Organizaţii paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare în perioada interbelică

Terorismul revizionist ungar a fost conceptualizat înainte de încheierea formală a Primului Război Mondial.

După venirea la putere, în Germania, a lui Adolf Hitler, politica externă a guvernului de la Budapesta s-a raliat deschis revizionismului militarist-revanşard promovat de noul regim politic instalat la Berlin. Odată cu nominalizarea în fruntea guvernului ungar a liderului fascist Gyula Gömbös de Jafka, revizionismul pe seama României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei a devenit politică oficială de stat a Ungariei.

Noul regim fascist a creat în Ungaria şi în ţările limitrofe un sistem complex de organizaţii paramilitare, sub cele mai diverse acoperiri (sportivă, culturală etc.), în fapt terorist-diversioniste. Aceste organizaţii aveau menirea să cuprindă în rândurile lor segmente cât mai largi ale populaţiei maghiare minoritare ce locuia în teritoriilor revendicate de Budapesta de la ţările vecine, tinzând spre atragerea la colaborare a cvasitotalităţii acesteia. Totodată, aceste organizaţii paramilitare cultivau în rândul populaţiei minoritare maghiare din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia spiritul revanşard, în vederea facilizării acţiunilor ulterioare ale armatei ungare.

Serviciile de informaţii ale statului ungar au asigurat asistenţa de specialitate organizaţiilor subversive, inclusiv baza logistică, fiind totodată beneficiarele informaţiilor obţinute cu sprijinul acestora. „Ungaria, la fel ca şi Germania nazistă, şi-a organizat activitatea grupurilor fascist-revizioniste pe baze totale, la nivel de stat, începând cu cabinetul regentului Horthy şi până la ultima verigă a organizaţiilor militarist-revanşarde, de spionaj şi teroare“¹.

Toate organizaţiile paramilitare constituite în Ungaria aveau în structura lor secţii care se ocupau cu activităţi speciale, în primul rând cu activitatea de spionaj.

I. Formaţiuni paramilitare

1. „Ordinul Vitejilor“ („Vitézi Rend“)

A fost constituit imediat după Primul Război Mondial de către regentul Horthy Miklos în scopul de a cultiva tradiţiile războinice ale naţiunii maghiare, prin consacrarea meritelor câştigate pe câmpul de luptă. Emblema ordinului era „Sfânta Coroană a regelui Ştefan“ şi avea ca simbol obiectivul urmărit: „Recucerirea Carpaţilor“ ⁵. Membri de drept ai ordinului erau toţi posesorii decoraţiei de argint clasa I şi ai altor ordine mai înalte.

Conducătorul ordinului era însuşi regentul. Toţi membrii ordinului purtau, ca pe o particulă nobiliară, titlul onorific de „vitéz“ înaintea numelui⁶.

Pentru a împiedica pătrunderea unor elemente indezirabile (din punctul de vedere al intereselor naţionalist-revizioniste), toţi candidaţii erau sever selecţionaţi la primirea în rândul cadrelor ordinului. Recrutaţi din rândul tuturor claselor şi păturilor sociale, membrii ordinului, prin apartenenţa la diferite medii, influenţau mentalitatea anturajului din care făceau parte sau pe care îl frecventau în direcţia impusă de către forul central de propagandă şi asigurau, totodată, o observare permanentă a opiniei publice semnalând în timp util orice deviere de la linia politică oficială, fie prin intermediul organizaţiilor locale, fie direct, prin Secţia a II-a de pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

Ordinul Vitejilor a fost un preţios auxiliar al guvernului ungar pe linia maghiarizării minoritarilor. Astfel, prin împroprietărirea cu loturi de pământ a membrilor Ordinului (aşa-zisele „loturi vitejeşti“ – „vitézi telkek“)⁷ autorităţile de la Budapesta au colonizat unguri în teritoriile „alipite“⁸.

