O noapte de weekend în muzee

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european, desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 12-a ediţie.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene îşi aprind luminile şi deschid porţile în aceeaşi noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieşind pe străzi, însoţiţi de prieteni şi familii.

Anul acesta, evenimentul este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din toată Europa sâmbătă, 21 mai.

În România, evenimentul este organizat de către Reţeaua Naţională a Muzeelor, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum.

Expoziţia Oglinzile Orientului, la Muzeul Naţional de Artă

Printre noutăţile ediţiei se numără organizarea de circuite în cele patru oraşe candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, împreună cu asociaţiile care se ocupă de candidatură din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Baia Mare, implicarea în program a multor spaţii culturale alternative (galerii de artă, biblioteci, spaţii non-formale şi creative), generarea unei serii de evenimente conexe, cu o dimensiune multidisciplinară şi interactivă, derulate la nivel naţional în majoritatea oraşelor din ţară: concerte, proiecţii, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete quiz-uri & quest-uri”.

O aplicaţie gratuită pentru telefoanele mobile, prin platforma de storytelling digital izi.TRAVEL oferă tururi ghidate text şi audio-video pe telefoanele mobile pentru 21 de muzee din Bucureşti şi 43 din ţară, pentru publicul interesat şi conectat la noile tehnologii.

Se înregistrează şi participarea unor organizaţii culturale noi: galerii de artă, spaţii non-formale şi creative, Romanian Design Week, NOD Makerspace, World Press Photo Romania.

Spicuim câteva dintre manifestările acestei nopţi, desfăşurate în Bucureşti.

Muzeul Naţional de Artă invită publicul să ia parte la o multitudine de evenimente ce vor avea loc în spaţiile istorice (Sufrageria regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor), în Galeria Naţională, în expoziţia temporară Oglinzile Orientului deschisă în avanpremieră, în expoziţia Cuminţenia Pământului. Aceasta nu este o piatră, expoziţie organizată în cadrul campaniei de strângere de fonduri, lansată de Ministerul Culturii pentru achiziţionarea de către stat a Cuminţeniei Pământului de Constantin Brâncuşi (sala Auditorium), precum şi în curtea de onoare a muzeului.

Cuminţenia Pământului

Expoziţia Oglinzile Orientului surprinde lumea plină de culoare şi pitoresc a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a mirificului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat sau a nordului Africii. Pentru prima dată în istoria artei autohtone, tema orientală este tratată în ansamblul ei de-a lungul a aproape două secole. Printr-o scenografie expoziţională de excepţie sunt prezentate o suită de capodopere ale unor maeştri precum: Theodor Aman, Carol Pop de Szathmari, Ion Georgescu, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Ştefan Popescu, Nicolae Tonitza, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Victor Brauner şi mulţi alţii.

La parterul Galeriei Naţionale, instalaţia Nor de Raluca & Matei Arnăutu va surprinde vizitatorii, introducându-i în lumea artei româneşti de inspiraţie orientală, iar pe gardul de incintă al MNAR, este etalată expoziţia 150 de ani de la instaurarea monarhiei constituţionale în România.

Se adaugă vizitării expoziţiilor programul propus de Asociaţia ANTIQVA, intitulat Follia … de Noaptea Muzeelor.

În Sufrageria regală, publicul poate audia, între 19.00 şi 19.15: 12 Variations auf die Folie d’Espagne, deC.Ph.Em. Bach, în interpretarea clavecinistei Raluca Enea. De la 19.30 la 19.45, vor răsuna acordurile piesei Follia, de A. Corelli, graţie Melindei Béres (vioară barocă) şi Ralucăi Enea (clavecin).

În Sala Tronului între 21.00 şi 22.00, un regal: Rameau, le musicien du Roi, cu Csilla Juhász şi Ana Maria Juhász (dans baroc), Mircea Ionescu, Melinda Béres (vioară barocă), Raluca Enea (clavecin).

