Polonia și Ungaria au fost campioanele liberalizării și investițiilor străine după căderea comunismului. Companiile energetice, utilitățile, sistemul bancar – totul a fost privatizat, spre lauda guvernelor din Vestul Europei și a companiilor de aici. A fost o măsură salutată și pentru că i-a împiedicat pe „oligarhii” locali să se înstăpânească pe economiile autohtone.
Numai că, pe fondul crizei economice care a început în 2008, guvernele de la Budapesta și Varșovia au realizat că economia nu le mai aparține lor, ci străinilor, iar acum oficialii lansează procese ample de naționalizare. Mai timid, aceste măsuri sunt avute în vedere și la Praga și Bratislava. „E vorba despre economiile naționale, iar securitatea economiei naționale implică influența națională”, spune premierul ungar Viktor Orban.
Refacerea influenței statului
Strategia Poloniei și a Ungariei este de a reface influența statului în sectoarele energetic, bancar, retail și telecomunicații, cu un accent mare în Ungaria, și pe împiedicarea achiziției străine de terenuri agricole. Primele care au avut de plătit pentru ieșirea din criză a Ungariei au fost băncile. Partidul Fidesz, condus de Viktor Orban, a venit la putere în 2010, înlocuind un guvern tehnocrat susținut de socialiști, guvern care gestionase criza economică printr-un împrumut FMI (Ungaria a fost prima țară UE care a apelat în timpul crizei la un împrumut de la FMI, în 2008), prin creșterea TVA și a prețurilor la utilități.
Guvernul „Robin Hood” de la Budapesta
Una dintre primele măsuri luate de Viktor Orban a fost impunerea celei mai mari taxe bancare din Europa. A fost anunțată ca fiind temporară, urmând ca din 2017 taxa să fie redusă substanțial. Această reducere face și ea parte dintr-o strategie – încetarea „influenței străine” în sectorul bancar. Guvernul și-a propus să dețină peste 40% din sistemul bancar și, astfel, o taxă mare ar fi dăunat însuși statului. Guvernul „liberal” de la Budapesta a decis să ramburseze repede împrumutul și să taie legăturile cu FMI. Ceea ce guvernul a și făcut, chiar dacă asta a însemnat că țara a trebuit să se finanțeze la prețuri mai mari de pe piețele financiare. În plus, creditele în monedă străină au fost convertite în forinți și, astfel, nu a existat nicio criză legată de aprecierea francului elvețian. Apoi, guvernul a devenit acționar majoritar la două bănci străine din Ungaria: Budapest Bank (deținută de GE Capital) și MKB Bank (deținută de Bayerische Landesbank), iar Erste Bank Ungaria anunța că își vinde 30% din operațiuni.
Investitori descurajați de statul polonez
Și Polonia face pași hotărâți pentru a naționaliza o parte din sistemul bancar, iar printre băncile străine ce se pregătesc să iasă de pe piață se numără UniCredit, Raiffeisen și Deutsche Bank. Compania de asigurări de stat PZU va cumpăra cele 40,1% din acțiunile deținute de UniCredit la Bank Pekao, a doua bancă din Polonia. Polbank, deținută de Raiffeisen, urmează să fie vândută unei bănci poloneze deținute tot de PZU, care dorește să înființeze o bancă autohtonă care să aibă 20% din piață. „Există mulți jucători străini care ar vrea să se extindă în Polonia, însă au fost descurajați de stat”, spune fostul director din Polonia al Băncii Santander.
Naționalizarea fondurilor de pensii în Ungaria și Polonia
Fondurile private de pensii au avut parte de același tratament. În Polonia, naționalizarea lor a fost propusă chiar de guvernul liberal al lui Donald Tusk, actualul președinte al Consiliului European. Măsura este pe cale să fie aplicată de actualul guvern conservator. 75% din economiile adunate în Pilonul II vor fi transferate în Pilonul III, al contribuțiilor facultative, iar 25% vor trece la un fond al statului. „Nu este o naționalizare, este un transfer de fonduri publice către populația Poloniei”, a declarat în noiembrie 2016 un oficial guvernamental.
În Ungaria, guvernul a naționalizat în 2010 Pilonul II, deținut de fondurile private străine. Cuplată cu taxa bancară, măsura a afectat dur băncile străine din Ungaria, iar reacția a fost pe măsură – forintul a fost atacat și s-a devalorizat într-atât de mult, încât miliardele de euro intrate în vistieria statului prin această mișcare aproape că s-au evaporat. În plus, Comisia Europeană a criticat guvernul Orban pentru aceste măsuri și a făcut-o mult mai ferm decât în cazul adoptării unei noi constituții ce conține exprimări revanșarde – o dovadă că pentru executivul european respectarea tratatelor (care, de altfel, nu interzic naționalizările) se reduce la aspectul financiar și al profitului marilor companii.
Politică neortodoxă față de companiile străine de utilități
Au urmat companiile de utilități. Pe 5 decembrie 2016, compania franceză EDF a semnat un acord final cu compania de stat ENKSZ pentru vânzarea integrală a pachetului pe care îl deține în cadrul EDF DEMASZ Zrt, care distribuie energie pentru circa 775.000 de gospodării și companii din Ungaria. Este ultimul pas al strategiei lansate în 2010 de guvernul de la Budapesta pentru a naționaliza mare parte din companiile de utilități. În 2014, Ungaria a achiziționat pachetul majoritar al furnizorului de gaze Fogaz de la compania RWE și s-a lansat în naționalizarea companiei de apă și canalizare din Budapesta, unde 25% din acțiuni sunt deținute de Berlinwasser Holding și de francezii de la Veolia, la fel ca și în București. În plus, în septembrie 2016, Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a anunțat că guvernul analizează naționalizarea distribuției de medicamente în Ungaria.
