Papa Benedict al XVI-lea l-a consacrat cardinal pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan

Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea l-a consacrat cardinal, vineri, pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan – întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, arhiepsicop major al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia, conform unui comunicat oficial al Sfântului Scaun.

Capul Bisericii Greco-Catolice este al treilea prelat uniat ridicat de Vatican la rangul de cardinal. Primul român ridicat la treapta de cardinal a fost martirul anticomunist Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla. În anul 1991 Alexandru Todea, personalitate copleştitoare, arhiepiscop şi mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş, a fost consacrat cardinal.

Mai jos, redăm anunţul Episcopului Romei, din Ziua Epifaniei (Boboteaza), care a prezentat numele noilor Cardinali ce urmează a fi consacraţi cu ocazia Consistoriului din data de 18 februarie.

Suveranul Pontif a făcut acest anunţ, conform catholica.ro, după Liturghia celebrată în Bazilica San Pietro, la finalul discursul de dinaintea rugăciunii Angelus.

Cu mare bucurie, anunţ că în 18 februarie anul curent va avea loc un Consistoriu în care voi numi 22 de noi membri ai Colegiului Cardinalilor. După cum se ştie, Cardinalii au sarcina de a-l ajuta pe Succesorul Apostolului Petru în desfăşurarea ministerului său de întărire în credinţă a fraţilor şi de a fi principiu şi fundament al unităţii şi comuniunii Bisericii.

Iată numele noilor purpuraţi:

  1. Mons. Fernando Filoni, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor;
  2. Mons. Manuel Monteiro de Castro, penitenţiar major;
  3. Mons. Santos Abril Y Castello, Arhipreot al Bazilicii papale Santa Maria Maggiore;
  4. Mons. Antonio Maria Veglio, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor;
  5. Mons. Giuseppe Bertello, preşedintele Comisiei Pontificale pentru Statul Vatican şi preşedintele Guvernatoratului aceluiaşi stat;
  6. Mons. Francesco Coccopalmerio, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative;
  7. Mons. Joao Braz de Aviz, prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică;
  8. Mons. Edwin Frederik O’Brien, Pro-Mare Maestru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim;
  9. Mons. Domenico Calcagno, preşedintele Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic;
  10. Mons. Giuseppe Versaldi, preşedinte al Prefecturii Afacerilor Economice ale Sfântului Scaun;
  11. Preafericirea Sa George Alencherry, Arhiepiscop Major de Ernakulam-Angamaly al Siro-Malabarezilor (India);
  12. Mons. Thomas Christopher Collins, Arhiepiscop de Toronto (Canada);
  13. Mons. Dominik Duka, Arhiepiscop de Praga (Republica Cehă);
  14. Mons. Willem Jacobus Eijk, Arhiepiscop de Utrecht (Ţările de Jos);
  15. Mons. Giuseppe Betori, Arhiepiscop de Florenţa (Italia);
  16. Mons. Timothy Michael Dolan, Arhiepiscop de New York (Statele Unite ale Americii);
  17. Mons. Rainer Maria Woelki, Arhiepiscop de Berlin (Republica Federală Germană);
  18. Mons. John Tong Hon, Episcop de Hong Kong (Republica Populară Chineză);

Am decis, mai mult, să ridic la demnitatea de Cardinali un venerabil prelat, care îşi desfăşoară ministerul de Păstor şi Părinte al unei Biserici, şi trei merituoşi ecleziastici, care s-au distins prin implicarea lor în slujba Bisericii. Aceştia sunt:

  1. Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major de Alba-Iulia şi Făgăraş al Românilor (România);
  2. Mons. Julien Ries, preot al Diecezei de Namur şi profesor emerit de istorie a religiilor la Universitatea Catolică din Louvain;
  3. Pr. Prosper Grech, O.S.A., docent emerit la diferite Universităţi romane şi consultor în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei;
  4. Pr. Karl Becker, S.J., docent emerit al Universităţii Pontificale Gregoriana, timp de mulţi ani consultor al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Noii Cardinali provin din diferite părţi ale lumii şi îşi desfăşoară diverse slujiri pentru Sfântul Scaun sau în contact direct cu credincioşii ca Părinţi şi Păstori ai unor Biserici particulare. Doresc să vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru noii aleşi, cerând mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, pentru ca ei să ştie să mărturisească întotdeauna cu curaj şi dedicare iubirea lor pentru Cristos şi pentru Biserica Sa.