În curtea muzeului atât cei mari, cât şi cei mici vor putea transforma timpul de aşteptare într-o explorare muzicală prin jocul interactiv Namadeus,pus la dispoziţie prin amabilitatea Biroului de Turism al Vienei. Totodată, vor putea viziona filme de animaţie din cadrul Festivalului Internaţional Animest, selecţionate special pentru această ocazie.

Perspectivă cu Vila Minovici dinspre Şoseaua Bănesii

La Muzeul Municipiului Bucureşti, două noi locaţii sunt reintroduse anul acesta în circuitul turistic al Capitalei: Casa Filipescu-Cesianu şi cunoscuta Vilă cu clopoţei care găzduieşte Muzeul dr. Nicolae Minovici, alături de cele şapte filiale ale Muzeului: Palatul Suţu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul C.I. şi C.C. Nottara, Colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei, Muzeul Carl Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, Muzeul Victor Babeş. Concerte, performance-uri şi evenimente interactive de re-enactment vor susţine ritmul serii.

Vila dr. Nicolae Minovici

Vila doctorului Nicolae Minovici se numără printre primele construcţii în stil neoromânesc din Bucureşti, construită de către arhitectul Cristofi Cerchez. Ea s-a redeschis în 18 mai, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor, găzduind prima expoziţie de istoria medicinei din România: Fraţii Minovici – pionierat medical şi univers spiritual.

Pentru a completa imaginea României, o ţară care se moderniza cu paşi repezi după 1860, dar care reprezenta încă un spaţiu exotic şi puţin cunoscut pentru mulţi dintre partenerii culturali şi ştiinţifici din Europa, Nicolae Minovici s-a hotărât să se dedice unui proiect care să exemplifice autenticitatea ţării sale. Acest proiect a fost tocmai Muzeul de Artă Naţională, După 1906, toţi colaboratorii externi ai lumii medicale româneşti au fost invitaţi la „vila neodihnei” pentru a cunoaşte o parte din cultura României.

Palatul Cesianu Racoviţă

Dialogul artistic contemporan va fi prezent la Casa Filipescu-Cesianu din zona Piaţa Victoriei, în expoziţia Diploma Selected. Deschisă în sala Lapidarium, aceasta este o expoziţie colaterală celei de-a patra ediţii a Romanian Design Week. Teatrul Masca va anima Grădina Casei Filipescu-Cesianu.

Palatul Suţu invită publicul la o călătorie în timp, din prezent spre trecut, în expoziţia Timpul Oraşului. Asociaţia Redescoperă Istoria, Teatrul Masca şi spectacolul multimedia Timpul vor completa programul serii la palat.

La Muzeul Naţional al Țăranului Român, expoziţia permanentă şi expoziţiile temporare vor fi deschise, cu intrare liberă, în intervalul 18 — 21. Pot fi vizitate expoziţiile Portret / Atelier Dumitru Pasima, dedicată unui artist al cărui demers a explorat de-a lungul timpului teritoriul sculpturii clasice, adăugându-i acesteia elemente ale spiritualităţii lumii creştine, reuşind astfel să construiască o sinteză formală apropiată lumii greco-romane, culturilor mediteraneene şi bizantine, Expoziţia FIG 2 a artiştilor Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad şi Florentina Voichi, care expun în premieră, pe lângă o selecţie din operele deja cunoscute publicului, o serie de lucrări create special pentru această expoziţie, care aduc în discuţie subiecte ca efemeritatea existenţei umane, sacrificiu şi suferinţă.

Expoziţia Ion Raţiu la MŢR

Conceptul expoziţiei de fotografie Ion Raţiu. Un destin pentru România se bazează pe imagini ale liderului politic român Ion Raţiu, cu accent pe perioada de după 1989. Scopul proiectului este acela de a evidenţia un stil unic de leadership. Din acest motiv, majoritatea fotografiilor îl vor reprezenta fie ca lider în exil care protestează împotriva regimului Ceauşescu, fie ca deputat ales în Camera Deputaţilor din Parlamentul României.

