O nouă grevă la Lufthansa

Sindicatul piloţilor din cadrul grupului aerian german Lufthansa a anunţat o nouă grevă pentru marţi pe zborurile de lung curier, imediat după cea prevăzută luni după-amiaza pe liniile interme de curier mediu.

Greva de marţi, a noua începând din august, pe fondul unui conflict asupra condiţiilor de ieşire la pensie, va dura întreaga zi, fiind programată de la ora locală 6.00 (7.00, ora României) şi până la ora locală 23.59 (miercuri, 0.59, ora României). Ea va afecta doar compania Lufthansa şi nu alte companii din grup – Swiss şi Austrian Airlines.

Greva de luni urmează să afecteze aproximativ 2.100 de zboruri şi peste 200.000 de pasageri, dar Lufthansa prevede să asigure cu alţi piloţi – cei cu funcţii de supervizare – o treime din trafic, adică 700 de zboruri, pentru a deservi „peste 70.000 de pasageri”.

Compania a promis că va publica până luni la prânz un nou plan de zbor pentru marţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.