Onţanu, generalul care s-a luptat cu gripa aviară

Inventată de Gheorghe Flutur, fost ministru al Agriculturii, gripa aviară a fost ucisă în Bucureşti de bravul general Neculai Onţanu, primar al sectorului 2. Pentru faptele sale de vitejie în lupta cu cotcodac şi cucurigu, Onţanu a fost făcut general de preşedintele Traian Băsescu.

Gripa aviară a intrat în România în anul 2006. Acest fapt a fost confirmat de ministrul Agriculturii din 2006 Gheorghe Flutur, care a observat, într-o vizită în Tulcea, că o lebădă îi făcea cu ochiul. „E clar lovită”, şi-a spus Flutur, şi aşa a început războiul în România cu aviara. Evenimentul a fost relatat pe larg de toată presa. „Gripa aviară cucereşte România”, scria „Ziarul de Iaşi”. „Gripă aviară în România”, anunţa Realitatea TV. „Găinile modificate genetic, rezistente la gripa aviară”, scria şi „Evenimentul Zilei”, sugerând că acestea fac direct pui vii, şi nu ouă. Ce mai încoace şi încolo, gripa aviară ajunsese şi în paginile ziarelor. Panica printre români era totală.

Încet, încet, gripa aviară a ajuns la Bucureşti. Nu mergând, ci zburând. În acele vremuri tulburi, o păsărică a ajuns în sectorul 2 şi, văzându-l pe Onţanu, îi face cu ochiul, iar mai apoi, obosită fiind de drum, se prăbuşeşte la pământ. Având mintea brici, Onţanu şi-a adus aminte de povestea lui Gheorghe Flutur, care-i spuse că în Deltă o lebădă îi făcuse cu ochiul, şi declanşează şi el în sectorul 2 carantină pentru 300 de bucureşteni. Aşa a început în fapt lupta lui Onţanu (pe vremea aceea omul nu era nici măcar colonel) cu gripa aviară.

Implicarea lui Onţanu în lupta cu aviara a fost totală. Imediat a trimis soldaţi îmbrăcaţi în alb în curţile oamenilor, care i-au vânat pe cucurigu şi cotcodac. Ce luptă a dus, ce războinic măreţ a fost şi este Onţanu. Oamenii se rugau de el să le lase în pace orătăniile, dar el nu şi nu. Şi dă-i şi luptă şi luptă de dimineaţă până seara. Dar iată cum relata „Evenimentul Zilei” în 2006 gripa aviara: „Se apropie de Cornu. A ajuns şi în Capitală. Imaginile sunt cunoscute. O armată în uniforme ciudate a ridicat păsările din ogradă. Mulţi protestează. Lumea vrea şi are nevoie să circule. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, acuză o greşeală a autorităţilor veterinare; iniţial afirmase că pentru fiecare pasăre sacrificată, proprietarul deposedat va primi două, sănătoase. Dacă soluţia Onţanu ar fi aplicată în toată ţara, gripa aviară ar deveni o afacere profitabilă, iar numărul păsărilor de curte la oraş ar creşte”.

Da, e adevărat. În timpul luptei, Onţanu a cotit-o brusc. După ce iniţial le spusese oamenilor că trebuie să-şi dea păsările oamenilor în alb pentru că vor primi două în loc, mai apoi după câteva zile a ajuns la concluzia că nu există aviară. Motivul acestei schimbări de atitudine stă în dilema sa: era sau nu treaz când păsărica îi făcuse cu ochiul? Cum răspunsul a fost negativ, omul a schimbat strategia de luptă.

Ar fi mult de vorbit despre lupta lui Onţanu cu aviara, dar ne vom opri aici. Cert este că, anul următor, primarul sectorului 2 al Capitalei a fost avansat, în cadrul unei ceremonii găzduite de Cercul Militar Naţional, la gradul de colonel în rezervă printr-un ordin al ministrului Apărării. De asemenea, în 2008, printr-un decret prezidenţial, Neculai Onţanu a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă (cu o stea). Iar între timp a mai primit o stea. Acestea sunt faptele de arme ale primarului Onţanu. Şi am scris această cronică pentru ca peste timp ele să nu fie date uitării. Ave, Onţanu, găinile te salută!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.