Cel mai activ organ de propagandă al Ordinului Vitejilor era „Grupul Zrinyi“ – care activa pe terenul propagandei militare publicând broşuri şi colecţii de cântece patriotice cu caracter revanşard ce vizau îndeosebi România. Grupul edita periodicul „Magyar Katona Ujsag“ („Ziarul militar maghiar“).

2. „Uniunea Foştilor Combatanţi” („Orszagos Tüzharcos Szövetség“)

A luat naştere la sfârşitul Primului Război Mondial şi îi grupa în cadrul ei pe toţi cetăţenii unguri care făcuseră parte din armata austro-ungară. Lor li se mai adăugau şi membrii aşa-ziselor „trupe libere“ (contrarevoluţionare) care au acţionat în perioada anilor 1919-1920. Principalele obiective ale Uniunii vizau menţinerea şi cultivarea spiritului ostăşesc maghiar şi a camaraderiei între foştii combatanţi, precum şi a ordinii interne în stat. În acest sens ea supraveghea minorităţile din Ungaria şi sprijinea armata regulată. Edita hebdomadarul „Magyar Front”. A acţionat şi în Transilvania după Dictatul de la Viena.

S-a contat pe faptul că membrii organizaţiei vor acţiona pentru reconstituirea Ungariei Mari în frontierele ei medievale.

În anul 1940, Uniunea cuprindea circa 1.200 de organizaţii comunale, iar un an mai târziu numărul lor a crescut cu alte 781 de grupări totalizând circa 300.000 membri.

În general, misiunea principală a acestei organizaţii a constat, îndeosebi după rapturile teritoriale care au avantajat Ungaria, în a asigura siguranţa internă faţă de o eventuală mişcare de eliberare a popoarelor înglobate cu forţa în noua Ungarie Mare, creaţie a lui Hitler şi Mussolini (îndeosebi a românilor, sârbilor şi slovacilor), de a observa permanent starea lor de spirit şi de a semnala în timp util orice reacţie a minoritarilor serviciului de contraspionaj al corpului de armată ungar dislocat în zonă.

3. „Uniunea Generală Maghiară de Apărare a Rasei“ („Orszagos Magyar Fejvedo Szovetség“) sau „Garda zdrenţăroşilor“ („Rongyos Gárda“)

A fost creată în perioada desfăşurării lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris din elemente provenite din rândul aşa-ziselor „trupe libere” care au acţionat în anii 1919-1920 sub conducerea maiorului Héjjas Iván.

Numele de „zdrenţăroşi“ provenea de la echipamentul extrem de eterogen şi uzat pe care l-au purtat în acei ani trupele amintite, ai căror membri făcuseră parte din diverse arme şi unităţi. Sediul organizaţiei era la Budapesta şi tot aici apărea şi organul ei de presă, săptămânalul „Sorakozo“, redactat de dr. Héjjas Jenö, fratele mai mic al comandantului.

Membrii organizaţiei erau recrutaţi, de regulă, dintre elementele care se dovediseră a fi lipsite de orice urmă de scrupule în executarea unor misiuni delicate, cu stagiul militar satisfăcut, ofiţeri activi, în rezervă sau de rezervă, grade inferioare, cunoscători a cel puţin o limbă „minoritară” – evident, până în 1918. Majoritatea timpului aceştia îşi desfăşurau activităţile cotidiene, doar în perioadele de tensiune cu vreun stat „succesoral” erau chemaţi prin ordine ale statului major al armatei, reinstruiţi sumar în mânuirea armelor automate şi trecuţi clandestin în grupe de 30 până la 300 de persoane peste frontieră pentru a răscula populaţia minoritară maghiară, a ataca persoane oficiale şi a distruge lucrările de artă (poduri, viaducte, tunele) şi comunicaţiile rutiere sau feroviare anume desemnate.