Expoziţia Fig2 la Muzeul Ţăranului Român

Până la ora 2.00, poate fi vizitată şi Expoziţia temporară Imaginea-Martor, care introduce vizitatorul în lumea arhivei de imagini MŢR, în două reprezentaţii ale spectacolului (Dez)arhivare,un demers teatral colaborativ. În regia lui Alexandru Nagy şi produs de Teatrul Mignon, 8PT şi TIP — Teatrul Independenţilor Profesionişti, performance-ul este un experiment teatral ce îşi propune dez-arhivarea neconvenţională a fotografiilor vechi, prin poveşti ivite din întâlnirea dintre un grup de tineri actori debutanţi şi colecţiile Arhivei de Imagine MȚR.

În plus, între orele 18 şi 2 a.m. publicul este invitat la Atelierul de carte al lui Răzvan Supuran, un loc unde înveţi cât de simplu e să reciclezi acasă deşeurile de hârtie, cât de simplu poţi să o tipăreşti şi cum se fac cele mai frumoase caiete, cărţi şi felicitări, dar şi cum se poate transforma hârtia reciclată manual în obiecte decorative.

Lucrare din expoziţia Eleganţă şi rafinament de la Muzeul Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni oferă publicului, între 19.00 – 24.00 (ultima oră de intrare), vizitarea gratuită a Saloanelor regale de la etajul I, vizitarea gratuită a expoziţiei Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Epoque la interbelic.

Între 19.00 – 20.00, copiii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Sector 6 vor susţine un spectacol de teatru, muzică şi dans, ce va cuprinde o piesă de pantomimă, pusă în scenă de copiii cu deficienţe de auz ai Centrului Domniţa Bălaşa, un moment de dans şi un recital de canto şi chitară, ambele în interpretarea copiilor care beneficiază gratuit de cursurile Centrului de Recreere şi Dezvoltatre Personală „Conacul Golescu-Grant”.

Între 20.00 şi 21.00, pasionaţii de automobilism pot asista la o paradă a vehiculelor de epocă, organizată în colaborare cu Retromobil Club România, urmată de un recital al grupului The Twisters – Jazz Musical Show.

Muzeul Naţional de Geologie propune, în intervalul orar 19.00 — 23.00, o serie de expoziţii tematice: 110 ani de la înfiinţarea Institutului Geologic al României, piese de colecţie, proiecţii, precum şi conferinţa tematică Dispariţii misterioase ale vieţuitoarelor.

Sunt propuse, de asemenea, proiecţii de filme geotematice. Exteriorul Muzeului va găzdui: Expo cristal, o expoziţie cu vânzare de bijuterii, pietre preţioase şi semipreţioase, şi Lapidariu MNG, expoziţie dedicate celor mai reprezentative roci din carierele României şi eşantioanelor din situri protejate.

Şcoala Centrală

Sub titlul Noapte Albă la Pensionatul Domnesc de Fete, ARCEN deschide Școala Centralădin Bucureşti, pe 21 mai, între orele 20.00 şi 02.00.

O serie de instalaţii vor lumina spaţiile istorice de la Școala Centrală: ferestrele de pe faţada din Strada Icoanei, curtea cu tei şi castani amenajată în perioada interbelică şi frasinul din Grădina Interioară, plantat în 1891 de elevele Pensionatului Domnesc de Fete.

Tema programului din acest an este Grădina Paradisului, în contextul în care ARCEN va demara campania pentru restaurarea Grădinii Interioare a Școlii Centrale, una dintre cele mai frumoase grădini istorice din Bucureşti, care ar putea aparţine întregului oraş şi locuitorilor săi.

