Un profesor de pediatrie și neuroștiință de la Harvard are câteva teorii legate de apariția autismului, pornind de la comportamentele copiilor internați în orfelinatele din România pe timpul lui Ceaușescu. Într-un articol pe spectrumnews.org, Charles Nelson explică de ce o viață lipsită de socializare în copilărie, privată de afecțiune și stimulente poate cauza autism.
Sunt mulți factori care provoacă autismul, spune profesorul Charles Nelson în articol, unii genetici și alții care țin de mediul înconjurător. „Dar câțiva sunt mai uluitori și mai tulburători decât lipsa unei vieți psihosociale în copilărie. Aceasta înseamnă, în esență, lipsa unor stimulări și a implicării emoționale, dar nu numai din partea îngrijitorilor. Este specific printre copiii internați în diferite instituții. Cercetătorii, printre care mă număr și eu, au studiat efectele acestor lipsuri la copiii foarte mici din România care au fost instituționalizați. Acești orfani au trăit în camere mari, cu pereți albi și cu pătuțuri înghesuite. Erau hrăniți și schimbați de scutece, dar în rest ignorați“, explică Nelson.
„Creierul, lăsat să facă propriile circuite“
După căderea regimului Ceaușescu, în 1989, jurnaliști americani, dar și europeni au dat năvală în țara noastră și au relatat despre condițiile mizerabile în care trăiau mai mult de 170.000 de copii instituționalizați. Mulți dintre acești orfani au fost adoptați de mici și au mers în cămine unde au avut parte de dragoste și condiții de a se dezvolta armonios. „Dar mai mult de 10% din cei adoptați au diverse probleme de adaptare socială și au comportamente repetitive, o serie de situații care se referă la «cvasi-autism» (n.r. – termen folosit pentru a descrie tulburări specifice autismului ca urmare a unor lipsuri sociale în primul an de viață). La acești copii este vorba de lipsa unor experiențe sociale. Experiența servește ca un set de instrucțiuni care ghidează formarea circuitelor în dezvoltarea creierului. Dacă un micuț nu are parte de aceste experiențe, creierul este lăsat să facă propriile circuite, iar procesul poate să o ia pe o cale greșită.“
Charles Nelson spune că drumul spre autism al orfanilor din România este cumva diferit de cel al altor copii cu aceeași afecțiune, dar nu există dovezi clare. „Dacă orfanii diagnosticați cu autism au chiar aceeași stare ca și ceilalți cu același diagnostic, este discutabil.“
Studiile anilor ’90
Două studii fac o legătură între o viață lipsită de activitate psihosocială chiar din primul an de viață și autism. Primul studiu britanic despre copiii români adoptați a debutat la începutul anilor ’90 și a urmărit dezvoltarea a 165 de orfani români care au fost adoptați de familii din Anglia înainte de vârsta de doi ani. Aproximativ 10% din copiii adoptați după vârsta de șase luni au fost diagnosticați cu autism, la un moment dat în copilărie. „Eu sunt unul dintre conducătorii celui de-al doilea studiu, Bucharest Early Intervention Project, în care o echipă de cercetători a urmărit 136 de orfani din România, de la primele luni de viață până în adolescență. La începutul studiului, am dus jumătate dintre copii cu vârste între 6 și 30 de luni într-un program de îngrijire la standarde foarte înalte, în maternitate. Cealaltă jumătate a rămas în centrele instituționalizate. Aproape 5% din copii îndeplineau toate criteriile pentru autism, indiferent dacă făceau parte dintr-un grup sau altul“, povestește Nelson.
Probleme în adolescență
Copiii din ambele studii au fost privați de o serie de experiențe și stimuli în primii ani din viață. „Aveau puține lucruri la care să privească sau să asculte. Totul se limita la îngrijitori, de câteva ori pe zi, și la copiii din celelalte pătuțuri de lângă ei. Nimeni nu le vorbea, nimeni nu se juca cu ei și nimeni nu le răspundea când plângeau. Copiii care nu au parte de stimulare externă recurg deseori la autostimulare. O formă obișnuită de autostimulare este comportamentul repetitiv, cum ar fi balansarea mâinilor. Am descoperit că mai mult de 60% din copiii din studiul nostru manifestă astfel de comportamente, deși multe dintre ele nu corespund diagnosticului de autism. În mod interesant, plasarea într-o maternitate cu îngrijire la nivel ridicat, înainte de vârsta de doi ani, este asociată cu o scădere dramatică a comportamentelor repetitive până la împlinirea a cinci ani. Și asta pentru că în maternitate ei au primit tot ce au avut nevoie, lucruri de care nu au avut parte în orfelinate. Aceste îmbunătățiri sugerează că circuitele neuronale care susțin comportamentul repetitiv pot fi refăcute cu un anumit tip de dezvoltare. Astfel că o intervenție făcută la timp poate fi folositoare pentru ameliorarea acestui tip de autism.“
Dificultățile sociale, prin contrast, persistă deseori până la adolescență, mult după ce copiii au intrat într-un foster sau au fost adoptați. „De exemplu“, spune Nelson „mulți dintre orfani rămân destul de antisociali și le este destul de dificil să-i strângă pe alții în brațe. De asemenea, relaționează cu dificultate cu ceilalți tineri. (…) Mulți dintre copiii din studiul nostru sunt acum adolescenți, iar o mare parte au probleme de socializare. Răspund greu la invitații legate de distracție, de ieșire în oraș, în timp ce profesorii îi cataloghează ca fiind mai puțin sociabili“, conchide medicul Charles Nelson.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.