Piatra de Cipru nu este prea generoasă. Pare mai degrabă ostilă. Nu îngăduie iarbă printre crăpături, nu lasă copacii și pomii să își strecoare rădăcinile și să se agațe. Soarele o încălzește ca pe o plită pentru copt legume, vînturile de iarnă o lustruiesc pînă la suprafețe mătăsoase, cu iz de antichitate. Pe o așa piatră nu se poate naște o simplă poveste de dragoste. Nu tu prinți, nu tu castele, nu tu atmosferă romantică. Cu atît mai mult în vremuri ostile, cînd străinii se fereau de țările comuniste mai rău ca de dracu’.
Povestea de dragoste a început la Mamaia, unde un grup de tineri veniți la un festival avea nevoie de un translator pentru două zile. Și Cristina Todea, aflată în vacanță, a ridicat mîna. Într-un fel, a ridicat mîna în fața destinului, zicînd, vreau.
Cristina Todea a tradus două zile pentru grupul de greci și ciprioți, apoi și-a văzut de vacanță. Peste o lună și jumătate, la București, mama ei s-a dus să răspundă la un țîrîit de sonerie și a deschis ușa unui străin. Un băiat înalt, bine legat, aproape sportiv, dar extrem de sfios, stătea în fața ei și nu zicea nimic în limba română.
– Cristina, vezi că te caută un străin. Cred că este grec!
Nu era grec. Era cipriot, unul dintre tinerii din grupul pentru care tradusese la Mamaia și care o mînca din priviri și tot căuta un prilej să-i vorbească.
Charalambos Christodoulou, mai pe românește, Haralambie Cristodulu, s-a îndrăgostit lulea de Cristina și asta a fost tot. A bătut drumurile pînă la Atena, la Ambasada României, pentru a primi viza, a înfruntat toate temerile și îndoielile familiei și a tot venit la București, până a dus-o pe Cristina cu cererea de căsătorie la Consiliul de Miniștri al RS România. Acolo se aprobau cererile pentru căsătoriile cu cetățeni străini. Și aprobarea le-a ieșit.
Pe întinderea de piatră stearpă a Ciprului a continuat povestea lor. E drept că din această rocă poroasă se poate construi. Niște case.
Cine trece astăzi pe Strada Dervenakion din Nicosia se oprește o clipă la numărul 8. Pe spațiul pietonal, între doi pomi, pe o placă mare de piatră de Cipru o femeie stă culcată într-o poziție simplă de odihnă. Ce o fi cu ea? O ciudăţenie, zice trecătorul, convins fiind că lucrarea nu poate fi un monument funerar și nici o statuie închinată cuiva. Uneori, pe blocul masiv de piatră se mai așază instalatorii, electricienii sau măturătorii pentru a-și lua prînzul. Nici ei nu se întreabă ce-i cu femeia de piatră la picioarele și la capul căreia își întind prînzul. Pentru ei, ciudățenia este o masă. Pentru trecător este mai degrabă un semn de mirare. Abia pentru omul curios care privește în curte lucrurile se mai limpezesc. Nu-i vorba decît de o casă de sculptor care nu mai are loc în curte de toate pietrele sale.
Haralambos a adus-o pe Cristina în Cipru, într-un apartament. Trebuia să-l elibereze. Și atunci cînd nimeni nu construia, în vremurile tulburi de după plecarea englezilor și dobîndirea independenței, au hotărît să își ridice o casă.
– Am avut un șoc cultural. Nu mă puteam adapta. Plîngeam și voiam să mă întorc acasă, dar nu găseam nici un motiv, zice doamna Cristina. Profesorul de matematică și profesoara de engleză și franceză au ridicat casa de piatră poroasă și au început să se regăsească. El, o ființă delicată, timidă, care se lumina în timp ce dădea lemnului și pietrei tot felul de forme, ea, un om devotat semenilor și noii sale țări, a ajuns să lucreze la Ministerul Culturii din Nicosia, unde coordona apariția revistei Cyprus Today, o revistă destinată emigranților ciprioți din toată lumea. Puțini știau că revista emigranților ciprioți este opera unei românce, după cum la fel de puțini elevi și profesori știau că directorul liceului din Lefkara se duce acasă și sculptează ore întregi.
De cînd s-au văzut, s-au îndrăgostit unul de altul și s-au iubit. Au două fete, una ortodont și alta traducătoare la Bruxelles. Și trei nepoți, care vin la casa cu statui. Adică la casa bunicilor, unde peste tot, prin curte, prin grădinița din spate, prin camere, nu sunt decît statui. Torsuri frumoase de femeie, capete expresive, așezate pe lîngă obiecte aduse din România. Sunt sute de lucrări în lemn, în piatră de Cipru, în marmură și granit. Toate alcătuiesc opera discretă a unui profesor de matematică refugiat în sculptură. Prin ea și-a exprimat sentimentele față de fata adusă din România și, mai apoi, mama fetelor sale.
Doamna Cristina Christodoulou este cea mai cunoscută, iubită și respectată româncă din Cipru. De ani buni este președinta Alianței Românilor din Cipru, peste o sută de mii, oameni cu familii, stabiliți în insulă sau veniți la munci dintre cele mai diverse.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.