O privire în harababura juridică de azi

Date fiind harababura juridică de ieri, precum şi ştirile şi declaraţiile politice aferente, una mai neclară şi mai neîndemânatică decât alta, am ajuns să credem că decizia Curţii Constituţionale relativă la cvorumul şi majoritatea necesare demiterii/menţinerii în funcţie a preşedintelului suspendat de Parlament a tranşat definitiv obiecţia – inexistentă oficial – de neconstituţionalitate a OUG de modificare a legii referendumului (act normativ emis de guvern joia trecută, cu câteva ore înainte de şedinţă de suspendare a preşedintelui). Şi, totuşi, această OUG nu făcuse obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate. Obiectul acestei sesizări era, de fapt, o lege de modificare a legii referendumului, lege adoptată cu mult timp înainte de emiterea OUG. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a lăsat să se creadă că decizia are în vedere, într-un mod indirect, şi OUG cu pricina, deşi nimeni nu formulase o sesizare de neconstituţionalitate a acesteia. S-ar putea spune că decizia este greşită/neclară pentru motive de neîndemânare sau de presiune mediatică, tensiune, timp scurt avut la dispoziţie pentru motivare etc. Dar nu: unul dintre judecătorii Curţii, care are cont pe Facebook, postează afirmaţia şi întrebarea – retorică – următoare: “Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii; ce este de comentat faţă de această afirmaţie?”.

Din păcate, a trecut neobservat un text legal clar ca cristalul: conform Legii Curtii Constituţionale (Legea nr. 47/1992, art. 2), CCR se pronunţă doar asupra constitutionalităţii actelor normative cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa conţinutul actului normativ criticat. Nimeni nu a sesizat CCR cu chestiunea neconstitutionalităţii OUG de modificare a Legii referendumului. Ceea ce s-a cerut de către autorii sesizării a fost să se verifice compatibilitatea cu Constituţia a unei legi adoptate de Parlament (dar nepromulgată încă de suspendatul preşedinte), proiect care, întâmplator, avea un conţinut aproape identic cu OUG cu pricina. Curtea, încălcând ea însăşi Constituţia, şi-a arogat competenţa de a decide – indirect, prin completarea legii – şi contrarietatea cu Constituţia a acelei OUG de joia trecută. Cei care consideră că această decizie este corectă şi „obligatorie” invocă nişte decizii din 2011 ale Curţii Constituţionale care justificau un aşa-zis „rol activ” al CCR, regulă/instituţie care nu numai că nu există în legea Curţii Constituţionale, dar care, fiind proprie instanţelor de drept comun, neagă, la propriu, specificul Curţii Constituţionale, de judecător al legilor (în timp ce instanţele de drept comun sunt judecători ai faptelor şi ai persoanelor). Este foarte adevărat că nu e nimic etic şi conform cu predictibilitatea actului de legiferare în faptul emiterii unei OUG de modificare a legii referendumului cu o jumătate de zi înainte de suspendarea în Parlament a preşedintelului, dar ce este etic în gestul unanim al Curţii Constituţionale de a completa legea referendumului în timpul campaniei pentru referendum? Aşa cum am spus de nenumărate ori, Curtea Constituţională nu numai că s-a implicat prea mult în jocul politic, redesenând haotic regulile acestui joc, dar le-a şi falsificat de multe ori. Să ne reamintim că, în timp ce pentru toţi bugetarii şi pentru persoane aflate în îngrijirea copiilor mici, CCR a declarat constituţională Legea 119/2010 (impusă de dl preşedinte suspendat Băsescu), aceeaşi lege a fost declarată neconstituţională în privinţa pensiilor judecătorilor constituţionali. Nu este aceasta o falsificare a regulilor democratice? Pe de altă parte, vă rog să observaţi că preşedintele suspendat Băsescu a fost ales cu un număr de 5 milioane şi ceva de voturi. De ce ar fi corect din punct de vedere constituţional ca pentru demitere să fie prezenţi la vot cel puţin 9 milioane (mai ales că datele din listele electorale permanente conţin 3 milioane de votanţi în plus faţă de numărul real al acestora, conform rezultatelor referendumului din 2011)? Simetria juridică impune ca un act juridic – învestirea ca preşedinte – să poată fi desfiinţat – demiterea din funcţie – în aceleaşi condiţii de formă şi de fond (dintre care condiţiile relative la cvorum şi majoritate sunt esenţiale)!

P.S. Pe Facebook face furori textul postat de un judecător la CCR – text la care mă refer mai sus. Omul se întreabă, în stilul bine-cunoscut de semizeu al justiţiei pe care îl adoptă aceşti judecători în ultimii ani (uitând totuşi că au ajuns în instanţa Constutiţională pentru că au fost susţinuţi politic şi nu neapărat pentru marile compentenţe profesionale proprii) dacă este ceva de comentat faţă de afirmaţia că deciziile Curtii Constituţionale sunt obligatorii. Păi da, este de comentat: de când sunt obligatorii aceste decizii? Care este obiectul acestor decizii (ce legi sau acte cu putere de lege sunt vizate de decizie)? Poate onor Curtea completa o lege (evident că nu poate)? Poate onora Curtea să îşi manifeste un „rol activ” care să o transforme în instanţă de drept comun (întrebarea e, evident, retorică)? etc.

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.