O presă din ce în ce mai nebună, nebună, nebună

Din Vest și din Est, de ani de zile, l-a criticat la greu pe Vladimir Putin al Rusiei, s-a străduit din răsputeri să-i pună în spate toate relele țării sale și ale lumii, să bată-n cuie opinia generală că guvernează ca un dictator, că și-a intimidat sau lichidat adversarii, înspăimântat vecinii etc. Apoi, că toate s-au întors împotriva lui din 2014 încoace, de când cu evenimentele din Ucraina, că ele au fost o lovitură teribilă pentru omul de la Kremlin. Că acesta s-a ales doar cu Crimeea, că numai cu o mobilizare masivă de forțe militare proprii – deci agresoare în pământuri străine – a reușit să impună un pumn de rebeli fără cauză în estul țării, de la Donețk la Lugansk, că situația economică a Rusiei este o zonă de dezastru din pricina embargoului occidental și, mai ales, din cauza unor slăbiciuni și eșecuri proprii ale rușilor.

De mai bine de un an povestea pornită din Vest spune că Putin este un ”nou Hitler” care amenință Europa, pe baltici și pe cei de la Marea Neagră, inclusiv România, și că încearcă ”să reînvie Uniunea Sovietică”. Că bombardierele lui strategice, purtătoare de bombe nucleare, hărțuiesc NATO, adânc în interiorul spațiului euro-atlantic. Într-un cuvânt, că Putin este un geniu al răului și că Rusia calcă, negreșit, pe urmele fostei URSS și că, sub actualul ei lider, a ajuns o șandrama ce se va prăbuși, în curând.

Și totuși, campania aparent neobosită a mediei din Vest, de demonizare a lui Putin pare să nu mai fie atât de convingătoare pentru publicul-țintă ales. Pare să fi ostenit. Astăzi, acest public vestic are nenumărate surse mediatice de informare, de la servicii de știri externe, până la situri occidentale de pe internet. Agendele politice ”ascunse” ale unor guverne sunt expuse, sursele alternative de știri și comentarii, extrem de bine informate, pun la dispoziția oamenilor exact ceea ce ziarele, agențiile de știri și televiziunile ”cooperante” cu Puterea trec sub tăcere. Și, se pare că, în ultima vreme, campaniile mediatice ale acestei prese ”cooperante” din Vest – și, slavă Domnului, și din Est – își pierd tot mai vădit efectul. O lovitură devastatoare, ”lovitura de grație”, ca să spunem așa, le-a dat-o decizia din zilele trecute a revistei americane TIME, cea mai reputată sursă de știri și comentarii internaționale din lume, de a-l nominaliza pe Vladimir Putin ”Omul Anului 2014”. Se poate numi ”lovitură de grație”, pentru că nominalizarea liderului rus a fost făcută nu de săptămânalul american, ci de cititorii săi, în principal de publicul din Statele Unite, Canada și Marea Britanie. Exact același public-țintă, vizat de campania anti-Putin a mediei ”cooperante”… din SUA, Canada și Marea Britanie! Nu prea a mai rămas ceva de comentat, varianta ca decizia celor de la TIME să fi fost cumpărată cu bani de Kremlin se exclude…

Iar onorabila TIME ne aduce în situația să ne punem întrebările: De ce, oare, este considerat Vladimir Putin una dintre personalitățile cele mai influente din lume? De ce, după ce a anexat Crimeea, a stârnit un război civil în Ucraina (dixit media ”cooperantă”) și a trimis arme în Iran, de ce rămâne cea mai influentă figură din lume? De ce îi fascinează pe oameni mai mult decât alți lideri, decât Papa, Obama, Angela Merkel, sau Xi Jinping? Cum ”îndrăznește” să fie mai popular la americani și englezi, ca Lady Gaga, sau Rihanna? De unde această popularitate a sa?

Motivațiile sunt, sigur, mai multe. Una ar fi că, în mega-torentul actual de informații, idei și deprinderi noi, adică globaliste, Putin vorbește de valori vechi și moralizatoare, și previne extincția lor: patriotism, credință în Dumnezeu, mândrie națională, demnitate, patrie, apărarea patriei și dreptatea patriei, în cel mai bun sens al dictonului anglo-saxon: Right or Wrong, my Country. Și, în sfârșit, o altă motivație a popularității liderului rus, în opinia distinsului politolog și profesor american Ian Bremmer, de la New York University, ar fi că, ori de câte ori cele mai puternice țări din lume îl mustră pe Putin cu cuvintele: ”Poartă-te cuviincios, sau ia vezi că…”, nominalizatul nr. 1 al lui TIME alege ”Ia vezi că…!”. Și, astfel, fascinează, crede profesorul Bremmer.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Toma 73 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.