Anul trecut primăria sectorului 2 a amenajat cu 2,5 milioane de lei un parc situat la intersecţia Şos. Pantelimon cu Dobroeşti.Anul acesta primăria mai vrea să dea 500.000 de lei pentru construirea unui gard în jurul parcului. Curios este faptul că parcul are deja gard.
Un parc de 2,19 hectare a fost construit la sfârşitul anului, în cartierul Pantelimon. Pentru amenajarea spaţiului verde, primăria condusă de Neculai Onţanu a plătit câteva milioane de lei unei firme de construcţii controlate de un fost coleg de facultate al prim-vicepreşedintelui PDL Gheorghe Flutur şi susţinător al parlamentarului democrat-liberal Vasile Gherasim.
Situat la intersecţia Şos. Pantelimon cu Dobroeşti, amenajarea noului parc a costat aproximativ 2,5 milioane de lei. Mai interesant este că banii au intrat în conturile firmei Geca Impex PM SRL, controlată de un fost coleg de facultate de-al prim-vicepreşedintelui PDL şi preşedinte al PDL Suceava, Gheorghe Flutur. Compania este deţinută de Verona şi Gelu Palamaru, un inginer silvic care a absolvit, în '85, alături de Flutur, Facultatea de Silvicultură din Braşov. Câţiva ani mai târziu, Gelu Palamaru era şeful Ocolului Silvic Comana. Coincidenţă sau nu, el s-a ales cu onorabila funcţie în perioada în care Flutur ajunsese la cârma Direcției Silvice Suceava
Deși parcul a fost realizat și amenajat integral în 2011, potrivit bugetului Administrației Domeniului Public Sector 2 pe anul 2012, obiective noi de investiții, capitolul 67.02, punctul 1 este prevăzută suma de 453.000 lei pentru amenajarea unui nou gard ornamental al parcului Sfântul Pantelimon.
Această inginerie financiară a generalului Onțanu și a clicii sale uneperiste de la nivelul sectorului 2 (directorul general al ADP 2 Lemnaru Cristian-secretar al UNPR București, directorul de producție Frâncu Mircea-membru UNPR etc) este una din modalitățile prin care aceștia înțeleg să facă rost de fonduri din banii publici pentru campania electorală de peste câteva luni.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)


