Obama a renunţat la o tradiţie veche de 84 de ani

Preşedintele Barack Obama va pune capăt unei tradiţii vechi de 84 de ani, după ce s-a aflat că, pentru a vorbi la Summitul Adunării Generale a ONU ce va avea loc la New York, între 25 şi 27 septembrie, el nu-şi va mai stabili cartierul general la celebrul hotel Waldorf Astoria. Luxosul palat situat la câteva blocuri de Central Park este locul în care, din 1931, descindeau toţi preşedinţii americani veniţi în călătorie oficială la New York. Dat fiind că, recent, acest hotel a fost cumpărat de investitori chinezi, faptul nelinişteşte serios autorităţile din Washington. Mai exact, aşa cum scrie revista priziană Le Point.fr, Secret Service şi celelalte servicii de informaţii americane se tem că Barack Obama s-ar putea afla la discreţia spionilor desemnaţi de Beijing să-i supravegheze orice mişcare sau pas.

După cum a dezvăluit ziarul “New York Times”, cu cele 1.413 camere stil Art deco, aflate pe 47 de etaje, Waldorf Astoria a fost preluat de curând, în schimbul sumei de 1,95 miliarde de dolari, de Anbang Isurance Group, o companie chineză de asigurări. Această societate este condusă cu o mână de fier de soţul unei nepoate a lui Deng Xiaoping, considerat unul dintre cei mai importanţi lideri pe care i-a avut R.P. Chineză, îndeosebi între 1978 şi 1992. Fără să fi deţinut o funcţie oficială în guvern ori în conducerea statului, Deng a avut un rol decisiv în promovarea unor noi lideri comunişti şi mai ales în definitivarea strategiei politice şi economice a ţării. Analiştii şi experţii în economie susţin că actualul avânt economic al Chinei se datorează măsurilor luate din iniţiativa lui. De asemenea, printre cei care fac parte din consiliul de administraţie al firmei se află Cheng Xiaolu, fost ofiţer al Armatei Populare, cunoscut ca fiind fiul mareşalului Chen Yi, primul primar comunist al marelui oraş Shanghai, devenit ulterior ministru de Externe, şi el o figură de prim-plan a conducerii comuniste chineze.

Cu cele 1.413 camere repartizate pe cele 47 de etaje, Waldorf Astoria se află printre cele mai luxoase hoteluri din New York

Dintr-o atare perspectivă nu e nevoie de alte elemente ca să-şi sporească vigilenţa serviciile secrete americane, şi aşa aflate într-un fel de alertă crescută din cauza ameninţărilor teroriste. De-a lungul anilor, la hotelul Waldorf Astoria au tras Barack Obama şi predecesorii lui, recordmanul în materie fiind fostul preşedinte Herbert Hoover, ex-şef al Casei Albe între 1929 şi 1933, care a locuit la acest hotel 30 de ani după ce a ieşit la pensie, şi care a dat şi numele unuia dintre apartamentele hotelului. În ce-i priveşte, conducătorii chinezi, care, după 1974, au venit la New York în misiuni oficiale, au preferat şi ei tot hotelul Waldorf Astoria.

În noul context, Secret Service şi principalii consilieri ai lui Barack Obama au ales noul loc în care îşi vastabili cartierul general actualul şef al Casei Albe – Lotte New York Palace. Este un hotel nou, ultramodern, aşa cum arată şi numele său, ai cărui proprietari sunt… sud-coreeni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.