×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 12 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Vineri, 22 septembrie 2017, 07:12
EUR (€)
-0.0002 ↘
4.5987 RON
USD ($)
+0.0318 ↗
3.8593 RON
• • •
Olguța se dă în stambă

Un prieten mai vechi, medic de profesie, a prins muște luni întregi în care era captivat de prestația Olguței Vasilescu.

„Bă, ai văzut ce femeie aprigă!? Să vezi tu ce treabă o să facă asta!“

Mărturisesc că și eu m-am mai păcălit de multe ori. Am luat prestația la microfon drept criteriu de judecată. Și m-am trezit cu cîțiva vorbitori buni, aproape maeștri într-ale actoriei, că dincolo de discursul lor nu mai este nimic. M-au dus cu vorba. Și Lia Olguța Vasilescu a făcut parte dintre aceia. Totdeauna dichisită la marele fix, cu frizura ei cărămiziu-focoasă, totdeauna cu declarații tăioase, rostite cu gura țuguiată, gata să vorbească peste oricine și să aibă păreri despre orice, femeia care a sucit capul craiovenilor a avut aerul unui luptător pentru cauze politice și cetățenești. Prietenul meu zicea (fiind de-a dreptul convins) că din ea o să iasă ditamai politicianul și că bărbații din partide vor avea necazuri cu dînsa.

Prima dată cînd m-am îndoit a fost în momentul în care Lia Olguța Vasilescu se pregătea să preia mandatul de primar al Craiovei. Atunci am auzit-o spunînd: „Nu semnez nimic. Dau totul pe mîna unui city manager și mie nu-mi mai păstrez decît licitațiile“.

Adică zona cea mai mieroasă din toate activitățile economice ale unei primării. Din momentul acela nu m-a mai interesat personajul, fiind convins că, într-o bună zi, o voi vedea la știrile de seară.

Și, într-o zi, chiar a apărut. Dar a traversat momentul cu brio, izbutind să se aleagă cu mai multă popularitate decît pentru o faptă bună. Olguța Vasilescu a renunțat la Primăria Craiovei pentru un post de ministru. Scaunul ministerial ar fi ajutat-o (și o mai poate ajuta) în cazul unei sentințe nefavorabile.
Ce înseamnă Olguța Vasilescu în poziția de ministru al Muncii? O propagandistă PSD care colindă televiziunile și care mitraliază cu vorbe. Asta îi împiedică pe unii să o întrerupă sau să depisteze enormitățile pe care le debitează cu lejeritatea unei discuții la coafor. Într-un fel, Lia Olguța Vasilescu este un soi de roșcată și atașată complet pe lîngă Liviu Dragnea, așa cum Coana Nuți s-a lipit de Traian Băsescu. Amîndouă au fost pentru mentorii lor un fel de model de inteligență și pragmatism politic.
Felul în care Lia Olguța Vasilescu a gestionat Legea salarizării unitare, povestea cu voucherele de vacanță, povestea cu pensiile (abia a declanșat-o) ne confirmă și mai mult că nu avem de-a face decît cu un nou episod Elena Udrea în varianta PSD.

Ce-a zis Lia ciocîrlia de la România Mare? „Este adevărat că 100.000 de pensii speciale au echivalentul cu patru milioane de pensii ale românilor de rând. Date foarte clare vom putea avea în perioada următoare, după ce le strângem de la instituții. Deocamdată aceste informații au fost date de INS.“

Noroc că Institutul Național de Statistică a citit declarația și, fără să cadă pe spate că a fost rostită de favorita PSD-ului, a răspuns: „Reiterăm faptul că Institutul Naţional de Statistică nu deţine şi, prin urmare, nu a avut cum să furnizeze informaţii privind numărul beneficiarilor de pensii speciale, cuantumul acestora şi/sau suma totală pe care o reprezintă aceste tipuri de pensii“.

