Obama va propune o taxă de 10 dolari pe barilul de petrol

Președintele SUA va propune introducerea, pentru o perioadă de cinci ani, a unei taxe de zece dolari pe dolari pe barilul de petrol care ar permite finanțarea unui vast plan de investiții în transportul ecologic, a anunțat joi Casa Albă, relatează AFP și Reuters.

Propunerea, care va fi prevăzută în bugetul pe 2017 pe care executivul american urmează să-l prezinte săptămâna viitoare, nu are aproape nicio șansă de a fi adoptată de Congres, unde republicanii dețin controlul în ambele camere. Aceștia se opun oricărei legislații legate de combaterea încălzirii globale, unii dintre ei contestând chiar existența fenomenului, notează AFP.
Această „redevență” pe baril care ar fi plătită de grupurile petroliere ar permite „încurajarea inovării în tehnologii verzi și transformarea sistemului de transport pentru deceniile viitoare”, precizează Casa Albă, care reamintește că sectorul transporturilor reprezintă 30% din emisiile de gaz cu efect de seră din SUA.

Această taxă ar permite asigurarea unui „stimulent clar pentru inovare în sectorul privat în scopul reducerii dependenței noastre de petrol”, adaugă instituția prezidențială americană.
Barack Obama, care a făcut din lupta împotriva încălzirii globale una dintre prioritățile celor două mandate ale sale, denunță cu regularitate pozițiile adversarilor săi republicani pe această temă, transmite Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.