Pacientul ars transferat în Bulgaria a murit

Ministerul Sănătății a anunțat că pacientul transferat pe 27 august la un spital din Sofia a decedat în data de 12 septembrie. Secția consulară de la Sofia a informat familia, iar Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea Ministerul Sănătății, a asigurat repatrierea trupului neînsuflețit, potrivit instituției.

„Tragicul eveniment este un aspect care ține de viața privată a familiei. În perioada în care pacientul a fost internat la Sofia, Ministerul Sănătății s-a asigurat că pacientul are parte de cele mai bune îngrijiri. Reprezentanții ministerului au fost în legătură cu autoritățile bulgare, iar cei ai Ministerului Afacerilor Externe român din țara vecină au vizitat în mod regulat pacientul”, precizează Ministerul Sănătății într-o informare.

Victima este un bărbat de 75 de ani, care a suferit arsuri grave într-o explozie care a avut loc în sectorul 4 al Capitalei în august.

Conform datelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgență din București, la momentul transferului pacientul avea arsuri de gradul II și III pe 60 la sută din suprafața corpului. Aceste arsuri, precum și vârsta înaintată, au avut un impact major asupra șanselor sale de supraviețuire.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.