Garda Zdrenţăroşilor a fost folosită cu succes cu prilejul dezmembrării Cehoslovaciei (după primul Diktat de la Viena, de la 2 noiembrie 1938), în ajunul ocupării Ruteniei de către Ungaria, prin producerea de agitaţie în rândul populaţiei civile slovace de către bande înarmate, care au culminat cu acte de terorism, crime şi diversiune. Ulterior, aceste trupe au participat atât alături de armata germană la războiul împotriva Poloniei (simbolic, la atacul asupra Poloniei au participat 400 de membri ai Gărzii), cât şi în războiul ruso-finlandez alături de trupele finlandeze, ultima fiind singura acţiune onorabilă. De asemenea, un detaşament din Garda Zdrenţăroşilor a fost utilizat la reprimarea revoltei sârbilor din Bacica, din ianuarie 1942 când, sub comanda inspectorului de poliţie pensionar Scheibold Imre, a săvârşit cele mai abominabile crime de pe teritoriul Serbiei, care depăşeşte cu mult, prin cruzime, acţiunile similare ale germanilor din trupele SS care au acţionat pe teritoriul fostei Iugoslavii.

În Transilvania, activitatea Gărzii Zdrenţăroşilor a variat ca intensitate în funcţie de evoluţia raporturilor internaţionale şi de versiunile care circulau cu privire la revizuirea Tratatului de pace de la Trianon. Astfel, în prima jumătate a anului 1939, când revizuirea tratatului era considerată şi prezentată de oficinele ungare ca iminentă, organele româneşti de informaţii şi contrainformaţii au stabilit, prin mijloace specifice muncii, că „Rongyos Garda” (Garda Zdrenţăroşilor) îndemna, prin diverse promisiuni, pe tinerii maghiari din Transilvania să se înroleze în rândurile ei pentru a se pregăti în vederea anexării acestei vechi provincii româneşti la Ungaria.

Obiectivele vizate de această organizaţie teroristă erau: atacarea trupelor regulate, atentate împotriva personalităţilor oficiale, organizarea de formaţiuni paramilitare în rândul minoritarilor maghiari şi spionaj în favoarea Ungariei. În anii 1939-1940 ea a acţionat pe raza judeţelor Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Mureş şi Satu-Mare.

4. „Vânătorii turanici“ („Turáni Vadászok“)

Organizaţie a fost creată în anul 1932 de prim-ministru, generalul Gömbös. Fiind militar de carieră, el a găsit această cale pentru instruirea militară camuflată a tineretului ungar, eludând astfel prevederile Tratatului de la Trianon care opreau Ungaria să deţină o armată mai mare de 30.000 de militari. În acest fel, el a pus indirect la dispoziţia guvernului un fel de gardă naţională organizată după sistemul unităţilor de asalt de tip „S.A.” ale Partidului Naţional-Socialist German (Nazist).

Organizaţia avea circa 80.000 de membri grupaţi într-o organizaţie centrală şi organizaţii teritoriale: judeţene, de plasă şi comunale. Acestea erau împărţite, la rândul lor, în mai multe secţii cu profil cultural, social, de presă şi propagandă, existând şi o secţie de „apărarea naţiunii“, care desfăşura şi acţiuni de sorginte teroristă. Din cei 80.000 de membri, circa 25.000 erau complet echipaţi, instruiţi şi înarmaţi pentru executarea unor acţiuni armate cu caracter terorist-diversionist.

Vânătorii turanici erau cotaţi ca fiind unealta cea mai fidelă a guvernului horthyst ungar, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea acţiunilor de propagandă, cât şi în urmărirea stării de spirit a populaţiei minoritare⁹ .

După primul Dictat de la Viena (2 noiembrie 1938), armata ungară fiind reorganizată pe baza serviciului militar obligatoriu, importanţa acestei organizaţii a scăzut. Ulterior, după anexarea succesivă a unor teritorii din Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, guvernul a oficializat această organizaţie ca o componentă a armatei ungare.

Doi ani mai târziu, după anexarea nordului Transilvaniei, ea a primit noi atribuţii. Astfel, pe lângă activitatea propagandistică şi contrainformativă, ea a fost îndrituită şi cu formarea de echipe teroriste menite să pregătească terenul în vederea derulării, în bune condiţiuni, a operaţiunilor militare ce urmau să se desfăşoare la momentul oportun, în sudul Ardealului în vederea anexării lui la Ungaria.

