„O parte din mită era pentru premierul Călin Popescu Tăriceanu”

Un martor din dosarul Microsoft susține că o parte din mita în Dosarul Microsoft ar fi trebuit să ajungă printre alții la premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu sau la fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu. Numele unei firme a lui Sebastian Ghiță apare și el în schemă, potrivit realitatea.net. Ghiță neagă însă această variantă.

(…)Mecanismul era de a se crea un profit cat mai mare la firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul unor off-shoruri sumele de bani necesare plăţii mitelor prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Odată ajunşi banii în off-shore-uri, mitele erau platite fie prin transferuri bancare in firmele nominalizate de persoanele de pe lângă autoritatea contractantă și care aveau rolul de a spăla banii şi a-i aduce în cale pe cale legală sau o parte erau scoşi numerar din băncile din afara României şi aduşi numerar, tot în mod ilegal, prin intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta in ţară”, a declarat jurnalistul Rareș Bogdan, luni seară la Jocuri de Putere.

Martor: „In relaţia cu Siveco, de pilda, contractul a ajuns în 2009 la o valoare de 124 mil. USD, dar valoarea reală a echipamentelor era de 50 la suta din preț…In 17 sept 2003, între Guvern, reprezentat prin Dan Nica, şi Microsoft încep negocieri. A urmat o primă HG, pe urma alta, pe urma acte aditionale. Suma creştea, şi aşa, spune martorul, s-a ajuns la un mecanism funcţional prin care puteau fi obţinute de la stat, fără licitaţie, sume de 100-150 mil. USD. „În negocierile oficiale dintre Fujitsu-Siemens şi Microsoft şi SGG și MCTI nu au fost niciodată meţionate sau cerute în vreun fel de către autoritatea contractantă aceste servicii care în realitate erau servicii fictive menite să acopere scoaterea din Fujitsu-Siemens a sumelor necesare plăţi mitelor pentru obţinerea acestui contract”, a continuat Rareș Bogdan.

„Avem contracte de servicii fictive în valoare de 9 mil. USD, de 20, de 15. Ce lipsea pana acum? Perioada 2004 – 2008 incoace era ceva mai neclară. Lipseau Pambuccian, Ioan Moraru. Să vă citesc”, a spus Rareș Bogdan.

„În timpul guvernarii Tăriceanu, Claudiu Florică a continuat în aceleaşi condiţii de nelegalitate extinderea contractului-cadru fără licitaţie publică şi la preţuri mult supraevaluate şi s-a semnat actul adiţional nr. 2. La fel ca in cazul anterior cu Profinet, nu au existat in obiectul actului aditional nr. 2 niciun fel de servicii, dar preţul serviciilor fictive subcontractate către firma Colina a fost inclus în preţul actului adiţional. Firma Colina fiind un nou vehicul de tip off-shore similar cu Profinet şi folosit de către Claudiu Florică cu aprobarea managementului FSC Austria exclusiv pentru contractarea de servicii fictive care să justifice scoaterea banilor din FSC pentru plata mitei către decidenţii de la acea dată, adică Călin Popescu Tăriceanu – prim-ministru, Sebastian Vlădescu – ministru al Finanţelor şi personaje din anturajul acestora”.

Martor: „Persoane implicate in derularea acestui act aditional sunt Călin Popescu Tăriceanu, Dorin Marian consilier, Radu Stroe, Ioan Bolojan, Attila Zoltan Cseke, Nicolae Teodorescu, Karoly Borbely, Victor Florea, Mirela Tudose, Rosita Teodorescu, Sebastian Vladescu, Eugen Ovidiu Teodorovici, Silviu Hotăran, Florin Pletea etc”. Şi urmeaza o poveste frumoasă cu Unicredit”

Martor: „In 2008, Colina Investment informează FSC România că pentru inţelegerea cu Microsoft a decis sa implice 2 parteneri locali: Intelprof si TeamNet International. Firmele nu au prestat niciun fel de servicii si au fost folosite exclusiv pentru ca firma Colina să demonstreze scriptic către FSC că are personal pe teritoriul României pe care il foloseşte în livrarea aşa-ziselor servicii. În realitate, nu au fost livrate niciun fel de servicii, acestea fiind fictive şi destinate plăţii mitelor- Firmele respective l-au ajutat pe Claudiu Florică” cu acte false în virtutea relaţiei de afaceri în alte contracte cu statul”.

