O mare Retrospectivă „De Chirico” la Palatul Diamantelor

După 100 de ani de la sosirea la Ferrara, în cetatea Familiei d’Este, marele pictor metafizic Giorgio de Chirico se întoarce în Palatul Diamantelor, cu lecţia sa enigmatică de pictură a secolului XX.

De Chirico a fost genialul inventator al picturii metafizice, unul dintre cele mai importante curente ale modernităţii. “Super original” după Salvador Dali, “impresionant până la lacrimi” după cuvintele lui René Magritte, pictura lui Giorgio De Chirico a cucerit pe cei mai mari suprarealişti şi a exercitat un extraordinar ascendent asupra artei secolului al XX-lea. Acum Ferrara îi aduce un omagiu.

Natură statică cu vas de argint

În momentul în care De Chirico ajungea la Ferrara, avea în spatele său peste 100 de opere dintre cele mai inovative, realizate la Milano, Florenţa şi Paris. Odată cu începerea Primului Război Mondial, este obligat să părăsească capitala Franţei şi timp de trei ani şi jumătate se opreşte în oraşul emilian, explică în catalog Paolo Baldacci, curatorul expoziţiei.

Hector şi Andromaca

”Dragă prietene, iată-mă militar… joia viitoare plec la Ferrara”. Aşa îi scria, în 3 iunie 1915, De Chirico (1888-1978) galeristului său parizian, Paul Guillaume. Pentru a celebra împlinirea unui secol de când artistul a sosit prima dată la Ferrara, Fundaţia Ferrara Arte şi Staatsgalerie din Stuttgart au organizat expoziţia De Chirico la Ferrara. Metafizică şi avangardă. Expoziţia, ce va fi deschisă până în 28 februarie 2016, cuprinde peste 80 de opere, dintre care 28, executate la Ferrara până în 1918, lucrări care n-au mai fost arătate publicului de 45 de ani. Alte pânze au venit de la Osaka, Washington, Londra sau New York.

Marele Metafizic

Este o expoziţie despre naşterea şi dezvoltarea picturii metafizice şi despre efectul pe care operele create de artist între 1915 şi 1918 la Ferrara l-au avut asupra artei italiene şi avangardei europene, cum ar fi Dadaismul, Suprarealismul şi Noul Obiectivism.

“Cetatea lui Worbas”, cum o numea Savinio, fratele său, Worbas fiind un animal fantastic, un fel de linx cu aripi de grifon, care era o veche emblemă a locului ce figura şi pe stema Familei D’Este, l-a impresionat puternic pe De Chirico. „Ceea ce m-a atras şi m-a inspirat în latura metafizică în care lucram atunci erau anumite aspect ale interioarelor ferrareze, anumite vitrine, anumite magazine, locuinţe, unele cartiere cum ar fi anticul ghetou, unde se găseau dulciuri şi biscuţi cu forme extrem de metafizice şi stranii”, îi scria pictorul aceluiaşi galerist.

Portretul lui Apollinaire

În creaţiile lui din anii 1917-1918, dincolo de Castelul Familiei d’Este cu turnurile sale, apar, pe zidurile numeroaselor clădiri din împrejurimi biscuiţi şi pâini în formă de X, semnul enigmei, şi chiar pe o cutie de chibrituri cu reclama „Ferrara Assicurazioni”.

I Progetti della ragazza

În cetatea emiliană, De Chirico a fost repartizat la Regimentul 27 de Infanterie şi a lucrat în calitate de cronicar. Biroul său era chiar în faţa castelului, de unde vedea turnurile acestuia în care au fost decapitaţi Parisina şi tânărul ei amant, după cum povestea pictorul. De Chirico face aluzie la istoria Laurei Malateste, numită Parisina, care, după ce s-a căsătorit, la 14 ani, cu Nicolo III d’Este, l-a trădat cu fiul lui, Ugo. Cei doi tineri, care aveau 20 de ani, au fost descoperiţi, închişi şi decapitaţi. Dacă povestea Parisinei l-a impresionat pe artist, aşa cum îl impresionase pe Byron, în pictura lui nu se găseşte nicio urmă a acestei întâmplări sângeroase, pentru că metafizica doreşte să se rupă de viaţă. În operele lui, orice urmă a existenţei trebuie să fie pietrificată pentru a spulbera timpul. Chiar şi omul se rigidizează sub forma statuii şi în acea invenţie poetică extraordinară, manechinul.

Giorgio de Chirico, Oraşul neliniştii

Castelul d’Este se regăseşte în Progetti della fanciulla din 1915, aflat la Moma din New York. Cu această operă începe expoziţia; el apare pe fundal, în faţa fiind figurate mănuşi agăţate, mosoare de aţă, planşe vericale cu semne sau teoreme indescifrabile şi o alta cu reclama „Ferrara Ass(icurazioni)”.