În cazul unui conflict armat ungaro-român, misiunea organizaţiei avea ca obiective:

1. să desfăşoare activităţi de factură contrainformativă;

2. să infiltreze în România echipe special instruite cu scopul de a desfăşura intense acţiuni de agitaţie, alarmare şi defetism, de distrugere a lucrărilor de artă, a obiectivelor militare şi economice;

3. să asigure spatele armatei horthyste şi liniile ei de comunicaţii pe măsură ce aceasta ar fi înaintat în adâncimea teritoriului românesc;

4. să identifice şi să lichideze persoanele care nu prezentau încredere.

Echipele teroriste erau instruite la Hajmasker, Varpalota şi Harrossziget. În paralel cu instrucţia tehnică, echipele teroriste urmau şi cursuri intensive de limba română.

5. Uniunea asociaţiilor camaradereşti „Turul” („Turul“ Bajtarsi Eguesületek Szövetsége)

A fost o organizaţie naţionalistă paramilitară a studenţilor şi intelectualilor tineri care grupa circa 30.000 membri. Iniţial, se compunea numai din studenţi, dar ulterior, pentru a avea un control mai bun asupra acestui însemnat grup socio-profesional reprezentat de tineretul studios, guvernul ungar a reuşit să impună menţinerea în organizaţii a cadrelor şi după terminarea studiilor universitare.

Numele asociaţiei provine de la pasărea mitică „turul“, despre care o veche legendă spune că ar fi însoţit triburile nomade ungare în peregrinările lor din Asia şi până în Câmpia Panoniei. Din raţiuni politice, această organizaţie a făcut un cult mistic din teoria înrudirii ungurilor cu japonezii, pe care germanii îi considerau „albi de onoare”.

Batalioanele înarmate ale Asociaţiei „Turul“ au pus capăt cu uşurinţă tentativei fostului suveran Carol de Habsburg de a reocupa tronul Ungariei, în 1921. Pentru această adevărată armată clandestină – a cărei existenţă încălca flagrant prevederile Tratatului de la Trianon – au fost create depozite de armament şi muniţii din stocurile rămase din primul război mondial sau produse de uzinele de armament ungare, care deja, pe la începutul anilor ’20, au fost repuse în funcţiune cu ajutorul consilierilor germani veniţi din Ruhr¹⁰.

Deşi sediul oficial era la Budapesta, în clădirea Universităţii Pazmany Peter, sediul operativ se afla în cazematele situate pe malul estic al Dunării, la „Turul var“ – „Cetatea Turul“, din apropierea podului Franz Iosif.

Uniunea avea filiale organizate pe secţiuni economice, literare, istorice, sociologice şi etnografice. Ea mai dispunea şi de o secţie de editură care tipărea studii şi articole cu caracter naţionalist-revizionist. Organul oficios de presă al organizaţiei era revista lunară „Magyar Elet“ („Viaţa maghiară“).

În afara acestor secţii de factură „ştiinţifică“, ea mai dispunea şi de o secţie teroristă¹¹ formată numai din intelectuali bine „îndoctrinaţi“. Această secţie organiza şi coordona aşa-numitele „cete libere“ („szabad csapatok“), în realitate bande teroriste, recunoscute ulterior pentru multiplele acte teroriste şi crime pe care le-au provocat. De remarcat că instruirea membrilor acestor cete cuprindea şi studierea temeinică a poporului român, sub toate aspectele: limbă, port, obiceiuri, psihologie, calităţi şi defecte, spre a le exploata la nevoie. Totodată, alături de metodele de propagandă defetistă, se studia în cele mai mici detalii topografia Transilvaniei cu ajutorul hărţilor tipărite la scara 1/50.000.