Ffirma TeamNet International SA era deţinută la acea vreme de Sebastian Ghiţă, persoană folosită adesea de Claudiu Florică pentru a-şi trafica influenţa în mai multe contracte similare”.

Karoly Borbely: Nu am luat niciun ban în Dosarul Microsoft

„Acele dezvăluri ale martorului, firme off-shore, nu am vorbit cu nimeni, nu am cerut, nu am primit, nu am discutat cu nimeni în afara acelui act administrativ. Acel act administrativ este un act pe care în urma inventarierii licențelor de la toate ministerele. S-a făcut un inventat și în urma obținerii tuturor semnăturilor, acel act a fost promovat în Guvern. Toți miniștrii: Ministerul de Interne, cel al Justiției. Acel contract a fost semnat, dar în urma lui nu s-a făcut nicio plată, pentru că reprezentanții Microsot nu și-au însușit acel inventar. Niciodată nu am luat bani, dacă luam, stăteam pe o insulă. Nu am fost la DNA niciodată pe acest caz. Contractul a fost transferat la ministerul condus de mine de la Secretariatul General al Guvernului”, a declarat Karoly Borbely, la Jocuri de Putere.

Ghiță: Banii ajunși la Microsoft au fost plătiți degeaba. Nicio firmă de-a mea nu a fost implicată

Deputatul Sebastian Ghiță a declarat la rândul său, la Realitatea TV, că închiriere de licențe Microsoft „este unul dintre cele mai păguboase contracte pe care statul român le-a făcut vreodată”, că „banii ajunși la Microsoft au fost plătiți degeaba” şi că toate calculatoarele cumpărate de Guvernul român erau licențiate deja.

„(…)este unul dintre cele mai păguboase pe care statul român le-a făcut vreodată. Consider că (…) sunt niște bani pe care compania Microsoft ni-i datorează. Toate calculatoarele erau licențiate deja. Cred că toată această sumă a fost plătită degeaba. Toți banii care au ajuns la Microsoft au fost plătiți degeaba, pentru că acei bani au mers pentru niște persoane sau servicii, pentru calculatoare pe care statul român le-a cumpărat, de-a lungul timpului, deja cu licență de la Microsoft. Multe falsuri s-au făcut în acest contract”, a declarat Ghiță.

„(…)nu a existat nicio implicare a vreunei firme care vreodată a aparținut sau a fost membră a grupului Asesoft cu acest contract”, a mai spus deputatul.

„TeamNet niciodată nu a primit niciun ban de la Microsoft sau Fujitsu sau orice altă firmă și de aceea am și intrat pe telefon (…) Din ceea ce știu eu nu a existat nicio implicare a vreunei firme care vreodată a aparținut sau a fost membră a grupului Asesoft cu acest contract. TeamNet era o firmă parteneră Microsoft, dar prin TeamNet nu a trecut niciun ban. Haideți să vedem dacă acest contract există, daca s-a plătit vreun ban, pentru că senzația mea este că oamenii au facut tone de calcule pentru a justifica o hoție la adresa României. În zilele următoare, vom reuși să aducem hârtii, dovezi și documente care să arate cum acești bani au fost, pur și simplu, furați din România. Vreau să insist asupra faptului că toate calculatoarele cumpărate de Guvernul român aveau deja licență”, a mai spus Sebastian Ghiță.

Întrebat de ce nu i-a spus premierului Victor Ponta despre aceste informații, pentru a denunța contractul, Sebastian Ghiță a răspuns:

„I-am spus. Am fost unul dintre cei care m-am opus acestui contract și cred că a contat și părerea mea și pentru că Uniunea Europeană nu a mai dorit încheierea acestor contracte, de către Microsoft la nivelul UE, și Guvernul Ponta a decis încheierea acestui contract, preluarea la valuarea reziduală a oricăror licențe Microsoft pe care statul român le opera și închiderea definitivă a acestor contracte. Guvernul Ponta a oprit acest lucru”.

Într-un interviu la B1 TV, Tăriceanu a susţinut că nu îi este frică de o eventuală implicare a sa în Dosarul Microsoft.

„Nu îmi e frică deloc. Singurul lucra care ar fi putut imputa Guvernului meu ar fi fost poate doar de solicitarea de anumite plăți în avans pentru partea II-a a proiectului pe care am refuzat-o. Nu au fost presiuni. Pe perioada mandatului meu nu s-a platit, dar s-a platit in 2009 nu știu dacă legal sau ilegal”, a menționat Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.