Cine este noul Cardinal român ?

Monseniorul Lucian Mureşan s-a născut în Eparhia de Maramureş, la 23 mai 1931, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare, al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei Petru şi Maria (n. Breban), buni creştini români uniţi, în casa cărora se trăia o intensă viaţă creştină catolică. A urmat studiile primare I-VI în localitatea natală [1938-1944], apoi liceul Gheorghe Şincai din Baia Mare, clasele I-IV de liceu [1944-1948].

Prin reforma învăţământului din anul 1948, se scoate religia din toate şcolile din ţară; dar mai ales având în vedere că prin Decretul nr. 358 din 1948 al Marii Adunări Naţionale, Biserica Română Unită cu Roma este suprimată cu brutalitate şi scoasă înafara legii, elevul Lucian, pentru că nu-şi mai vedea realizabil visul şi dorinţa de a se pregăti şi a deveni preot, se retrage din liceu.

Între 1948-1951 urmează o şcoală de prelucrare a lemnului (mobilă fină) în Baia Mare, cu activitate la locul de muncă, şi în paralel se pregăteşte şi susţine examenele la forma de învăţământ fără frecvenţă, pentru completarea claselor liceale.

Din 1951 până în 1954 satisface serviciul militar, obligatoriu în acea vreme, în timpul căruia urmează, la Turnişor (Sibiu), şcoala de ofiţeri de aviaţie.

După terminarea acesteia este detaşat la unitatea militară din Craiova, batalionul de aviaţie cu reacţie. În anul 1953, pe baza apartenenţei confesionale la Biserica Greco-Catolică, este considerat persoană indezirabilă şi este transferat de la aviaţie la detaşamentul de muncă de la Bicaz, la construcţia primei hidrocentrale din ţară.

În 1954 lăsat la vatră, aşteaptă în taină să se ivească o posibilitate de a urma teologia, lucrând în diverse locuri. La sugestia Episcopului Iuliu Hossu şi cu binecuvântarea Episcopului Alexandru Russu, la propunerea Pr. prof. dr. Silviu Augustin Prunduş, în anul 1955 eliberându-se din închisoare, Episcopul Márton Áron de Alba Iulia acceptă să primească, în mod excepţional, cinci tineri greco-catolici, câte unul pentru fiecare dieceză a Bisericii Române Unite, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia. Printre aceştia era şi Lucian Mureşan. Ceilalţi au fost: Pantelimon Aştelean, Vasile Abrudan, Virgil Florian şi Ioan Sălăjan. Încă în primul an de studii, V. Abrudan şi I. Sălăjan se retrag, din proprie iniţiativă, iar în anul doi de studii se retrage şi V. Florian; astfel, continuă studiile doar doi: P. Aştelean şi L. Mureşan.

În anul IV de studii, cei doi sunt convocaţi la rectoratul institutului şi li se comunică, de către Rector, că sunt exmatriculaţi de către Departamentul Cultelor şi că în timp de 24 de ore sunt obligaţi să părăsească nu numai Institutul, ci şi oraşul. Din punct de vedere ecleziastic şi canonic nu exista nici o motivaţie a exmatriculării.

Revine în locurile natale. Pentru Lucian Mureşan exmatricularea a coincis cu începutul persecuţiei şi urmărirea de către Securitate. Timp de un an bate la porţile intreprinderilor miniere şi ale şantierelor de construcţii, fiind respins pe motiv că a fost teolog catolic. După un an de tatonări reuşeşte să se încadreze ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, unde lucrează aproape 10 ani. Începând să fie persecutat şi aici, se transferă la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde lucrează până la pensionare, în iunie 1990. Cu toată prigoana, a sfidat intimidările şi ameninţările şi nu a renunţat la visul de a deveni preot, continuând studiile în clandestinitate, cu profesorii rămaşi în libertate de la fostele Academii Teologice. Tot în clandestinitate îşi susţine examenul de licenţă. După eliberarea episcopilor din închisori prin decretul de graţiere din 1964, visul la preoţie i se va împlini în 19 decembrie 1964, când va fi hirotonit de către Episcopul auxiliar al Maramureşului, Dr. Ioan Dragomir. Devine astfel preot clandestin, continuând, în acelaşi timp, să lucreze mai întâi în cariera de piatră şi apoi la Direcţia de Drumuri şi Poduri.

