanda a avut loc o în fapt o revoluţie paşnică, ţara cu cea mai veche democraţie (anul 930), ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar de faţadă) prin demonstraţii ferme.
La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numai că guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiect pentru noua Constituţie, iar bancherii vinovaţi de declinul economic al ţării se află la puşcărie.
Cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate şi au reuşit! În luna aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ formată din Alianţa Social Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim-ministru a fost numit Johanna Siguroardottir.

Între timp, Interpolul a emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al uneia dintre bănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii speriaţi să părăsească ţara în masă, ca şobolanii, unii dintre ei fiind nevoiţi să apeleze la protecţia CIA.

În acest context de criză, a fost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care să reflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată din Constituţia Daneză. Pentru asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii şi nu invers.

Mai mult de 500 de islandezi s-au prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. S-au ales 25 dintre ei, fără nici un fel de afiliere politică, printre aceştia regăsindu-se studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti.

Una dintre prevederile importante ale acestei noi Constituţii a fost protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri sunt protejaţi prin această lege.

Societatea islandeză, prin reprezentanţii săi, a dorit să creeze prin acest IMMI această libertatea reală, în vederea susţinerii şi neaservirii mass-mediei nici unei structurii de putere, la vedere sau ocultă.

Cetăţenii Islandei au realizat că numai în condiţiile în care beneficiază constant de o informare corectă oferită de o presă liberă şi independentă pot să beneficieze de o stabilitate economico-financiară şi de o securitate reală a societăţii în care trăiesc.

Presa este de altfel singura capabilă să redea cu maximă acurateţe evenimentele ce se derulează, indiferent de domeniu.

Modelul islandez de a rezolva problemele sistemice a fost aplicat încă o dată în 2015, când zeci de oficiali au fost arestaţi pentru implicarea în manipularea pieţei financiare din Islanda după reglementarea pieţelor în anul 2001.

Rezultatul acestor măsuri unice: FMI arată în acest moment că Islanda a reuşit să-şi revină din punct de vedere economic „fără să-şi compromită modelul statului bunăstării”, în primul rând asigurând acces universal la servicii medicale şi educaţie. De fapt, Islanda e drept o naţiune mică de doar 330.000 de suflete care a demonstrat că ieşirea din criză este posibilă şi altfel decât prin naţionalizarea pierderilor din sectorul financiar privat, prin împrumutarea băncilor mari de către stat.

Islanda a mai oferit Occidentului şi restului Europei în ansamblul ei o lecţie. Islandezii şi-au ales preşedintele în persoana lui Guoni Johannesson, acesta nefiind un politician cu experienţă, nefiind un „analist” economic sau politic, nefiind un „expert financiar”. Johannesson este profesor de istorie, specializat în istorie politică, un universitar care a stat departe de lumea politică. A decis să candideze în momentul în care scandalul Panama Papers a arătat că mai mulţi politicieni islandezi au făcut evaziune fiscală, inclusiv fostul premier (acesta a demisionat, iar alegerile anticipate vor avea loc în toamna acestui an). A fost ales cu circa 39% din votul popular şi a depăşit-o pe Halla Tomasdottir, o femeie de afaceri cu viziuni liberale. Noul preşedinte i-a luat locul lui Olafur Ragnar Grimsoson, cel care s-a aflat în fruntea statului vreme de 20 de ani. Islanda are în prezent un preşedinte care nu este nici politician şi nici om de afaceri. De altfel, l-am văzut în tribune alături de galeria islandeză la Compionatul de fotbal din Franţa din 2016.

Islanda a dat din nou un exemplu ferm într-o perioadă în care mişcările anti-globalizare şi suveraniste, pe de o parte, şi cele pro-business şi globaliste, pe de altă parte, îşi dispută puterea în marile economii ale lumii. Islanda oferă un exemplu mişcărilor populiste care promovează platforme împotriva corupţiei politice şi a intereselor corporatiste şi expune în egală măsură goliciunea sistemelor politice tradiţionale şi posibilitatea înlocuirii lor cu modele care funcţionează. Islanda, prin cetăţenii ei, a realizat un sistem democratic care îi permite printr-un feed-back constant un control democratic asupra societăţii, prevenind sau sancţionând promt orice derapaj al clasei politice şi nu numai.

Puteţi constata în acest fel diferenţa de mediatizare. În România s-au difuzat demonstraţiile de protest anti-corupţie în întreaga lume şi au fost date ca exemplu de urmat iar în cazul manifestărilor din Islanda s-a tăcut mâlc.

Focusaţi exclusiv pe imaginea realităţii propusă de alţii, scăpăm din vedere evenimente esenţiale. Prin comparaţie, iată ce s-a petrecut în România în sistemul bancar în aceeaşi perioadă a declanşării aşa-zisei, cel puţin la noi, crize economice, în anul 2008.

