Obama nu se mai ascunde: „Sunt cu ea”

Președintele SUA Barack Obama și-a anunțat oficial sprijinul pentru Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă, transmit agențiile de presă internaționale.

„Sunt cu ea”, a declarat Obama într-un mesaj video.

„Zeci de milioane de americani și-au făcut auzite vocile. Astăzi, vreau doar să o adaug pe a mea”, a mai spus Obama.

„Cred că nu a existat niciodată un candidat atât de calificat pentru acest post”, a adăugat președintele SUA în acest scurt mesaj video, la două zile după victoria lui Clinton în alegerile primare democrate.

Deși era de așteptat, acest sprijin este un impuls puternic pentru campania lui Hillary Clinton.

„Sunt onorată că sunteți alături de mine”, a reacționat imediat Hillary Clinton pe Twitter. „Sunt emoționată și gata să merg înainte!”.

Determinat să facă totul pentru ca un candidat din tabăra lui să-i succeadă la Casa Albă în 2017, Obama a dorit să se asigure de mai multe zile că democrații sunt în ordine de luptă în spatele lui Hillary Clinton pentru alegerile prezidențiale din 8 noiembrie, notează France Presse.

Sprijinul lui Obama pentru Clinton era de așteptat după ce ea a câștigat delegați suficienți în această săptămână pentru a obține învestitura democrată și a deveni prima femeie nominalizată de un mare partid din SUA în cursa pentru Casa Albă.

Obama și Hillary Clinton au fost rivali în alegerile primare democrate din 2008 câștigate de actualul președinte american. Hillary Clinton a fost apoi secretar de stat al lui Obama în timpul primului său mandat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.