Guvernul lui Viktor Orban a arătat că în perioada 2002-2010 (anul venirii la putere) prețul gazelor s-a triplat, iar prețul energiei s-a dublat, cu toate că prețul mondial al energiei este în scădere. În paralel cu politica de naționalizare în domeniul utilităților, guvernul a aplicat o reducere combinată a prețului de peste 25% la gaze, electricitate și energie termică. Iar recent, în luna noiembrie 2016, ministrul Economiei, Mihaly Varga, prefigura o creștere a salariilor: „Este limpede că vremea muncii ieftine a trecut”.
Vremea muncii pe bani puțini a trecut în Cehia
Vremea muncii pe bani puțini a trecut și în Cehia, acolo unde guvernul de stânga condus de Bohuslav Sobotka propune majorarea salariilor. O dezbatere de actualitate în Cehia ține de salarii: ponderea acestora în PIB este cu 10% mai mică decât în Germania sau orice altă țară vestică. „În mare, salariile din Cehia sunt subevaluate cu 20% comparativ cu nivelul la care ar trebui să fie”, spunea, pentru Radio Praga, Ales Chemlar, consilier al premierului ceh. Desigur, multe companii nu-și permit o majorare a salariilor, pentru că nu ar face față concurenței vestice. Însă, spune Chemlar, o problemă trebuie rezolvată: „Scurgerea de capital este de două-trei ori mai mare decât ar trebui. Avem o problemă structurală”. Circa 8% din PIB-ul Cehiei se scurge din țară legal, în principal sub formă de dividende. În România, ponderea salariilor în PIB este de 31%, în Cehia este de 50%, iar în Germania trece de 60%, însă o dezbatere precum cea lansată de consilierului premierului ceh pare un tabu.
Economia autohtonă bate pasul pe loc
Aproape toate băncile din Cehia sunt străine, marii producători, precum Skoda Auto, sunt în mâini străine. Majoritatea companiilor de utilități sunt în aceeași situație. Chemlar spune că aceasta nu ar trebui să fie o problemă, atât timp cât partea autohtonă a economiei prosperă. Numai că, spune consilierul premierului de la Praga, procentajul din PIB al economiei deținute de cehi nu a crescut aproape deloc din 1995. „De 20 de ani nu am reușit să pornim motoarele interne ale creșterii. Creșterea economică s-a datorat exclusiv investițiilor străine directe, iar economia este foarte vulnerabilă la o eventuală scădere a acestora”, spune membrul guvernului unei țări în care salariul mediu pe economie este de aproape 800 de euro, și nu de puțin peste 400, cazul României.
Supapa de siguranță a populismului
Toate măsurile aplicate în ultimii ani în Ungaria şi Polonia au un revers. Companiile listate la Bursa din Budapesta au pierdut mult din valoarea lor, naționalizarea pensiilor private aruncă în spatele statului o povară prea mare. În plus, aceste măsuri nu pot fi o rețetă pentru toate statele foste socialiste. Economia poloneză este una mare în raport cu a celorlalte state și își permite luxul unei insularizări, Cehia este o țară foarte industrializată, iar Cehia și Polonia sunt motorul din spatele motorului economiei UE, Germania, ceea ce nu se poate spune despre România sau Ungaria. Însă toate aceste țări încă au în comun unele dintre cele mai bune sisteme de învățământ din Europa, mână de lucru calificată și, în primul rând, ieftină. Sărăcia pare să fie rețeta „succesului” economiilor estice.
Politica guvernelor de la Varșovia și Budapesta a fost criticată în UE, însă nu a fost penalizată. Populismul polonez sau ungar nu este unul neapărat malign și nu el este marele pericol la adresa economiilor (creșterea PIB a încetinit, dar rămâne una de invidiat, raportată la țările din zona euro). Este un populism dictat de interese electorale, pentru a limita ascensiunea unor forțe cu adevărat extremiste. Riscul major este în schimb populismul ce se dezvoltă în Vestul Europei, deoarece toate statele central și est-europene depind în acest moment de existența UE.
La Praga, Varșovia și Budapesta, politicienii latră, însă nu pot să muște din capitalul străin de care depinde dezvoltarea economică, scrie Financial Times. Dar analiști citați de cotidianul britanic observă o tactică în spatele acțiunilor mai agresive ale guvernelor: „Să-i speriem pe investitori și apoi să le propunem un târg ceva mai blând, de care să profităm cu toții”. Se pare însă că guvernanții din România se tem și de această perspectivă și, ascunzându-se în spatele unei creșteri economice mai mari decât în Ungaria, preferă să nu bage în seamă sărăcia în care se afundă românii. Iar această sărăcie este sursa celor mai grave derapaje democratice. Până la urmă, populismul ungar sau polonez nu face decât să prevină influențe străine și răbufniri interne mult mai periculoase, alimentate de sărăcie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.