Oprea: Mergem la Cotroceni cu toată deschiderea

Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a arătat vineri, la Pitești, într-o declarație de presă, că formațiunea politică va participa la consultările de la Cotroceni cu o delegație de 6 membri.

„Luni, mergem la consultări, la Cotroceni, mergem cu toată deschiderea, o delegație de șase colegi, UNPR este deschis, în actualul context de securitate, pentru orice proiect național adevărat pe care îl prezintă fie președintele României, fie orice formațiune politică din România”, a precizat Oprea, potrivit Agerpres.

În cadrul aceleiași declarații de presă, liderul UNPR a vorbit despre proiectele pe care le susține la nivel național.

„Noi spunem că nu ne pricepem la toate, dar avem cinci domenii care ne interesează și la care avem un cuvânt de spus. Acestea ar fi securitate, sănătate, agricultură, administrație publică și social. Avem trei proiecte la care ținem: taxarea marilor averi — ne-au lipsit anul trecut două voturi, este un proiect care se poate implementa pe o durată de 2-5 ani, este un proiect de solidaritate, susținut de 85% din populație; al doilea proiect este votul pentru tinerii de 16 ani și al treilea, o lege sută la sută a UNPR, primul job pentru tineri, după ce termină școala, statul să sprijine societățile comerciale pentru angajarea tinerilor ca ei să nu mai plece în străinătate”, a spus Oprea.

Totodată, el a reafirmat sprijinul pentru guvernul actual.

„Proiectul nostru nu se schimbă, sprijinim guvernul din care facem parte și sprijinim președintele României care a fost ales de popor, indiferent care este numele acestuia”, a precizat liderul UNPR.

Acesta a mai menționat și că partidul va marca cei cinci ani de existență politică la 1 Mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.