Panorama artei portugheze

Mai puţin cunoscute dincolo de frontierele naţionale, artele vizuale portugheze au comori nebănuite, purtând amprenta celor care au cucerit lumea.

”Toate naţiunile au mistere. Şi fiecare naţiune este prin ea însăşi un alt mister”, scria Fernando Pessoa, legendarul poet şi romancier portughez. În inima acestei necunoscute se află istoria picturii portugheze, anexată picturii spaniole şi, din păcate, victimă a unei injustiţii. Dar este foarte adevărat că această artă este mai puţin reprezentativă pentru cultura naţională decât arhitectura, sculptura şi, bineînţeles, ceramica, mai ales cea numită azulejos.

Timpul primitivilor

Bunavestire de Frei Carlos

”Arta picturală lusitană debutează cu o enigmă, cea a lui Nuno Gonçalves, artist în serviciul oficial al regelui Alfons al V-lea, care, începând cu 1450, inaugurează ciclul primitivilor portughezi.” Astfel îşi încep Valerie Bougault şi Veronique Bouruet-Aubertot un periplu prin arta protugheză, în Histoire du Portugal.

Panourile cu Sfântul Vincent ale lui Nuno Goncalves

E posibil ca Nino Gonçalves să se fi încrucişat cu Jan Van Eyck, venit în 1428 să-i însoţească pe Philippe Le Bon, Ducele de Borgogne, şi pe infanta Isabelle. El se pare că este pictorul unei singure opere monumentale şi eroice, intitulată Poliptique de Saint Vincent, cuprinzând şase panouri de lemn redescoperite prin hazard în 1832 şi care se presupune că au fost executate pentru Catedrala din Lisabona către 1465. Subiectul tratează venerarea Sfântului Vincent, alături de un portret de grup, incluzându-i pe Henric Navigatorul, infanţii Jean al II-lea şi Alfons al V-lea, înconjuraţi de Principii Bisericii, de cavaleri, dar şi de păcătoşi şi de reprezentanţi ai comunităţii evreieşti şi ai celei maure. Dacă unele dintre modele sunt împrumutate din arta flamandă, în acelaşi timp cu vibraţia dramatică a culorilor calde şi sobre, compoziţia aparţine numai artistului. Niciun fundal de peisaj sau de arhitectură, personajele în reculegere fiind deosebit de austere.

”Pictura portugheză cunoscută prima dată în Occident prin cântecul solitudinii umane schiţează pentru prima dată sufletul modern”, constată René Huyghe.

Detaliu din Polipticul Saint-Vincent

Odată cu domnia lui Manuel I (1405-1521), pictura portugheză cunoaşte o nouă eră. O arhitectură născută din goticul flamboiant, ridicată din avântul Marilor Descoperiri, sprijinită pe pământul lusitan. În plan pictural sunt flamanzii şi importul de altare din Nord. În 1509, după Bruges, s-a creat Compania Portugheză la Anvers şi numeroşi artişti şi artizani s-au instalat acolo. Câţiva pictori portughezi au emigrat către atelierele lui Van der Weyden sau Quentin Metsys. În sens invers, o veritabilă şcoală flamandă s-a fixat la Lisabona, în jurul lui Frans Hendricks, devenit Francisco Henriques, activ între 1500 şi 1518 şi cunoscut drept cel mai bun pictor al timpului său, după cum spunea regele care i-a comandat 16 panouri pentru Capela Sao Francisco d’Evora şi plafonul Tribunalului din Lisabona, o adevărată capodoperă, din păcate zdruncinată în urma cutremurului din 1755. Continuitatea tradiţiei flamande este asigurată în provincie prin lucrările lui Frei Carlos, numit şi O Flamengo, de o poezie rară, apropiat de Memling prin frumoasele drapaje şi dulceaţa siluetelor şi a carnaţiei. Un magnific exemplu este oferit prin Buna vestire aflată astăzi la Muzeul de Artă Veche din Lisabona.

Sub domnia lui Manuel I au înflorit două centre ale picturii. Unul la Viseu, în jurul atelierului lui Vasco Fernandes (activ între 1501 şi 1542), care oferă o paletă foarte inovatoare, modelând forme şi evoluând către manierism.

Gregorio Lopes, Martiriul Sfântului Sebastian

Altul este la Lisabona, în jurul lui Jorge Afonso, pictorul regelui în 1508. El relevă numele lui Cristobao de Figueredo, Vasco Fernandes, Gregorio Lopes. Toţi au împrumutat un repertoriu al Renaşterii prin culorile lor vii, dând naştere curentului Manierist portughez. Cea mai mare parte a acestor capodopere se află în Muzeul de Artă Veche, având denumirea de Muzeul Ferestrelor Verzi din palatul Alvor, care este depozitarul colecţiilor ecleziastice şi regale ale Portugaliei. Aici, vizitatorul poate întâlni peste 40.000 de opere care povestesc istoria artei portugheze de la mijlocul Evului Mediu până în zilele noastre, alături de celebrul Poliptic al lui Nuno Gonçalves şi Bunavestire a lui Frei Carlos sau pânzele lui Sequeira, alături de opere ale lui Bosch, Memling, Dürer, Piero della Francesca şi rarele manuscrise până la uimitoarele colecţii de paravane japoneze.

