Declarații alarmante privind ruperea Macedoniei

Bulgaria susține suveranitatea și integritatea teritorială a Macedoniei vecine, a declarat președintele Rosen Plevneliev, aflat în vizită în Albania, pentru preluarea președinției rotative a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, scrie Novinite.

Plevneliev a declarat că granițele din Balcani ar trebui mai degrabă desființate decât modificate. ”Credem că cooperarea regională și reconcilierea sunt valorile supreme. Lucrăm pentru a permite fiecărei țări să contribuie la stabilitatea și progresul regiunii balcanice”, a spus președintele bulgar la Tirana.

Asemenea precizări nu pot decât să indice că situația din regiune este pe punctul de a deveni extrem de confuză. Atât Albania, cât și Bulgaria au avut relații reci cu Macedonia, cele două țări considerând că au argumente să revendice teritorii macedonene. Tensiunile au reapărut în Balcani odată cu relansarea unui proiect energetic rusesc, urmată imediat de proteste violente la Skopje, de implicarea unor grupări albaneze și apoi de declarații ale Moscovei care au turnat gaz pe foc.

Pe fondul protestelor și violențelor soldate cu morți și răniți ce au avut loc în Macedonia în ultimele săptămâni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sugerat că în această fostă republică iugoslavă se pune la cale o revoluție colorată. Mai mult, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului rus de Externe, destabilizarea situației politice din Macedonia ar putea fi urmată de apeluri la transformarea țării într-o federație sau confederație. Diplomația rusă nu excludea nici scenariul împărțirii teritoriului Macedoniei între Albania şi Bulgaria.

În opinia Moscovei, evenimentele din Macedonia au legătură directă cu deschiderea manifestată de actualul guvern macedonean pentru participarea la proiectul unui gazoduct rusesc care ar urma să înlocuiască proiectul South Stream, abandonat de Gazprom ca urmare a presiunilor exercitate de UE asupra Bulgariei.

”A fost exprimată și ideea de a împărți (ce înseamnă asta?) un stat creat artificial și de a oferi o parte Albaniei și o parte Bulgariei”, a declarat Lavrov, care a făcut referire în declaraţiile sale la ”factorul albanez” din Balcanii de Vest și la conceptul de ”Albania Mare”, care pare să fie resuscitat în ultima perioadă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.