Oltean către femeile din PDL: Luptaţi pentru a lua puterea

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, le-a îndemnat pe femeile democrat-liberale să lupte pentru a prelua puterea în politică pentru că bărbaţii nu o vor ceda de bunăvoie, sâmbătă, în discursul ţinut la deschiderea lucrărilor Convenţiei Naţionale a Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal.

„Cred că aţi dovedit cu prisosinţă că rezultatele pe care PDL le-a obţinut în ultimii 5-6 ani ar fi fost imposibil de realizat fără dumneavoastră.(…) Politica românescă nu mai poate fi desfăşurată doar de către bărbaţi. Sunt mulţi bărbaţi, poate şi în această sală, dar în ţara aceasta, care apreciează că politica şi puterea constituie doar apanajul bărbatului şi că femeia nu are acces la putere. Vreau să vă spun cu toată responsabilitatea că niciodată puterea nu s-a dat. Puterea s-a luat. Să nu aşteptaţi să vă dăm noi bărbaţii puterea, nu o să v-o dăm. Încercaţi să o luaţi!”, a declarat Ioan Oltean.

El le-a încurajat în continuare pe femeile democrat-liberale în realizarea acestui deziderat, spunându-le că împreună, ca o forţă politică puternică solidară, pot reuşi o mai bună reprezentativitate.

„Solidaritatea feminină încă nu s-a făcut cunoscută. V-aţi solidarizat de multe ori cu bărbaţii, ia solidarizaţi-vă între dumneavoastră şi veţi vedea ce puteţi obţine”, a declarat Oltean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.