O tardivă modernitate

Domingo Antonio de Sequiera, Familia Primului Viconte de Santarem

Pictura portugheză a secolului al XVII-lea este faţă în faţă cu faima lui Velasquez. A trebuit să vină secolul al XVIII-lea pentru a ieşi în evidenţă pictori remarcabili: Francisco Vieira Lusitano (1699-1783), care a devenit un portretist renumit după o lungă şedere la Roma, şi Domingos Antonio de Sequeira (1768-1837), primul pictor romantic portughez, exilat pentru susţinerea trupelor franceze.

Un volum despre Gregorio Lopes, ca figură renascentistă

Secolul al XIX-lea nu a adus reale inovaţii. Dar, către 1870, lucrurile se schimbă. Parisul a înlocuit Roma în formaţia artiştilor şi câţiva pictori revin din capitala franceză impregnaţi de estetica preimpresionistă a Şcolii de la Barbizon. Ei formează în 1881 Groupe de Lion, după braseria Leul de Aur în care se întâlneau. Semnificativ şi tabloul omonim, realizat de Bordalo Pinheiro, numit şi Columbano. Manifestul tinerilor îndrăzneţi, printre care se aflau şi Antonio Silva Porto, Artur Loureiro, se răspândeşte cu rapiditate. Naturalismul este cuvântul lor de ordine, întrucât mulţi vor să-l urmeze pe Corot. Câţiva evoluează către Simbolism, alţii câştigă rangul de impresionişti. În acest context apare şi pictorul Amadeo de Souza-Cardoso, rezident în Montparnasse, prieten cu Modigliani şi Delaunay şi reprezentant portughez al Cubismului Orfic, a căror artă am putea-o numi mai curând abstracţionistă.

Bordalo Pinheiro Columbano, Groupe de Lion, 1895

Primele pânze abstracte apar în Portugalia în 1912. De o deosebită apreciere se bucură Maria Helena Vieira da Silva, care este imposibil de încadrat într-o şcoală sau într-o mişcare. Observatoare a Cubismului şi Suprarealismului, încă de la sosirea sa la Paris în 1928, ea dezvoltă în pânzele sale o concepţie spaţială care nu-i aparţine decât ei. Arhitecturii abstracte, labirintice, îi dă numele de locuri disimulate. În faţa acestor opere elaborate la extrem, cu tuşe meticuloase în care culoarea strălucind de lumină albă te face să te gândeşti că, la fel ca Nuno Gonçalves în timpul său, Vieira da Silva, exilată din ţara sa sub dictatură, devine o conştiinţă fondatoare a picturii portugheze contemporane.

Jose Sbral de Almada, Portretul lui Fernando Pessoa

Cu viteză redusă în timpul anilor dictaturii, arta portugheză începe să cucerească apoi, încetul cu încetul, scena artistică mondială. Să amintim de Paula Rego, care, începând cu 1990, străluceşte în pictura narativă. Născută la Lisabona în 1935, s-a instalat la Londra după 1960, opera sa fiind cunoscută ca o operă figurativă frământată. Ea creează măşti de carnaval, păpuşi şi alte jucării din papier maché. În atelierul său, spectacolul se derulează pe pânze imense, cu creaturi, personaje şi animale create de ea, care inspiră o puternică forţă între realitate şi ficţiune, între vis şi coşmar, între copilărie şi moarte, între trecut şi prezent. Mare parte a operelor sale se află la National Portrait Gallery din Londra, dar şi în Galeria Sophie Scheidecker din Paris, unde a fost deschisă prima sa expoziţie, dar şi la Centre Calouste Gulbenkian. În multe din lucrările sale ea dialoghează cu arta contemporană. Artista iubeşte naraţiunea şi istoria. În numeroase din operele sale, Paula Rego multiplică la infinit poze cu figura sa. Multe dintre lucrări se află şi la Casa das Historias.

Paula Rego, The Fitting

Paula Rego, Oameni şi animale

La fel, şi Helena Almeida, artistă lisaboneză care îşi are rădăcinile, după 1960, în Arta Conceptuală, dar şi în body art şi performance. Ea este fiica sculptorului Leopoldo de Almeida, care a produs câteva opere monumentale în capitala Portugaliei. Cu soţul său, Artur Rosa, un mare arhitect, colaborează pentru diferite lucrări. Amândoi sunt figuri majore ale scenei contemporane portugheze. O operă celebră a sa din 1979, intitulată Ascultă-mă!, te face să te gândeşti la o simplă revendicare feminină. Multe dintre lucrările sale sunt instalate la Porta Nova, în Muzeul Imaginii de la Braga, unul dintre cele mai formidabile muzee ale fotografiei din Europa, unde are loc în fiecare an renumitul festival de fotografie Întâlnire cu imaginile.

