ONG-urile din Est și finanțarea norvegiană

Norvegia, Islanda și Liechtenstein nu fac parte din UE, însă participă la Asociația Europeană a Liberului Schimb, alături de statele UE, beneficiind aici de avantajele liberei circulații a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor. Nimic nu e gratis, cele trei state plătesc pentru coeziunea economică europeană, primind imigranți din UE și respectând unele legi UE care nu întotdeauna sunt văzute cu ochi buni. Lăsând la o parte națiunea insulară și micul principat, Norvegia bogată în petrol este cel mai mare contributor. Fondurile oferite de Norvegia merg către așa-numitele Granturi ale Spațiului Economic European și Granturi Norvegiene. Banii aceștia finanțează proiecte pentru reducerea disparităților economice și sociale în statele mai sărace ale UE.

Principalele state beneficiare sunt Polonia, România și Ungaria, care în perioada 2014-2021 urmează să primească 800 de milioane de euro, 500 de milioane de euro, respectiv 200 de milioane de euro. O parte din aceste sume ia calea ONG-urilor, iar condiția impusă de guvernul norvegian este ca banii să fie administrați de organisme independente, fără legătură cu guvernele naționale.

Această condiție nu este deloc pe placul guvernului de la Varșovia, al Partidului Dreptate și Justiție, condus de Jaroslaw Kaczynski. Motivul invocat este că, în acest fel finanțarea s-ar duce către ONG-urile apropiate fostei puteri liberale de la Varșovia. Până acum, administratorul fondurilor norvegiene pentru societatea civilă a fost Fundația Stefan Batory, înființată în Polonia, de George Soros, în anii 1980. Acum, vicepremierul Piotr Glinski a declarat că dorește ca fondurile să fie administrate de un „centru național pentru dezvoltarea societății civile“. Cum Fundația Batory a fost trecută de guvernul conservator pe o listă neagră, pentru că susține drepturile homosexualilor și avorturile, este limpede că asemenea programe nu ar mai fi finanțate, dacă banii ar fi administrați de guvern.

Această dispută a dus la blocarea negocierilor pentru finanțarea norvegiană în perioada 2014-2021. Acum, discuțiile au loc la nivel tehnic, iar guvernul de la Oslo este extrem de discret, pentru a nu inflama atmosfera în Polonia. Guvernul de la Budapesta a fost și el discret în această dispută, dar, de fapt, prima inițiativă de a trece administrarea banilor la stat i-a aparținut premierului Viktor Orban, în 2014. De aceasta se ocupă ONG-ul ungar Okotar, al cărui sediu a fost percheziționat de mai multe ori de poliție, sub suspiciunea de deturnare de fonduri.

În România, lucrurile merg altfel pentru granturile norvegiene. Am fost prima țară care a semnat acordurile de finanțare pentru cele 500 de milioane de euro, până în 2021. De administrarea banilor pentru ONG-uri se ocupă Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Singurul moment delicat a venit în urmă cu un an, când un ONG finanțat din aceste fonduri a acuzat familia Bodnariu (cea căreia statul norvegian i-a luat copilul) că face jocurile serviciilor secrete din Rusia. Ulterior, legislația norvegiană privind copiii a fost modificată. Oare tot sub influența serviciilor ruse?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.