Secţia teroristă a Uniunii era compusă din circa 600 de persoane, inclusiv paraşutişti. Conform rapoartelor SSI-ului, această asociaţie era cotată, pe bună dreptate (sub raportul valorii morale şi al randamentului), drept cea mai periculoasă organizaţie teroristă, fiind rezervată exclusiv acţiunilor contra României.

6. „Organizaţia Levente“ („Levente Egyesület“)

A fost creată ca organizaţie de pregătire paramilitară a tineretului ungar. Ea cuprindea tinerii a căror vârstă era cuprinsă între 18 şi 21 ani care, înainte de a fi recrutaţi în armată, erau iniţiaţi în deprinderea mânuirii armelor. Din organizaţie făceau parte şi fetele în vârstă de 16-24 ani.

Această organizaţie avea un program de pregătire militară similar – după cum se apreciază în unele documente – cu pregătirea tineretului fascist italian în organizaţia „G.I.“, sau a celui nazist în „Hitlerjugend“.

În programul ei figura, la loc de frunte, „propagarea ideilor revizioniste în rândul tinerei generaţii, exaltarea spiritului de revanşă, a urii împotriva naţionalităţilor nemaghiare, fiind pregătiţi (membrii ei, n.n.) în vederea săvârşirii unor acte teroriste şi asasinate în masă în caz de război“¹².

A acţionat în perioada anilor 1942-1946 în judeţele din Transilvania de Nord.

7. „Asociaţia Generală a Tiraliorilor Unguri“ („Orszagos Magyar Lövesz Egyesület“)

A luat fiinţă în anul 1932, odată cu Organizaţia „Vânătorii turanici“, în vederea asigurării pregătirii post-militare camuflate – datorită regimului impus de clauzele militare ale Tratatului de pace de la Trianon. A fost o organizaţie paramilitară deosebit de activă, mai ales în acţiunile ei pe spaţiul transilvan.

Între atribuţiunile ce-i reveneau, menţionăm:

– familiarizarea cu comenzile militare (în limba maghiară) a celor 22 de contingente de etnici maghiari care efectuaseră serviciul militar în armata română;

– educarea în spirit naţionalist-şovin a populaţiei de origine maghiară din Transilvania;

– formarea şi instruirea militară a populaţiei maghiare de aici în scopul de a ţine în frâu populaţia românească în cazul unei agresiuni manu militari iniţiată de Budapesta;

– asigurarea unui ajutor substanţial armatei regulate ungare în lupta defensivă cu armata română, în cazul în care luptele s-ar desfăşura pe teritoriul Transilvaniei de Nord.

Majoritatea organizaţiilor urbane dispuneau de sedii şi poligoane de tragere, unde se păstrau armamentul şi muniţia. În comunele din apropierea frontierei, armamentul şi muniţia aferentă se păstrau la domiciliul fiecărui membru al organizaţiei¹³.

O confirmare a colaborării tiraliorilor cu armata regulată ungară rezidă în faptul că în cursul aplicaţiilor tactice cu dublă acţiune a Batalionului 32 Vânători de Frontieră care s-a derulat în vara anului 1942 în zona Ghimeş-Gheorgheni, au luat parte activă şi unităţile de tiraliori de aici¹⁴.

8. „Organizaţia de zece“ („Tizes Szervezet“)

A fost o organizaţie ce viza scopuri revizioniste şi de protejare, inclusiv de natură contrainformativă, a elementului maghiar. Numele organizaţiei a derivat de la sistemul de organizare, cea mai mică subdiviziune grupând 10 familii care locuiau pe aceeaşi stradă sau sector de stradă (sau bloc), fiind condusă de un decurion (tizedes).

Principala misiune a membrilor organizaţiei rezida în supravegherea tuturor minorităţilor din punctul de vedere al siguranţei interne şi susţinerea intereselor de orice natură ale ungurilor. Sub raportul activităţii contrainformative, Organizaţia de zece a fost cel mai preţios auxiliar al organelor de stat ungare în teritoriile ocupate deoarece, prin ramificaţiile sale, care cuprindeau întreg oraşul, exercita un control cvasitotal asupra locuitorilor. A acţionat numai la Cluj.