Juana de Vasconcelos, Gărzile din marmură albă, lucrare aflată în Castelul Versailles

Muzeul Designului şi al Modei din Lisabona demonstrează faptul că artiştii creează opere poetice, fructul unei dialogări perfecte a materialelor. Mude este conjugarea la imperativ a verbului mudar, ceea ce înseamnă a schimba în portugheză. Despre această schimbare vorbeşte şi acest Muzeu al Designului, care-i poartă numele (Mude), deschis în centrul oraşului într-o veche bancă.

Amadeo de Souza Cardoso, Cavalerii

Dar cine spune astăzi cuvântul artă contemporană portugheză se gândeşte la celebra Juana Vasconcelos. La 43 de ani, starul momentului are deja la activul său numeroase intervenţii remarcabile la Versailles, cât şi la ultima Bienală de la Veneţia, unde a expus o veche navă fluvială transformată în operă de artă, astăzi etalată în centrul Lisabonei.

Amadeo de Souza-Cardoso, Fără titlu

Barocă, iconoclastă, opera sa flirtează cu lumea obiectelor, ceramicii azulejos şi a lucrărilor ce par croşetate în marmură. Reprezentantă a forţei şi a vitalităţii creaţiei portugheze, artista a cucerit pieţele internaţionale.

Alte nume cunoscute sunt cele ale lui Juliao Sarmento sau Pedro Cabrita Reis, care au dus culorile Portugaliei în lumea întreagă. Această artă mai discretă este situată între arta conceptuală şi arte povera, cu sculpturi şi instalaţii ale căror materiale şi titluri vehiculează o puternică dimensiune senzuală şi poetică. Din acea caracterizare a sufletului portughez reies o tuşă de suprarealism şi un umor fin cu o tentă de autoironie. Aşa cum se poate vedea şi în fotografiile lui Jorge Molder, în piesele de sculptură ale lui Rui Chafes, în picturile lui Jorge Queiroz sau în desenele lui Rui Moreira, artistul reprezentat al celebrelor galerii din Paris.

Bule de săpun de Edouard Manet, aflat în colecţia Gulbenkian

Din păcate, cea mai mare parte a acestor lucrări se găsesc grupate în cartierul Campo Ourique, nu departe de centrul oraşului, dar şi în Galeria Filomena Suares, instalată de 15 ani aproape de docuri, într-un spaţiu demn de marile galerii Soho de la New York.

Portretul lui Helene Fourment de Rubens, din colecţia Gulbenkian

Nu trebuie uitat însă Muzeul Coleçao Berardo, din inima cartierului Belem, în care sunt reunite peste 800 de opere provenind din Colecţia Berardo, reprezentând toate curentele artistice ale secolului al XX-lea, mai ales cele din Europa şi din America. De la James Turell la ClaudeVialat, trecând prin Pollock, Warhol, Niki de Saint-Phalle, Maria Helena Vieira da SilvaFundaţia Vieira da Silva a serbat de curând 20 de ani de existenţă.

Pantofii gigantici creaţi de Joana Vasconcelos

Arta contemporană portugheză este, de asemenea, etalată în Muzeul Naţional de Artă Contemporană, într-un evantai din secolul al XIX-lea până în zilele noastre. Multe dintre lucrările remarcabile expuse fac parte din colecţia Fundaţiei Calouste Gulbenkian. El şi-a lăsat marca numelui său pe secolul al XX-lea, atât prin acţiunile de mecena, cât şi prin talentul său de colecţionar. Colecţia sa a devenit un mare muzeu al Lisabonei. Născut la Istanbul, a avut o viaţă de aventurier, trăind la Londra, Paris, Lisabona, unde a venit pentru a se îmbarca pentru Statele Unite, s-a îndrăgostit de oraşul cu coline şi a rămas o viaţă întreagă acolo. Colecţia sa enciclopedică, cu peste 6.000 de piese, cuprinde opere splendide de artă, printre care nenumărate lucrări de Manet, Rembrandt, Rubens, dar şi Fragonard, Guardi, Turner, Millet, Corot, Degas şi o vastă colecţie de Monet.

Helena Almeida, o figură a scenei artistice portugheze

În acest moment sunt deschise două mari expoziţii: o Retrospectivă Amadeo de Souza-Cardoso, inclusă în cadrul Creaţia contemporană portugheză, care va fi apoi itinerată la Grand Palais (30 martie-11 iulie 2016). Cardoso este fără îndoială considerat un mare pictor al modernităţii portugheze. Cea de a doua este bazată pe patrimoniul creaţiei arhitecturale a Portugaliei. Un program extrem de bogat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.