Opt ani de închisoare pentru judecătoarea lui Bercea Mondial

Fosta preşedintă a Tribunalului Olt, judecătoarea Carmen Marinescu, a fost condamnată, vineri, de Curtea de Apel Craiova la opt ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii. Totodată, judecătoarea a primit şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de magistrat, pe o perioadă de 4 ani.

Decizia nu este însă definitivă, poate fi atacată.

În acelaşi dosar, soţul judecătoarei, Iulius-Severus Marinescu, a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar avocatul Dumitru Cismaru, la trei ani şi jumătate.

Judecătoarea ar fi primit, în 2011, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în libertate a lui Bercea Mondial, dar şi pentru a pronunţa o soluţie favorabilă pe fond. Banii ar fi fost primiţi de către aceasta prin intermediul avocatului Dumitru Cismaru.

Anchetatorii susțin că la trei luni de la primirea sumei de bani, în luna decembrie 2011, judecătoarea şi soţul acesteia au cumpărat trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre achiziţii nefiind trecute în declaraţia de avere a magistratului.

Instanţa a dispus confiscarea de la Carmen Marinescu a sumei de 30.000 euro, dar şi terenul în suprafaţă de 1.250 metri pătraţi, situat în comuna Corbu, judeţul Constanţa, pe care soţii Marinescu l-ar fi achiziţionat cu banii din mită de la Bercea Mondial.

Totodată, s-a păstrat sechestrul asiguratoriu asupra unui apartament.

Carmen Marinescu a fost reţinută de către procurorii anticorupţie pe 23 martie 2015, în urma unui denunţ făcut de Bercea Mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.