Grădina Şcolii Centrale

Programul aduce în prim-plan importanţa rolului pe care grădinile îl au în viaţa oraşului, trăirile pe care le resimte cel care se plimbă prin grădină şi creativitatea şi inspiraţia celui care concepe grădina. Grădina Școlii Centrale a fost o grădină a paradisului pentru fetele care studiau, un loc al formării şi al cultivării discuţiei, centrat pe feminitate şi cultul virtuţilor.

Publicul va beneficia de tururi ghidate în Galeria Principală a Pensionatului Domnesc de Fete, în expoziţiile de fotografie Poeziile Oraşului, semnată de Alberto Groşescu, şi Planuri de Restaurare a Grădinii Interioare din Școala Centrală. Trebuie să amintim şi expoziţiile Arbori bătrâni şi, nu în ultimul rând, Obiecte şi amintiri din Școala Centrală, deschisă între orele 20.00 şi 24.00 în Casa directoarei.

Noaptea muzeelor la Şcoala centrală

La ora 21.30: CNDB şi Liceul de coregrafie „Floria Capsali” amintesc o dansatoare relativ puţin cunoscută în România, dar remarcată la Paris pentru fantezia ei avangardistă şi admirată de Constantin Brâncuşi, în Reenacting Lizica Codreanu.

Conferinţa Grădina Paradisului va fi susţinută, în grădina interioară, de către Andreea Apostu, Maria Pascu, Alexandra Adam şi Edmond Niculuşcă, la ora 24.00.

Evantaiul propunerilor cuprinde şi Backyard Tunes with George Raz, în curtea din spate (20.00 – 02.30), dans, şi muzică de la Alexandru Anghel, în grădina interioară (20.00 – 03.00), proiecţii de filme documentare DocuArt, în Amfiteatru (20.00 – 03.00), proiecţia Paradisul în miniaturi şi mapamonduri (20.00 – 03.00) şi momentele de muzică live din grădina interioară (orele 20.30, 22.30, 01.30).

O altă instituţie ne-muzeală care se alătură Nopţii Europene a Muzeelor este Opera Comică pentru Copii, care invită bucureştenii la vizitarea unei Expoziţii de costume şi la o vizită în spaţiile sale secrete.

Între orele 16:00 şi 01:00, iubitorii de operă şi balet vor avea ocazia să descopere o expoziţie inedită de peste 100 de costume din cele mai apreciate producţii de operă, balet, operetă şi musical din stagiunile Operei Comice pentru Copii.

Un program substantial, cu o serie de expoziţii care pot fi văzute vedea la sediul său între orele 14.00-01.00, anunţă ArCuB.

Expoziţia Ladies in waiting a solo show of Carmen Secareanu

În Sala Artelor, va fi vernisată, la ora 18.00, Expoziţia Ladies in waiting – a solo show of Carmen Secareanu. Conceptul expoziţiei este inspirat de poemul lui Geoffrey Chaucer Legenda bunei femei şi poveştile nepovestite a şapte femei menţionate ca fiind Ladies-in-waiting, Doamne în aşteptare, Doamne de viţă nobilă care serveau o femeie de rang şi mai înalt, de obicei provenind din casa regală. Este vorba despre intimitate şi legături între trup (social) şi artă şi cum sunt ele regăsite atât în spaţiul public, cât şi înăuntrul unui muzeu.

Artistul la 30 de ani, curatoriată de Dan Popescu, cuprinde lucrări realizate la 30 de ani de către 30 de artişti importanţi, care au lucrat sau lucrează în Bucureşti: Ion Țuculescu, Dan Palade, Ion Bitzan, Marin Gherasim, Florin Mitroi, Horia Bernea, Paul Neagu, Ion Grigorescu, Teodor Gaur, Gheorghe Rassovsky, Henry Mavrodin, Marian Zidaru, Mircea Roman, Ștefan Triffa, Anca Mureşan, Ecaterina Vrana, Nicolae Comănescu, Gili Mocanu, Bogdan Vlăduţă, Roman Tolici, Ion Bârlădeanu, Suzana Dan, Dumitru Gorzo, Florin Ciulache, Vlad Nancă, Ovidiu Fenes, Ștefan Ungureanu, Adrian Preda, George Anghelescu, Lea Rassovsky.