9. Asociaţia „Divizia secuiască“

Cuprindea ofiţerii şi trupa fostei divizii secuieşti care au luptat sub comanda generalului de brigadă Kratochwill Károly împotriva armatei române în anii 1918-1919, atât în Transilvania, cât şi în bătăliile de pe Tisa¹⁵. Numai organizaţia din Cluj număra circa 300 de membri. Condusă de generalul în rezervă amintit, organizaţia milita pentru:

– redobândirea întregii Transilvanii;

– menţinerea trează, în conştiinţa etnicilor maghiari, a rezistenţei faţă de „ocupaţia românească”, prin imortalizarea faptelor de arme ale combatanţilor acestei divizii;

– protejarea foştilor combatanţi ai unităţii, membri ai asociaţiei.

10. Organizaţia paramilitară „Divizia Secuiască de Frontieră“ („Székely Hataror Hadasztaly“)

Ea a fost înfiinţată după Dictatul de la Viena sub egida Comandamentului ungar cu scopul de a contribui la o acţiune locală independentă a trupelor din regiunea secuiască, în ipoteza că acestea ar fi izolate de restul forţelor ungare prin reducerea gâtuiturii de la Sărmăşel-Vatra Dornei. A constituit cea mai puternică formaţiune de acest gen, efectivele fiind recrutate din fostele scaune secuieşti. Era organizată milităreşte şi dotată cu armament, muniţie şi echipament militar, inclusiv artilerie.

Ca teritoriu, divizia menţionată cuprindea cele 4 judeţe din intrândul secuiesc de atunci: Mureş, Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei, cuprinzând 4 regimente de gardă secuiască cu sediile la Tg. Mureş, Miercurea Ciuc, Sf. Gheorghe şi Odorhei, (9 batalioane volante), şi câte o companie fixă de fiecare plasă. Batalioanele volante dispuneau (în 1943) de câte 4 companii a 250 de oameni¹⁶.

Numeroasele asociaţii de factură fascistă, naţionalist-şovină şi revizionistă apărute în Ungaria interbelică, înfiinţate, reînfiinţate sau reorganizate de nenumărate ori de regimul horthyst şi promovând o campanie concertată ce viza cu înverşunare revizuirea clauzelor teritoriale ale Tratatului de la Trianon, au constituit motive întemeiate de protest nu numai din partea statelor succesoare, ci şi a unor guverne occidentale, îndeosebi cele francez şi britanic. Ca urmare a protestelor acestor state la Societatea Naţiunilor şi la solicitarea organismului internaţional amintit, guvernul ungar a desfiinţat formal unele dintre aceste organizaţii paramilitare. Evident, ele au reapărut a doua zi sub un alt nume, continuându-şi, netulburate, de nimeni şi de nimic, pe alte planuri sau sub noi forme, activitatea revizionist-revanşardă¹⁷.

11. „Comitetul pentru Apărarea Naţiunii“ („Nemzetvédelmi Bizottság“)

A fost creat în anul 1942, deci în plin război, în scopul coordonării activităţii organizaţiilor speciale cu caracter paramilitar, terorist, diversionist, de spionaj, subminare şi sabotaj. Preşedintele său era Igmandy-Hegyessy Géza, general de divizie de gardă în rezervă, director al Sediului Central al Ordinului Vitejilor⁴. Numărul total al membrilor înscrişi în organizaţiile încorporate în acest comitet, deşi nu a fost stabilit cu precizie deoarece aceeaşi persoană putea să facă parte din mai multe aşa-zise asociaţii patriotice, culturale sau paramilitare, se cifra, cu aproximaţie, la circa un milion. În directa lui subordonare intrau trei organizaţii speciale: Ordinul Vitejilor, Uniunea Foştilor Combatanţi şi Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii.