Filoloaga bună pentru programul de seară al televiziunilor s-a încurcat în explicații. Cînd l-am auzit pe Dumitru Coarnă spunînd că ea n-a înțeles nimic din Legea salarizării unitare, mi-a venit să rîd. Olguța Vasilescu vorbește cu elan și despre ce nu pricepe și despre ce nu poate face. Descurcăreață de felul ei, s-a gîndit probabil că ar merita să le tragă cu ochiul sutelor de mii de pensionari supărați pe semenii lor din serviciile secrete, trecuți în rezervă cu pensii de secretari de stat sau de miniștri. A aruncat o vorbă, fără a avea curajul să ridice problema acestor pensii. A scăpat doar un apropo, apoi a dus propozițiile în bălării, lăsîndu-le de pomină.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită - disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL - sau varianta digitală.

Cornel NistorescuPublicat Luni, 10 iulie 2017
9276
 | 23
 | 50
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Marcu
+1
Am o amarita de propunere.Toti eni politici sa dea un test IQ.Cei care nu fac mscar 100 de punce sa plece dracului acasa
Publicat Miercuri, 12 iulie 2017
+Răspunde
??????
-1
Doamna Olguța Vasilescu ar solicita de la INS informațiile care se află la Ministerul Muncii ? Remarcați totuși că dumneaiei zice că informațiile "au fost date la INS" și nu zice că au fost primite de la INS ?
Publicat Miercuri, 12 iulie 2017
+Răspunde
??????
0
Cum comentați despre faptul că Liviu Dragnea "mizează" pe "creșterea salariilor" celor plătii de la buget , dar nu și pe creșterea salariului minim din economie ? Considerați că Liviu Dragnea și-ar fi propus formarea unei noi "oligarhii bolșevice" ?
Publicat Miercuri, 12 iulie 2017
+Răspunde
Diaconu Aurelian Eugen
+1
Doamna ministru,a marit pensiile la gr.1 si 2 de munca in baza legii 263/2010.Punctul mediu de pensie a scazut deoarece gr.1 a devenit grupa speciala si perioada de contributie s-a impartit la 30 de ani .Am iesit la pensie in anul 2000 ,iar contributia la gr.1 de 20 de ani a fost impartita la 20 !!
Publicat Marţi, 11 iulie 2017
+Răspunde
Ypse
+5
Ati pornit vendeta impotriva celor de la psd. Nu v-am auzit sa ziceti ceva de Sulfina Barbu, de afacerile oneroasea doamnei de la PNL care a fost Ministul Mediului, Apelor si Padurilor, nici de Igas cel fara de carte,etc,etc.
Publicat Marţi, 11 iulie 2017
+Răspunde
Valahu
+1
Adica ...oamenii acestia (vezi Olguta V.) chiar vor sa faca ceva ! Nu merita atata ponegrire elitista, snoaba. Politica a fost dintotdeauna, de mii de ani, schioapa. Problema este de a nu alege "ologii". Dintre rele(toata politica) sa alegi pe cel mai mic ! Acesta-i PSD-ul deocamdata. S-a dat cu Soros. A luat banul ! Sfinte Buzura ajuta-ne de acolo din cer. Poporul tau este in RAZBOI. Cu multinationalele hulpave, cu bratul lor inarmat Soros si diviziile militare ale acestuia : DNA, Presa, Presedintia(umbrela persoanei apatride Sandra Pralong) si Basau-ul . Da........ Este RAZBOI .
Publicat Marţi, 11 iulie 2017
+Răspunde
Valahu
+2
Adica ...oamenii acestia (vezi Olguta V.) chiar vor sa faca ceva ! Nu merita atata ponegrire elitista, snoaba. Politica a fost dintotdeauna, de mii de ani, schioapa. Problema este de a nu alege "ologii". Dintre rele(toata politica) sa alegi pe cel mai mic ! Acesta-i PSD-ul deocamdata.
Publicat Marţi, 11 iulie 2017
+Răspunde
c.g.
+1