Expoziţia de fotografie Swedish Dads este organizată în parteneriat Institutul Suedez, Sveriges ambassad i Bukarest / Ambasada Suediei din Bucureşti şi Centrul Filia. Când fotograful suedez Johan Bävman a devenit tată, a realizat că există o lipsă de modele masculine care să reprezinte un model de părinte. Acest lucru l-a determinat să creeze un album foto numit Swedish Dads, care prezintă 25 de bărbaţi aflaţi în concediu paternal, alături de copiii lor.

O serie de trei expoziţii de fotografie sunt parte a Black Sea Arts Festival, ce se desfăşoară în Bucureşti între 19 şi 25 mai.

Înconjurul Mării Negre. Oameni şi ritualuri (Sala Bolţilor), Vagabonzii Mării Negre şi New Formal.

Autorii primei expoziţii, Patricia Iftene şi Vlad Bâscă, doi fotografi români, cu aceeaşi pasiune de a surprinde traiul cotidian, cu diferitele lui determinante sociale, istorice şi geografice, schiţează un portret al oamenilor şi ritualurile care îi definesc. Ei urmăresc, fiecare în propria lui explorare, gesturi simbolice şi reprezentări ale unui trai colectiv, care vorbesc despre o identitate. Sinele, individual şi colectiv, aşa cum este el construit şi manifestat, este personajul principal.

Vagabonzii Mării Negre

Vagabonzii Mării Negre, expoziţie română-ucraineană sub motto-ul“There are no barriers for those who want to discover the world!”, este o poveste extraordinară a călătoriei fără resurse financiare a unor tineri de-a lungul Mării Negre. Denis Strashnyi, Vlad Demchenko, Ulyana Osovska, Patricia Iftene şi Misha Maltsev au traversat România (Bucureşti, Braşov, Sinaia, Vlad Țepeş), Ucraina (Kiev, Odesa), Moldova (Chişinău), Bulgaria (Sofia, Russe, Burgas, Central Balkanian Park din munţii Triglav, Plovdiv, Stara Planina), Turcia (Istanbul, Izmir, Cesme, satul Kara Pinar – wild beach of Aegean Sea, Konya, Nevshehir-Urgup din Cappadocia, Kayseri, Artvin) şi Georgia (Batumi, Kutaisi, Tsageri, Lentekhi într-un tur pe jos prin munţii Caucaz, de la Lentekhi până la Mestia, Mestia, Telavi, Tbilisi, Batumisi).

Toată călătoria a fost documentată cu ajutorul SELFIE-urilor şi Video-urilor. Fiecare fotografie este urmată de o poveste şi o hartă a locului unde a fost făcută. Special pentru eveniment a fost realizat un film documentar cu călătoria lor.

Noaptea Muzeelor în Bucureşti

New Normal cuprinde lucrările a doi arhitecţi- fotografi, Can Dagarslani şi Lena Pogrebnaya, din Turcia, respectiv Ucraina. Cei doi investighează relaţia dintre fiinţa umană şi urbanism în două colţuri diferite ale Marii Negre. Plasând modelele lor între linii, forme, structuri, compoziţii arhitecturale şi texturi urbane, ei demonstrează felul în care oraşul a devenit un spaţiu organic pentru om. Cei doi încearcă să demitizeze noţiunea incompatibilităţii dintre om şi arhitectură. Această expoziţie este completată cu un fashion video, creat special pentru eveniment de un grup de regizori tineri din Azerbaidjan.

Pentru prima dată în cei 12 ani de Noaptea Muzeelor, organizatori anunţă un after party împreună cu partenerii evenimentului, „La firul ierbii” – Grup de initiative, în spaţiul lor din cadrul Industriei Bumbacului, Splaiul Independenţei, nr. 160, începând cu ora 23.30.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.