Pentru ploieştenii care trăiesc la periferia oraşului, a spune că trăiesc într-un mediu urban este de-a dreptul ilar. Deşi zonele marginale ale Ploieştiului sunt administrate de aceiaşi edili, aceştia ignoră situaţia locuitorilor de acolo, sesizările şi plângerile acestora.

Ploieştiul este un oraş de dimensiuni mici, aşadar distanţa dintre centru şi celelalte cartiere nu este foarte mare. Cu toate acestea, există cartiere la periferia oraşului care nu au nici în anul 2011 canalizare. Prin urmare, oamenii trăiesc cu puţuri în curte, pe care sunt nevoiţi să le golească periodic. Apă în casă au cei mai înstăriţi, ceilalţi se descură care cum poate. Asfaltarea străzilor se înţelege de la sine că este un fenomen pe care oamenii de aici nu prea îl cunosc.

Fiind o zonă marginală, ''orăşenii'', aşa cum îi numesc cei de aici pe aceia care locuiesc mai spre centru, şi-au făcut prostul obicei să abandoneze aici câini şi pisici. Aşadar problema majoră a oamenilor de aici sunt câinii comunitari. Aceştia sunt într-un număr foarte mare şi continuă să se înmulţească. ''Am făcut sesizari la primărie însă nimeni nu le bagă în seamă. Când văd pe ele Bereasca le dau deoparte'', ne mărturiseşte o doamnă revoltată.

Cea mai mare povară a locuitorilor de aici sunt rromii, care, spun ei, i-au invadat după anii '80. Fiecare familie de rromi deţine alături de BMW-ul din curte şi câte o căruţă. Mai mult, aceştia ies cu caii în stradă pentru a face demonstraţii şi a desemna cel mai abil cal din cartier. În plus, pentru că nu au canalizare, cei mai mulţi deversează apa folosită în mijlocul străzii, „înfrumuseţând" peisajul din cartier.

Viaţa la periferia oraşului este mai puţin costisitoare. Oamenii au propriile gospodării unde cresc animale şi cultivă legume. „Am pus cinci fire de roşii şi am mâncat din ele toată vara", ne spune entuziasmată o bătrânică. Alţi locuitori cu un simţ antreprenorial dezvoltat şi-au transformat câte o cameră în butic. Având în vedere că în tot cartierul nu există nici un magazin alimentar, mica afacere a acestora este profitabilă. Alţii şi-au deschis mici centre de colectare a fierului vechi. Cei mai mulţi se încălzesc cu lemne, în dezavantajul orăşenilor de la bloc, care înmărmuresc iarna în faţa facturii de la căldură.

Populaţia de la periferia oraşului este majoritar formată din pensionari. Unii locuiesc de-o viaţă acolo, alţii au reuşit să se mute mai spre centru sau am întâlnit şi familii care s-au mutat din cartierele centrale deoarece nu mai făceau faţă cheltuielilor. Cei mai mulţi dintre pensionari au rămas singuri, copiii alegând să plece în străinătate la muncă. Unii dintre ei nu rezistă singurătăţii şi cad pradă viciului alcoolului. Este şi cazul unui bătrân pe care l-am găsit la poartă urmărind lucrările unor muncitori ce-şi dădeau suflarea pentru a săpa groapa unde urmează să fie instalată canalizarea. Acesta a rămas singur după ce ambii copii au plecat în Spania. Îi trimit bani lunar, însă aceştia de abia îi sunt suficienţi pentru ţigări şi băutură. Bătrânul are noroc cu vecinii care îi asigură hrana.

Ploieştenii de la periferie cataloghează viaţa de acolo ca fiind monotonă, însă ei sunt satisfăcuţi că stau departe de agitaţia din oraş. Au un singur mijloc de transport ce face legătura cu centrul oraşului, însă asta nu îi nemulţumeşte deoarece foarte rar ies din teritoriul lor.

Cristiana Ionescu