Fapul ca s-a dat pe goarna, ca 100 000 de pensionari '' speciali '' iau contravaloarea pensiilor 4 000 000 milioane de romanii de rand de catre Ministrul Muncii Olguta Vasilescu acum avem parte de titlul: '' Olguța se dă în stambă '' si atatea barfe la adresa respectivei '' psd -iste '' , fosta '' prm -ista '', prin articole la gazeta, prin comentariile la articolele astea ! Sigur ca asistam la o hemoragie de aparatii pe sticle, mai mult sau mai putin mogulizate, a ministeresei in cauza si a sefului PSD- Liviu Dragnea care amintesc de marirea punctului de pensie de marirea pensiilor s.a.m.d, pe fondul unor framantari de framantari in noul Guvern al ROMANIEI condus acum de Premierul Tudose dupa ce fostul Premier Grindeanu a fost alungat justificat sau mai putin justificat cu tam, tam si motiune de cenzura de cei care il pusesesra in Palatul Victoria ... ! Se mai zvoneste ca firme din afara ar fi impuse la plata de dari pe cifra de afaceri ca acum la plata de dari pe profit fac smecherii si trag in piept tara ROMANIA, sper sa nu mai asistam din cauza asta la crize politice sau lovituri de stat poreclite revolutii ... ! Sa auzim si de mai bine ! p.s. - Olguta Vasilescu si PSD -ul sa puna de o lege mai buna a pensiilor in tara ROMANIA sper sa apuce sa faca legea asta pana in octombrie a.c. !
Publicat Marţi, 11 iulie 2017
+Răspunde
Iluzia PSD-ista @ c.g.
0
Speranta moare ultima dar nu crezi ca "speranta" pensionarilor ne costa cam mult ca natie ? Ca este doar o amagire de care PSD se foloseste pentru a incaleca definitiv Romania ? Si pentru a-si pune in aplicare "programul" fundamental antinational, fiindca bazat pe contraselectie programatica. Si crezi ca este normal ca soarta Romaniei sa fie decisa de pensionari, la fel ca si pana acum ? Omeneste te inteleg dar atunci ar trebui sa ne asumam toti, inclusiv tu, ca renuntam la orice sansa de a iesi din marasmul actual. Stii ce le oferea Churchill concetatenilor sai ? Blood, sweat and tears... Iti spune ceva asta ? Nu ? Atunci uita ce ti-am scris mai sus si fii fericit. Macar pana se spulbera iluzia PSD-ista... Adica un an-doi....
Publicat Miercuri, 12 iulie 2017
+Răspunde
Santa Klaus
-2
Olguța e meșter doar pe cearceaf,. Are un trecut năbădăios in politică, pănă a apucat să fie băgată in seamă a stors des cârpa tribunului,.. cu care prostănacul boșorog se și lăuda, era uzată deja din prm, acum cu alde ăștia din pisidi oltenește, fă olguța a picat ca musca-n lapte și dă din colț in colț, căci la astea nu are talente.
Publicat Marţi, 11 iulie 2017
+Răspunde
!!!
-3
EDITAT de mulți liloi și liloaice pe aci.
Publicat Marţi, 11 iulie 2017
+Răspunde
Recomandate
UNJR şi AMR cer  CSM-ului să intervină
Publicat acum 18 ore şi 49 minute
Câte mandate de ascultare au fost emise în 12 ani
Publicat acum 14 ore şi 39 minute
Reacția lui Iohannis în cazul Daniel Dragomir
Publicat acum 11 ore şi 16 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
5 articole/ Actualizat Sâmbătă, 09 septembrie 2017
alarm off
Mostra de la Veneţia
7 articole/ Actualizat Duminică, 10 septembrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Miercuri, 20 septembrie 2017
Ioan Buduca

Singurele forțe reale care se opun reformei Toader sunt cele care compun Sistemul: factorul intern (procurorii) și factorul extern (ambasadorii).

Ioan BuducaPublicat acum 11 ore şi 29 minute