Obiectivele CSM Bucureşti pentru reunirea de lunea viitoare

Campioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, are programată reunirea în vederea noii stagiuni în 17 iulie, cu noul antrenor, daneza Helle Thomsen. Managerul CSM Bucureşti, Andrei Luca, a declarat, pentru News.ro, că, la valoarea lotului şi a investiţiilor, în sezonul 2017-2018 ”trebuie câştigat tot, adică titlul, Cupa României, Supercupa şi Liga Campionilor”.

Cu un lot întărit faţă de stagiunea precedentă, printre cele şase jucătoare nou-transferate numărându-se şi căpitanul naţionalei, Cristina Neagu, plus antrenoarea daneză Helle Thomsen, CSM Bucureşti îşi declară intenţiile de cucerire a tuturor trofeelor puse în joc încă de pe acum.

Reunirea este programată în 17 iulie, iar primul antrenament va avea loc o zi mai târziu, sub comanda lui Helle Thomsen. Antrenoarea daneză va sosi la Bucureşti încă de marţi, pentru a puncte la punct planul de pregătire.

”Primul antrenament va însemna, de fapt, testare fizică, acele norme de control, pentru că fetele au primit programe individuale încă din 1 iunie. Va urma pregătire în Bucureşti, iar în intervalul 10-15 august un stagiu comun, tot la Bucureşti, cu echipa daneză FCK”, a declarat, pentru News.ro, managerul CSM Bucureşti, Andrei Luca.

Campioana României are programat un singur turneu de anvergură, dar foarte puternic, care va fi găzduit de finalista Ligii Campionilor, HC Vardar, şi la care vor mai participa CSM, Rostov Don, Buducnost, Kuban Krasnodar şi Odense, între 23 şi 26 august.

Înaintea acestui turneu, în 17 august, echipa feminină, împreună cu cea masculină de la CSM, vor avea meciurile de prezentare, iar detaliile vor fi anunţate în curând.

Obiectivele pentru viitorul sezon sunt clare încă de pe acum: ”tot ce se poate câştiga”.

”Anul acesta, cu acest lot şi ce investiţii s-au făcut ne dorim câştigarea Ligii Campionilor. Nu calificare în Final Four şi mai vedem. Ci trofeul. Asta trebuie să ştie toată lumea de la început. Toate fetele au venit cu gândul de a câştiga Liga Campionilor. Sigur că există şi obiectivele pe plan intern, adică titlul, Cupa României şi Supercupa”, a spus Luca.

Supercupa României ar urma să aibă loc în 2 septembrie, cu SCM Craiova, finalista Cupei României, însă data nu a fost confirmată încă de FR Handbal.

CSM Bucureşti a pus deja în vânzare şi abonamentele pentru stagiunea viitoare, preţurile fiind cuprinse între 230 de lei şi 500 de lei, în funcţie de poziţionarea în sală. Abonamentele vor permite accesul la toate competiţiile în care va fi angrenată CSM.

În sezonul 2016-2017, CSM Bucureşti a câştigat toate cele trei trofee interne, iar în Liga Campionilor a obţinut medalia de bronz, după ce cu an înainte cucerise trofeul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Stroe 349 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.