Obama recurge la cea mai amplă acţiune privind imigraţia din istoria SUA

Bucurie în rândul latino-americanilor din SUA şi revoltă în tabăra republicanilor, dupa ce preşedintele Barack Obama a anunţat cea mai amplă acţiune privind imigraţia din istoria modernă a ţării sale – circa 5 milioane de imigranţi fără acte legale care sunt părinţii unor copii cetăţeni americani sau ai unor copii care au statut de rezidenţi în SUA vor intra în legalitate (prin aşa-zisa aministie acordată imigranţilor), în cazul în care se află în SUA de cel puţin cinci ani, dacă vor plăti taxele şi vor trece de verificarea cazierului.

“Dragi americani, suntem şi vom fi întotdeauna o naţiuni de imigranţi. Şi noi am fost cândva străini”, a spus preşedintele Obama.

Preşedintele va implementa aceste măsuri prin decret, trecând peste capul Congresului. Momentul oficial va afea loc vineri seara, la Las Vegas. “O amnistie în masă nu ar fi corectă. O deportare în masă ar fi imposibilă şi ar contraveni caracterului nostru. Ceea ce vom face ţine de responsabilitate – de bun simţ, de o cale de mijloc. Dacă întruneşti aceste criterii, vei putea ieşi din umbră. Dacă eşti infractor, vei fi deportat. Dacă doreşti să intri în SUA ilegal, şansele de a fi prins şi de a fi trimis înapoi sunt mai mari”, a spus primul preşedinte de culoare din istoria SUA.

Ultima măsură de o asemenea amploare a fost decisă de un preşedinte republican – Ronald Reagan – în 1986. Atunci a fost legalizat statutul a 3 milioane de imigranţi.

În acest moment, în SUA trăiesc circa 11 milioane de imigranţi care nu au documente de şedere.

Aşa cum comunitatea latino din SUA a primit decizia preşedintelui cu lacrimi în ochi şi pancarte pe care sta scris “Gracias Presidente Obama”, în tabăra conservatoare s-a iscat un val de frustrare. Mai mulţi congresmani şi analişti conservatori au început să-l compare pe Obama cu un “monarh” care uită de sistemul de checks and balances al democraţiei americane şi ia decizii de maximă importanţă peste capul legislativului.

“Preşedintele a spus că nu este rege şi nici împărat, însă cu siguranţa se comportă ca unul asemenea. Şi face asta exact într-o perioadă în care poporul american nu vrea nimic mai mult decât ca noi să lucrăm impreuna”, a spus preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner.

Într-adevăr, preşedintele Obama a promis că va aborda în manieră radicală problema imigranţilor ilegali din SUA încă de la începutul primuluui mandat. Numai că primul mandat a fost destinat unei alte mari reforme sociale – sistemul de asigurări de sănătate numit “Obamacare”. Apoi au urmat alegerile intermediare din acest an, iar preşedintele nu a dorit să pericliteze şansele colegilor democraţi lansând noua temă. Însă Obama a anunţat încă din ianuarie 2013 că va acţiona prin drecret prezidenţial pentru a legaliza statutul a milioane de imigranţi, dacă Congresul îi va fi potrivnic.

Resentimentele republicanilor au ajuns să depăşească însă limitele impuse de corectitudinea politică americană. Reprezentanţa Michele Bachman a declarat că acţiunile administraţiei democrate vor face ca ţara să fie inundată de un val de imigranţi “analfabeţi”.

“Costul social va fi major pentru contrinuabilul american – milioane de străini nespecializaţi şi analfabeţi care nu ştiu limba engleză vor ajunge în SUA”, a spus Bachman pentru The Washington Post.

Cum până la alegerile prezidenţiale şi cele pentru Camera Reprezentanţilor din 2016 nu mai sunt decât doi ani, senatorul John McCain nu a ezitat să-şi critice colega. Sunt suficiente doar câteva comentarii de acest gen pentru a aliena întreaga comunitate latino, a spus senatorul republican.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.