Omul lui Ioan Oltean, uns şef peste pădurile Transilvaniei

După ce săptămâna trecută cotidianul.ro semnala faptul că ministrul Mediului, Rovana Plumb, a numit Guvernator al Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării un personaj din anturajul PDL, iată că social-democrata recidivează şi îl desemnează inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Cluj-Napoca pe omul de casă al pedelistului Ioan Oltean.

Plumb l-a numit şef în fruntea ITRSV Cluj-Napoca – instituţia ce coordonează, supraveghează şi efectuează prin inspecţiile silvice şi de vânătoare din compunere activităţile de implementare şi control al regimului silvic şi vânătoare din patru mari judeţe ale Transilvaniei – Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Maramureş – pe Istrate Steţco, personajul prin intermediul căruia Oltean a defrişat ani la rând tot ce a rămas din pădurile Transilvaniei. Pentru că trebuie spus că acest Steţco a mai îndeplinit această funcţie şi în guvernarea CDR şi în timpul guvernelor Băsescu.

Dovadă că omul lui Ioan Oltean este pus pe treabă exact aşa cum a învăţat de la PDL stă faptul că, imediat ce Rovana Plumb l-a instalat în funcţie, Steţco s-a pus pe făcut plăţi în valoare de 450.000 de lei, adică aproximativ 100.000 de euro, pentru lucrările de plantare a puieţilor efectuate anul trecut pe o suprafaţă de 83,5 ha, fără a verifica nici măcar care sunt realităţile din teren. Cea mai mare parte a puieţilor, circa 60 ha, au fost plantaţi în perimetrele de ameliorare Budeşti, Ţaga şi Târgşor din judeţul Bistriţa-Năsăud, iar restul, în perimetrele de la Aiud şi Săsciori din zona Alba Iulia şi Târgu Lăpuş din Maramureş. Lucrările de plantare a puieţilor au fost efectuate de către firma „Sicran 2002” Bistriţa, deţinută de către Rodica-Elena Brănişteanu, nepoata lui Constantin Șulea, şeful Ocolului Silvic Lechinţa din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti. Firma este cunoscută în zonă ca fiind agreată şi susţinută de către Istrate Steţco şi camarila PDL din Bistriţa. Însă în proporţie de 60-80%, puieţii de pe suprafeţele plantate de firma bistriţeană sunt uscaţi, pentru că „nu s-au respectat criteriile şi condiţiile de împădurire cu puieţi conform caracteristicilor pedologice ale suprafeţelor de teren pe care s-au efectuat lucrări de împădurire”. Practic, s-a constatat că au fost suprafeţe destul de mari unde s-au plantat „nişte beţe în pământ” care, cum era normal, s-au uscat. Cu toatea acestea, Istrate Steţco a dispus plata şi pentru lucrările de plantare a acestor puieţi uscaţi, fără să verifice cum stau lucrurile în teren. Cea mai mare suprafaţă plantată cu puieţi uscaţi se află în zona de care a răspuns chiar el până să fie numit şef al ITRSC Cluj-Napoca, adică în Bistriţa-Năsăud, unde de fapt şi locuieşte. „Lucrările de plantare a puieţilor a fost efectuate şi contractate anul trecut de către fosta conducere. Din cauza caniculei şi a secetei s-au uscat foarte mulţi puieţi, dar agentul economic care a efectuat plantarea puieţilor nu răspunde de pagubele datorate secetei. Eu nu am nicio legătură cu firma care a făcut lucrările de împădurire, dar eram obligat de lege sa fac plăţile”, a negat Istrate Steţco într-o declaraţie pentru pentru site-ul ziuanews.ro.

Reamintim că vătaful pădurilor din Transilvania Istrate Steţco a mai aprobat şi, ulterior, a solicitat Ministerului Mediului şi Pădurilor o nouă suplimentare a cotei de vânat, de la 43 de porci mistreţi la 92, de pe fondul de vânătoare 24 – Şieu Măgheruş Bistriţa. Ministerul Mediului a aprobat imediat suplimentarea cotei, pentru că, aşa cum a declarat Steţco pentru ZIUAnews, „mistreţii făcuseră foarte multe pagube în zonă şi nu e prost cine cere, ci acela care dă”. Astfel, ministrul Mediului şi Pădurilor este direct răspunzător de suplimentarea cotei de mistreţi pentru fondul Şieu Măgheruş unde a vânat şi va mai vâna Istrate Steţco împreună cu şeful său, pedelistul Ioan Oltean.

Aceştia sunt oamenii pe care pesedista Rovana Plumb îi preia de buni de la PDL şi îi menţine pe funcţii sau chiar îi avansează. Şi atunci se naşte legitima întrebare, unde e guvernarea altfel pe care USL a promis-o românilor? Ministrul Mediului nu a înţeles că buna guvernare nu se poate realiza cu oamenii de casă ai liderilor PDL?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.