12. „Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii“ („Orszagos Nemzetvédelmi Szövetség“)

Ea cuprindea o serie de formaţiuni paramilitare şi asociaţii politice speciale. Aceste formaţiuni paramilitare au avut scopul de a asigura forţa executivă armată în vederea realizării scopurilor revizioniste ale guvernului ungar, inclusiv prin acţiuni de natură teroristă împotriva populaţiei civile de altă naţionalitate, ajungând să considere ca acte de eroism sabotajul, banditismul, crima şi falsificarea de monedă străină sau acte publice, dacă acestea se comiteau în interesul naţionalismului-revizionist ungar, confundat de ei cu iredentismul.

Între formaţiunile paramilitare care făceau parte din această federaţie menţionăm: Garda Zdrenţăroşilor, Vânătorii turanici, Organizaţia de zece, Uniunea asociaţiilor camaradereşti „Turul“, Asociaţia generală a tiraliorilor unguri, Asociaţia „Divizia Secuiască“ şi Divizia secuiască de frontieră.

Ele aveau deplină libertate în alegerea metodelor de lucru menite să asigure realizarea scopurilor prevăzute în statutul fiecărei asociaţii.

Secţiile speciale teroriste ale acestor organizaţii erau compuse din elemente alese şi pregătite cu grijă în vederea unor acţiuni de terorism şi diversiune dincolo de frontierele Ungariei. De regulă, echipele erau compuse din intelectuali tineri şi studenţi de bună condiţie socială, dar fanatizaţi, precum şi din elemente declasate, certate cu legea, care se străduiau în felul acesta să facă dovada „patriotismului“ lor şi să recâştige respectul şi consideraţia semenilor. Ele au constituit cele mai periculoase elemente ale naţional-revizionismului ungar.

II. Organizaţii politice speciale cu caracter revizionist

Pentru a-şi atinge scopul revizionist, Ungaria a apelat şi la o serie de organizaţii politice constituite special. Între acestea, cele mai importante au fost:

• Liga Revizionistă. Organiza propaganda revizionistă internă şi externă prin conferinţe, expoziţii, tipărituri etc. De asemenea, realiza subvenţionarea ziariştilor străini.

• Steagul Ţării. Realiza editarea cărţilor poştale ilustrate şi a timbrelor poştale cu temă revizionistă (de pildă, imagini din Bratislava – capitala de astăzi a Slovaciei -, Cluj, Timişoara, Oradea, Sibiu, Braşov etc., cu inscripţia: „A fost unguresc, va fi unguresc“) şi ridica monumente pentru a menţine trează amintirea Trianonului.

• Uniunea Mondială a Ungurilor. A fost fondată în anul 1938 şi funcţionează şi astăzi. A avut şi are ca scop susţinerea propagandei revizioniste externe. Are rezidenturi în SUA, Franţa, Germania, Italia, Austria, Brazilia etc.

• Asociaţia Bărbaţilor Ardeleni. Cuprindea circa 12.000 membri, majoritatea intelectuali originari din Transilvania. A dus o politică exclusiv antiromânească.

• Uniunea Arădeană. Grupa intelectuali din zona Aradului, având filiale şi la Szeged, Kecskémet şi Oradea. Oficial, afişa preocupări intelectuale la adăpostul cărora desfăşura o susţinută campanie naţionalist-revizionistă antiromânească.

• „Societatea ungurilor care se deşteaptă“ („Ebredö Magyarok Egysülete“, prescurtat, E.M.E.) – care şi-a propus ca obiective principale apărarea rasei creştine – evident, ungare – şi lupta pentru integritatea teritoriului unguresc².

• „Asociaţia ungară pentru apărarea ţării“ („Magyar Országos Véderö Egyesület“).

• „Uniunea maghiară de apărare a rasei“.

• „Garda revizionistă “³ .

