O politică exterioară

Ceva nu s-a schimbat sub nici o formă după căderea comunismului. Deciziile importante asupra ţării au fost şi continuă să fie luate de altcineva decât de oamenii politici. Impostura lor exasperantă are cauze mult mai complicate decât le oferă cazuistica penală. Acest epicentru al puterii, aparent secretă, vulnerabilizează România, fiind de neregăsit între structurile oficiale. Degradarea vieţii publice, corupţia, lipsa reformelor au legătură cu acest aspect pus în discuţie doar de analiştii conspiraţiei. Instalarea comunismului, modul cum a căzut acesta prin instaurarea anarhiei nu au nici o legătură cu societatea românească. Inertă şi marcată de efectele spectrului în care este captivă, societăţii i s-a retras orice drept decizional. Matricele morale au fost compromise pe bandă rulantă cu asistenţă populară. Istoria, ca ştiinţă, se află într-un impas monstruos al reprezentării debilizante. Economia nu mai există decât ca sursă a delapidărilor şi sistemului mafiot. Ştiinţa este pulverizată de lipsa strategică a susţinerii instituţionale. Cultura recuperează pe urmele idologiei alte forme ale falsificării realităţii, cu accent pe un minorat al neantizării. Evenimente după evenimente nu fac decât să umple un gol pe care numai realitatea majoră l-ar putea dizolva.

Oamenii politici se văd aruncaţi într-un angrenaj incontrolabil, pur şi simplu împinşi spre corupţie. De la şeful statului la primarul peste câteva sute de locuitori, responsabilitatea a ajuns între paranteze. Guvernul este total absent, când atâtea şi atâtea proiecte au fost date uitării. Suntem în UE printr-un fel de dispensă, pentru o degradare controlată de alţii, care i-au înlocuit pe cei din perioada anterioară. Gravitatea încremenirii mecanismelor interne ale ţării, aşa cum sunt ele, pentru o îndreptare a situaţiei, spre reformă şi sincronizare, a ajuns cutremurătoare. Slăbirea instituţiilor şi a legilor, încălcarea drepturilor diminuează statul şi demnitatea societăţii. Această direcţie face parte dintr-o strategie pe care nu o mai poate nimeni ignora. Corupţia şi statul mafiot s-au consolidat chiar atunci când reformele păreau iminente. Campaniile pentru democraţie au sfârşit cu rezultate care arată că totul a fost, în fond, manipulare. În adevărul ei, politica românească acumulează numai eşecuri, ajungând un uriaş instrument de distrugere publică.

România se află sub un spectru al răului, rezultat al eşecurilor proprii şi al unei competiţii exterioare, direcţionate, fără reguli precise care permite liberalizarea absolută a corupţiei. Speranţa în schimbare nu are deloc întâmplator o bază instituţională, conglomeratul statal abstractizându-se nepermis de mult. Lipsa de reprezentare şi de sens face regulile. În asemenea conjunctură nefastă, politica internă şi externă lucrează în scopuri aproape necunoscute. Controlul exterior paralizează inerţial dezvoltarea şi societatea, ţara fiind în stadiul de colonie. Nimeni nu poate oferi o soluţie pentru trezirea din coşmarul vieţii în România, în afara cetăţenilor. Deriva comunistă şi post-comunistă e deja un plan bine pus la punct pentru menţinerea în mizerie a României, blocându-i propria reactivitate şi alegere. Prăbuşirea climatului intern a depăşit orice limite. Cetăţenii români sunt îndrumaţi pe diferite căi să se distrugă reciproc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1333 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.