O facţiune din SRI, underground, prin intermediarul deputatului PSD Ion Stan, secretar al Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, a oferit în trecut un material de studiu excepţional care a vizat diminuarea „pe hârtie” a PIB-ului României în perioada crizei când la putere s-a găsit tandemul Băsescu-Boc. Concret: dacă PIB-ul, produsul intern brut al României, ar fi fost subţiat în raport cu realitatea, această operaţiune de micşorare fictivă a PIB-ului ar fi justificat contactarea de către România a unui împrumut extern, motivat de incapacitatea resurselor interne de a acoperii cheltuielile bugetare curente. Pentru cei care au uitat, vă reamintim că împrumutul în cauză a fost contractat. Această operaţiune de diminuare din „creion” a PIB-ului, certificată ca atare de către SRI, a fost realizată în strânsă conlucrare de către următoarele instituţii, părţi componente ale statului român: Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză, Banca Naţională a României condusă de către ofiţerul acoperit, „prestigiosul” preşedinte pentru România al „Clubului de la Roma” şi membru al „Comisiei Trilaterale” Mugur Isărescu, guvernul României condus, cum altfel, de Emil Boc şi, bineînţeles, preşedintele României, Traian Băsescu. Acesta din urmă „a înţeles” sau mai bine zis a fost ajutat să înţeleagă, ceva mai greu, ce-i drept, lipsa de lichidităţi a instituţiilor bancare internaţionale care urmau să fie plătite din banii cetăţenilor români. Un mărunţiş acolo de circa 20 miliarde de euro, la care se adaugă dobânzile aferente. Pe scurt, o parte consistentă din banii împrumutaţi, adică jumătate din ei, au luat calea unor bănci din SUA care au oferit o dobândă derizorie, circa 0,3%. Împrumutul nostru a fost luat la dobândă de 3,5%. România a luat un împrumut de care nu avea nevoie, deoarece cuantumul PIB-ului real, nu cel falsificat cu 20% mai puţin, permitea cheltuielile necesare ţării. Acel împrumut a fost contactat doar în vederea hrănirii burţilor insaţiabile ale instituţiilor financiare străine. La care se adaugă tăierile salariilor şi pensiilor cu 15% şi respectiv 25%.

Ar fi fost firesc ca toţi cei implicaţi în această veritabilă devalizare a finanţelor naţionale să răspundă, eventual penal. Au avut loc atunci manifestări de stradă timide care nici pe de parte n-au avut amplitudinea şi impactul celor de astăzi. N-am auzit însă, nici atunci, şi nici mai târziu la nici o manifestare de stradă care, extrem de oportună la acea dată, prin care să se solicite aceasta. La noi în România, în comparaţie cu Islanda, nu s-a petrecut nimic.

Revenind la spaţiul românesc, există vreo posibilitate reală ca, prin ceea ce am putea să facem, să restructurăm realitatea din România?

În calitate de cetăţean posesor de conştiinţă civică, abia aştept să ies în stradă pentru a susţine eliminarea ofiţerilor infiltraţi în presa românească, sub sloganul „Jos acoperiţii din presă” . De asemenea printr-un banner a cărui slogan „SRI, jos labele de pe justiţie, politică, finanţe şi economie” aş putea protesta împotriva ingerinţelor realizate de către SRI care a transformat DNA-ul în instrument de eliminare politică a celor consideraţi indezirabili şi care nu se pliau pe proiectele politice din umbră, care includeau printre altele guvernul meu 1.0, 2.0, precum şi controlului exercitat de către această instituţie la multiplele paliere ale societăţii româneşti.

În momentul în care cerem zăngănit de cătuşe şi puşcărie, ar fi bine să ne gândim că legitimăm un sistem represiv care urmăreşte să controleze tot ce mişcă în România. Acest demers făcut cu intransigenţă şi înflăcărare de mulţi dintre noi ne poate lovi pe termen lung ca un bumerang spulberând şi bruma de democraţie care mai există în România.

Straniu şi trist totodată. Celor care au strigat „DNA, DNA să vină să vă ia” nici prin gând nu le-a trecut că prin aceasta validează un sistem viciat care acţionează tendenţios, direcţional, inculpând şi condamnând selectiv. Vorba proverbului românesc: „unde dai şi unde crapă”. Paradoxul este următorul: în cele din urmă s-ar putea ca noi înşine să devenim victimele sistemului pe care îl idolatrizăm în momentul de faţă.

Până când nu voi vedea oamenii în stradă solicitând toate sau măcar o parte din cerinţele legitime descrise pe larg mai sus nu cred că ceva s-a schimbat profund în ceea ce priveşte nivelul de conştiinţă civică din România. Manifestările de stradă devin utile doar dacă cei care ies în spaţiul public au revendicări clare. Astfel acest gen de acţiune socială poate genera în România, ca şi în Islanda, schimbări fundamentale. Altfel ele reprezintă doar o furtună într-un pahar cu apă. Pahar agitat de către terţe părţi având interese precise. Doar că aceste interese nu coincid nici pe departe cu interesele noastre. Ci exclusiv cu ale lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Hadarca 21 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.