Documentar realizat pe baza lucrării „Spionajul Ungar în România”, autori Traian Valentin Poncea şi Aurel I. Rogojan, Editura Eluona, Bucureşti, 2007

1 Mihai Stratulat, Revizionismul şi neorevizionismul ungar, Bucureşti, Editura Globus, 1994, p. 269.

2 De remarcat că EME împreună cu Liga apărării teritoriului şi Consiliul naţional secuiesc (MOVE) sunt primele organizaţii de acest fel înfiinţate în Ungaria în toamna anului 1918 şi în primăvara următoare. Emilian E. Braşoveanu, op.cit., p.8.

3 Referitor la activitatea „Gărzii revizioniste“, în rândurile următoare reproducem un pasaj, relevant după părerea noastră, dintr-un articol de fond apărut într-un cotidian budapestan de mare circulaţie, „Pesti Hirlap“(„Ştirile din Pesta“). Articolul, intitulat sugestiv „La arme“, semnat de baronul Urmánczy Nándor, autorul moral al abominabilelor masacre de la Beliş, din 1918, sublinia: „Uniunea generală a luptătorilor de pe front a hotărât să înfiinţeze o secţie pentru organizarea Gărzii revizioniste (…). Misiunea gărzii este să restabilească hotarele milenare ale Marii Ungarii (…). Insigna noastră este: sabia şi casca de asalt!“.Vezi: „Pesti Hirlap“ din 9 noiembrie 1932.

4*** Ungaria. Organizaţiuni iredentiste şi formaţiuni paramilitare (februarie 1943), Ediţie, postfaţă şi note de Mihai Stratulat, Bucureşti, Editura Publiferom, 2000, p. 33.

5 Augustin Deac, Revizionismul ungar – permanent factor destabilizator în Europa, vol.I (1920-1938), Bucureşti, Editura Bravo Press, 1996, p. 223.

6 Titlul de „vitéz“ asigura posesorului dreptul la un lot de împroprietărire, asemănător celor decoraţi la noi cu Ordinul „Mihai Viteazul“ şi „Virtutea Militară“. Vezi în acest sens: „Ungaria…“, p. 36.

7 Vezi nota anterioară.

8 Un alt sistem de colonizare viza alocarea unor loturi pentru populaţia maghiară din pustă (dispusă să emigreze) în Transilvania, îndeosebi în zone puternic locuite de români. Vezi în acest sens loturile de colonizare atribuite aşa-zişilor pandori, aşezaţi la frontiera cu România (după Diktat), îndeosebi pe raza localităţilor Râciu, Sânmărtin, Crăieşti (judeţul Mureş).

9 Prezentând programul acestei organizaţii paramilitare de factură teroristă, dr. Nijlas Gyula, conducătorul ei, sublinia, la 30 septembrie 1934: „Luptăm pentru Ungaria Mare. Purtăm peste tot steagul puterii vechi a străbunilor turanici, îndemnăm la atac maghiarimea din ţară, pe cea ruptă la străini, şi vom mobiliza la luptă toate straturile turanice… acum doar indicăm revendicările noastre, mai târziu le vom pretinde şi le vom dicta“.Arhiva SRI, Fondul „D“, dosar nr. 2397, f. 32-34.

10 William Manchester, Armele lui Krupp, 1587-1968, Bucureşti, Editura Politică, 1973, p. 428.

11 De remarcat că în februarie 1943 secţia teroristă grupa 500 de membri, organizaţi milităreşte, incluzând şi o unitate de paraşutişti care era instruită pe aeroportul militar din Matyasfõld, din proximitatea Budapestei. Vezi Ungaria…p. 58.

12 Augustin Deac, op.cit., p. 226.

13 *** Ungaria. Organizaţii iredentiste şi formaţiuni paramilitare (Februarie 1943). Ediţie, postfaţă şi note de Mihai Stratulat, Bucureşti, Editura Publiferom, 2000, p. 63.

14Ibidem.

15 Încercuită de trupele române, Divizia secuiască a capitulat la 26 aprilie 1919. Vezi, pe larg: *** 1918. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaţională. Documente interne şi externe, vol.III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, pp. 326-327.

16Ungaria… pp. 71-72.

17 Augustin Deac, op. cit., p. 227.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.