Giorgio De Chirico, Melancolie de despărţire

Sensul acestui conglomerat de semne scapă. Iar mosoarele care te-ar putea face să te gândeşti la o broderie sau cusătură a fetei sunt puse numai pentru a mări confuzia. Sensul operei este de a demonstra nonsensul a ceea ce trăim. În Pictura metafizică, de fapt, nu întâlnim o deformare sau o ironizare a figurii, ca în Expresionism sau în Dadaism, nici o descompunere a formei ca în Cubism şi în Futurism sau o eliminare a subiectului şi obiectului ca în Arta Abstractă. Este o revoluţie mai radicală, pentru că pune sub semnul îndoielii sensul lucrurilor.

Muza neliniştită

De Chirico pare să se întrebe de ce există totul, de ce existăm. Pictura lui nu vrea să inventeze un limbaj nou, ci să reflecteze asupra celui pe care îl folosim. Artistul îşi pune la modul ideal aceleaşi întrebări care se întâlnesc în paginile lui Kafka. În Metamorfoze, terminată în 1912, şi în Procesul ale cărui capitole centrale datează din 1914, Kafka descrie cu precizie o realitate a cărei semnificaţie nu o înţelege.

Enigma orei

Întorcându-ne însă la Ferrara, descoperim că o altă creaţie a lui De Chirico, Il grande metafisico din 1917, este inspirată vag din piaţa Ariostea din acest oraş: un automat compus dintr-o mulţime de unghiuri, linii, rame de lemn, fragmente de cornişă, triunghiuri, pătrate. „Triunghiul trezeşte în privitor o nelinişte, chiar o oarecare teamă. La fel, pătratul îmi obsedează încă mintea”, scria artistul.

Metafizică şi avangardă

Anii de la Ferrara, totuşi, sunt şi o epocă a întâlnirilor. În 1916, De Chirico îl cunoaşte pe Filippo de Pisis (1896-1956), care avea atunci numai 20 de ani şi încă nu picta. În 1917, îl întâlneşte pe Carlo Carra (1881-1966). În vara aceluiaşi an, ambii au fost ataşaţi spitalului militar pentru boli nervoase, Villa del Seminario, şi au lucrat alături. Carra s-a convertit imediat la noua tendinţă artistică. În Visul lui Tobie din 1917, de exemplu, cuvântul „Aidel” pus pe coloana de mercur (aluzie la zeul grec Hermes, de la care derivă şi cuvântul ermetic) semnifică „invizibil”. Apoi, peştele este tot un simbol al lui Tobie. Tabloul este deci o metaforă a misterului şi a dezvăluirii lui.

Magritte, Condiţia umană

De Chirico, de altfel, a avut contacte şi cu Tristan Tzara (1896-1963), chiar dacă nu a aderat la Dadaism, tot aşa cum a fost părintele Suprarealismului, chiar dacă nu iubea temenul de avangardă. El putea spune ca şi Carlo Emilio Gadda: „Dacă un lucru e mai modern decât altul însemnă că niciunul, nici celălalt nu sunt eterne”. Graţie lui, Ferrara a devenit o capitală a artei europene. În pofida războiului.

Fillippo de Pisis, Peşti sacri

Pictura lui Giorgio de Chirico a sedus câţiva dintre cei mai mari suprarealişti şi a avut un ascendent extraordinar asupra artei secolului al XX-lea. Artişti ca Giorgio Morandi, Carlo Carra şi Filippo de Pisis, dar şi reprezentanţi importanţi ai avangardei europene, ca Raoul Hausmann, George Grosz, René Magritte, Salvador Dalí sau Max Ernst, au fost fascinaţi de stilul lui unic şi de capacitatea de a transpune pe pânză misterul impenetrabil al lucrurilor. Graţie picturii metafizice, enigmele care marchează existenţa au căpătat formă prin atmosfera impregnată de nelinişte.

Carlo Carra, Călăreţul

Cunoscut în cercurile cultivate, lăudat la Paris de Guillaume Apollinaire, De Chirico prefera, încă din 1912, spaţiile urbane depopulate, ca în unele tablouri din Renaştere, cu câteva sculpturi antice de referinţă.

În expoziţie sunt etalate în vitrine cărţi de epocă, fragmente de corespondenţă, fotografii care întregesc personalitatea artistului.

Visul lui Tobie, în stânga, şi Interior Metafisico, în dreapta

În 2004, Muzeul de Artă Modernă din New York a relansat la nivel mondial creaţia lui De Chirico pe piaţa de artă, vânzând cu 6 milioane de euro, prin Casa Christie’s, opera lui celebră, Marele Metafizician, din 1917. Pictura, care a fost publicată în 1918 în primul număr al revistei Valori plastici, pentru a ilustra un articol al lui Alberto Savinio, a devenit un record de preţ al artistului.

Neliniştea poetului

Acest record a fost spulberat în 2009 de o pânză din 1918, Il ritornante, adjudecată la Christie’s din Paris pentru 11 milioane de euro. Şi în 2014, un desen rar din perioada metafizică din 1913 a stabilit un nou record pentru o grafică de De Chirico, la Sotheby’s din Londra: 1,6 milioane de euro.

Penelope

Un parcurs expoziţional fascinant în care capodoperele ferrareze ale lui De Chirico dialoghează cu extraordinarele pânze ale artiștilor contemporani cu el.

În opera lui De Chirico, fiecare formă a existenţei ar trebui să se pietrifice pentru a depăși timpul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.