Ordine și disciplină, tovarăși de la CGMB!

Un proiect de hotărâre al primarului general îi bagă în ceaţă pe poliţiştii locali, care nu vor şti ce articol să respecte pentru păstrarea ordinii la şedinţele de Consiliu General. Documentul vrea să reglemeteze relaţia dintre jurnalişti şi consilieri generali, în special a celor din opoziţie, care creează nervozitate în rândul aleşilor PSD.

Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-a pricopsit cu un nou articol, care spune că „declaraţiile de presă sau interviurile consilierilor generali sau altor persoane pot avea loc în sala de consiliu, exclusiv în perioadele de dinaintea şi după şedinţele de consiliu, precum şi în pauzele şedinţelor de consiliu”. În schimb, la Capitolul VII „Dispoziţii finale”, paragraf 2 se spune că „declaraţiile de presă sau interviurile consilierilor generali sau altor persoane vor avea loc exclusiv în afara sălii de şedinţă a CGMB”.

Ne întrebăm dacă este o neglijenţă sau o inteţie a aparatului administrativ al Primăriei Capitalei pentru această greşeală, dar, mai ales, care reglementare va fi aplicată de Poliţia Locală.

Completarea Regulamentului a fost propusă în urma unei agresiuni a unui poliţist local asupra unor jurnalişti de la PRO TV care înregistrau într-o pauză punctul de vedere al unui consilier USR care fusese jignit de viceprimarul Capitalei. Potrivit imaginilor, preşedintele de şedinţă, Orlando Culea, cel care se împotriveşte constant acestor interviuri, asista nepăsător la agresiuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.