„Mă simt obosit… obosit… obosit“, au fost ultimele cuvinte rostite de regele Ferdinand I al României. În noaptea dintre 19 și 20 iulie 1927, înainte de a trece la cele veşnice, monarhul a lăsat istoriei această mărturisire.
Au trecut 90 de ani de la acel moment și ieșenii marchează acest moment cu o serie de manifestări intitulate „Comemorarea Regelui Ferdinand I Întregitorul“. Omagiul este deschis azi, la Catedrala Mitropolitană, cu o slujbă oficiată de Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în memoria Regelui Ferdinand I. La ora 11.30 este programată dezvelirea unei plăcuțe comemorative pe fațada Garnizoanei din Iași, sediul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt“ și depunerea de jerbe la bustul Majestății Sale Regele Ferdinand I.
De la ora 17.00, ieșenii au întâlnire la Ateneul din localitate cu volumul lui Ion Bulei, „Bunul nostru rege Ferdinand“. Prof. univ. dr. Mihai Dorin, prof. univ. dr. Daniel Șandru și dr. Alexandru Muraru sunt protagoniștii discuției care însoțește lansarea cărții profesorului Ion Bulei publicată la Meteor Publishing.
Principele – victimă a istoriei
Bulei se întreabă, încă din primele pagini ale volumului: „Fusese cu adevărat obositoare domnia lui? O domnie deloc lungă, din septembrie 1914 până în iulie 1927. Doar 13 ani. Puţin faţă de domnia lui Carol I, ce durase 47 de ani. Dar… non multum sed multa. Pentru că, deşi scurtă, domnia lui a fost plină de evenimente, de schimbări radicale, de zbucium şi trăiri. O domnie care a trecut printr-un război european şi mondial, cu toate transformările aduse în plan regional. Europa imperiilor anului 1914 devine, în 1918, Europa statelor naţionale. România Mică din 1914 devine, în 1918, România Mare. Unde este locul lui Ferdinand I în toată această operă de transformare? Aceasta e întrebarea la care noua noastră carte încearcă să răspundă. Ceea ce propunem nu este doar un gest de politețe al istoricului de dincolo de timp (adică este foarte firesc să scriem și povestea soțului după ce am scris povestea soției). Ceea ce ne-a interesat a fost să observăm cum, coborând parcă din istoria noastră mai veche și din mândria prusacă, Ferdinand al României, produs al istoriei și, totodată, victimă a ei, exprimă cum nu se poate mai limpede un proces de asimilare. În cazul de față, asimilarea personajului principal de către mediul peste care i-a fost dat să domnească. Linia dinastică construită de Carol I a fost așezată de Ferdinand I pe tronul împlinirii naționale“.
În umbra soției
Istoricul al cărui nume este legat de Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (unde predă din 1993) s-a ocupat de profilul primilor regi români și legătura dintre aceste personalități, de multe ori idealizate ori înconjurate cu un aer greu de legende romantizate, și intrarea României în modernitate: „în cartea de faţă, ambiția autorului e să încerce un dialog sincer cu cititorii săi. Şi o face sintetizând mai multe volume de corespondenţă, semnate de Carol I, de Ferdinand, de principesa şi regina Maria, de fratele lui Carol, Wilhelm, de Wicki, sora Măriei, în traducerea în limba română a istoricului Sorin Cristescu (remarcabil efort de a ne pune la dispoziţie surse de prima mână). Acestei corespondenţe i-am alăturat referiri din însemnările zilnice ale Mariei dintre 1916 – decembrie 1918, îngrijite de Anca Bărbulescu şi Lucian Boia, şi rapoartele diplomatice austro-ungare de la Bucureşti, dintre 1878-1914. La toate acestea, se adaugă relatările privind atmosfera de la Peleş şi Pelişor, la începutul marelui război, şi se adaugă jurnalul doctorului Ioan Cantacuzino din anii Primului Război Mondial, rămas nepublicat. Izvoarele acestea laolaltă mi s-au părut o bună oportunitate de a scrie ceva despre «bunul rege Ferdinand». Cu atât mai mult cu cât în atmosfera evocatoare a 100 de ani de la constituirea României Mari personalitatea lui apare destul de «umbrită» de aceea a soţiei sale. Chiar şi atunci când, formal, personajul principal a fost Ferdinand. În toate momentele el apare ca soţ al Mariei, şi nu Maria ca soţie a lui. Pentru că ea avea mulţi cunoscuţi, avea prieteni, şi avea calităţile necesare unui administrator de ţară. Discuţiile cu oamenii politici, cu partidele politice tot el trebuia să le conducă. Numai că… cei mai mulţi dintre oamenii politici se duceau nu la Ferdinand, ci la Maria. Pentru că ştiau unde e centrul puterii“, arată editura. Volumul reține distincția pe care o face Eugen Wolbe între „omul datoriei, zgârcit la vorbă, mereu serios, mai degrabă înclinat spre melancolie decât spre seninătate sufletească“, cum părea prințul la căsătorie şi „copila mondenă, vorbăreaţă, lăuntric liberă, o fiinţă fericită în frumuseţea ei triumfătoare, o fiinţă încă neîmpovărată de rigorile vieţii şi responsabilităţii“, cum apărea soția sa, Marie.
Manifestările de azi se vor încheia la ora 18.00, la Ateneul din Iași cu vernisajul expoziției „Regele Ferdinand, regele capitalei rezistenței până la capăt“. Mihaela Chiripuci – Membru al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Andrei Cucu – Centrul de Memorie Vizuală al Municipiului Iași și Andrei Apreotesei – Managerul Ateneului din Iași. La toate evenimentele, intrarea publicului este liberă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.