Orice ieşire în public a lui Traian Băsescu provoacă

Cît era încă preşedinte, ieşirea cucului la ora 18.00 mă enerva, dar îmi ziceam că, indiferent de ceea ce simţeam eu, era dreptul lui să stea la pupitru. Acum, însă, cînd mandatele lui Băsescu – slavă Domnului! – s-au încheiat, orice apariţie a lui, în direct sau telefonică, îmi provoacă o silă infernală, căci mi se pare că intră cu forţa în casa mea, prin ecranul televizorului, ameninţîndu-mă.

Orice ar spune Traian Băsescu, chiar dacă ar prezenta buletinul meteo, îmi provoacă frisoane, căci mă aştept să mi se întîmple ceva rău. Sînt în situaţia unui om care a trecut printr-o traumă formidabilă, care, mult timp după întîmplare, întoarce mereu capul, avînd senzaţia că vine cineva din spate să-i dea iarăşi în cap cu parul! În astfel de situaţii, specialiştii recomandă consultarea unui psiholog, parcurgerea unei terapii anevoioase de durată, uneori chiar internarea într-un ospiciu, astfel încît, măcar o vreme, pacientul să stea departe de orice întîmplare care ar putea să-i readucă în memorie întîmplarea traumatizantă.

Poate că apariţia lui Traian Băsescu pe ecran generează exact această stare unui popor care crede că nu mai scapă de el, că este pedepsit să-l vadă în fiecare zi, într-un coşmar interminabil, din care e posibil să nu se mai trezească niciodată. Parcă am suferi cu toţii de Sindromul Kleine-Levin (hipersomnie), în timpul căruia s-ar repeta la nesfîrşit acest coşmar că iarăşi apare Traian Băsescu!

L-am crezut iniţial pe Traian Băsescu că nu vrea decît să-şi apere mandatele în faţa criticilor venite din partea adversarilor săi politici şi am sperat că, după două-trei săptămîni, se va retrage în sînul familiei sale pentru a-şi trăi în linişte restul zilelor. El, însă, cu un fel de sadism convulsiv, continuă şi acum, după luni de zile de cînd a plecat de la Cotroceni, să ne bîntuie tuturor vieţile, cu o plăcere bolnăvicioasă. Ce mecanism infernal o avea acest om în capul lui pleşuv şi ce motivaţie existenţială l-o determina să ne chinuiască în halul acesta, ştiind că, totuşi, noi i-am dat cu bună credinţă puterea de a ne conduce? Ce boală o fi aceasta, a cărei simptomatologie să aibă astfel de manifestări?

Cine are, totuşi, răbdare să-l asculte pe Traian Băsescu are impresia că omul acesta a fost pînă acum naufragiat pe o insulă şi a venit zilele trecute printre noi! El vorbeşte de abuzurile procurorilor, de excesul de arestări preventive, de încălcarea drepturilor omului, de sărăcia oamenilor, de parcă nu el a condus ţara asta în ultimii zece ani! Chiar nu este nimeni în preajma sa să-i spună: „Dom’ preşedinte, păi toate aceste grozăvii dumneavoastră le-aţi generat, cu Morar, cu Kovesi, cu Monica Macovei, cu Horia Georgescu, cu Emil Boc, Roberta Anasatse şi Elena Udrea”! Unde sînt Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Patapievici? Ei, care l-au tămîiat zilnic în aceşti zece ani, nu simt oare nevoia să-şi ispăşească din păcatele acumulate cu fiecare quadrat în care l-au convins că este un fel de Mesia? De ce nu se duc ei la Scroviştea şi să-l roage să stea acasă şi să nu ne mai tulbure convalescenţa în care sîntem după „operaţia” de anul trecut, cînd am scăpat de mandatele lui? Să-i ducă zilnic cîte un A4 cu osanale, aşa cum au făcut în aceşti zece ani, astfel încît, măcar o vreme, Băsescu să creadă că este iubit ca înainte? Să facă şi ei acest sacrificiu, ca preţ pentru stipendiile primite în timpul celor două mandate ale sale!

Băsescu, singur, nu poate să înţeleagă un lucru simplu: chiar cînd spune un adevăr, cuvintele sale se transformă în minciună. El nu poate să ne vorbească despre sărăcia în care trăim pentru că, instinctiv, ne-am acoperi blidul cu mîinile, temîndu-ne că vrea să ne fure cartofii din zeama noastră de potroace! Cînd ne vorbeşte despre abuzurile procurorilor, ne luăm copiii în braţe şi ne punem pe plîns, uitîndu-ne la uşă în aşteptarea dubei care să ne ridice!

Ştiu, şi ăştia care i-au luat locul, fie că e vorba de Ponta sau Iohannis, sînt răi şi parcă încearcă să-l copieze, dar încă nu sînt ca Traian Băsescu. Poate că vor deveni la fel, însă, pînă atunci, avem un timp de respiraţie pe care am vrea să-l trăim cu intensitate, la fel ca ultimele zile ale unui condamnat la moarte!

De aceea, din acest colţ de pagină, în calitatea mea de cel mai prost plătit ziarist al ţării, îl rog pe Traian Băsescu să nu mai apară în public, să-şi facă exerciţiile retorice în faţa propriei sale oglinzi şi să ne scutească de agoniile sale post-Putere! L-am mai rugat cîndva să ne lase să-l uităm frumos, dar el se ambiţionează să ne tulbure vieţile, asemenea unui vîrcolac flămînd care nu-şi poate potoli setea de sînge. Dacă ştie cineva vreo incantaţie eliberatoare, să ne-o spună tuturor, căci nu putem trăi la infinit cu sila aceasta provocată de fiecare apariţie a lui Traian Băsescu în spaţiul public.

Greaţa, spun tratatele de medicină, este un reflex involuntar prin care organismul nostru vrea să elimine ceva care îi face rău. Nea Traiane, stai, frate, acasă, nu ne obliga să ne băgăm două degete pe gît pentru a scăpa de matale!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.