După hirotonirea sa ca preot, începe pastoraţia clandestină, ocupându-se cu predilecţie de tineret şi cu deosebire de cei ce doreau să devină preoţi. În acest timp desfăşoară o intensă activitate de pastoraţie. După trecerea la Tatăl a episcopului Ioan Dragomir, la 25 aprilie 1985, deţine, până în 9 august 1986, funcţia de Ordinarius provizoriu al Diecezei de Maramureş, iar de la această dată ca titular, numit şi instalat de către IPSS Mitropolitul Alexandru Todea, la alegerea şi propunerea Capitlului Diecezan.

Activitatea Episcopiei de Maramureş, în anii clandestinităţii, a fost condusă de Episcopul auxiliar Ioan Dragomir (1950-1985), iar apoi de către viitorul Arhiepiscop Major şi Mitropolit al Blajului, Părintele Lucian Mureşan (1986-1995), amândoi maramureşeni. Evenimentele din decembrie 1989 şi legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, l-au găsit ca Ordinarius al Diecezei Maramureşului, cu reşedinţa la Baia Mare.

Reconfirmarea şi numirea ca Episcop de Maramureş s-a făcut în luna martie 1990, iar consacrarea a avut loc la 27 mai 1990, la Baia Mare. În cadrul Liturghiei arhiereşti festive, sub cerul liber, pontificată de către Mitropolitul Alexandru Todea, în prezenţa delegatului papal, Arhiepiscopul Guido Del Mestre şi de Ioan Ploscaru, Episcopul de Lugoj, preotul Lucian devine al treilea Episcop, în ordine cronologică, al Maramureşului, după Dr. Alexandru Rusu (†1963 la Gherla) şi Dr. Ioan Dragomir. Această ceremonie de consacrare de episcopi greco-catolici a fost prima care a avut loc în libertate, după 1989, de faţă fiind peste 20.000 credincioşi, pe esplanada Monumentului Ostaşului Român, împodobit simbolic cu un imens rozariu de garoafe roşii.

Cortegiul celor peste o sută de preoţi în drum spre locul consacrării avea în faţă un număr impresionant de credincioşi. A fost totodată şi prima întâlnire a credincioşilor cu reprezentanţii Papei Ioan Paul al II-lea şi prima întâlnire a întregii ierarhii greco-catolice cu credincioşii, adunaţi într-o manifestare publică de mari proporţii.

În cadrul ceremoniei au fost citite, în limba latină şi română, numirile prin care Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea l-a investit în funcţia de Episcop al Maramureşului pe preotul Lucian Mureşan şi decretul-lege prin care Preşedintele ţării îl recunoştea ca Episcop, Monseniorul Arhiepiscop Del Mestre transmiţând Episcopului consacrat şi credincioşilor prezenţi salutul cordial al Sfântului Părinte şi Binecuvântarea Sa Apostolică. Prin grija noului Episcop s-a deschis în premieră la Baia Mare Institutul Teologic de grad universitar, care a început anul şcolar universitar 1990-91 cu 70 de studenţi la cursurile de zi şi 20 la fără frecvenţă. Tot aici, la cursurile de trei ani ale Facultăţii de Teologie Didactică-Catehetică, au început 89 de tineri şi tinere, care vor preda copiilor şi elevilor educaţie moral-religioasă în orele de religie.

Din 4 iulie 1994 este numit de către Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, succedând Eminenţei Sale Cardinal Dr. Alexandru Todea, a cărui sănătate l-a obligat să se retragă. La 27 august 1994 este instalat la Blaj. Între 1998-2001 şi apoi din nou din 2004 este Preşedinte al Conferinţei Episcopale Catolice din România, care reuneşte ierarhia Bisericilor Catolice de ambele rituri, latin (romano-catolic) şi oriental (greco-catolic). Din 26 mai 2003 este numit, de către Papa Ioan Paul al II-lea, membru al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.

La 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea îl ridică la demnitatea de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, odată cu ridicarea Bisericii Mitropolitane sui iuris la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, prin Bula Ad totius Dominici gregis.

 Este intronizat ca Arhiepiscop Major la 30 aprilie 2006, în prezenţa Prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Preafericirea Sa Ignaţiu Moussa I Cradinal Daoud, şi a Excelenţei Sale Mons. Jean-Claude Périsset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova. A iniţiat şi sprijinit lucrările de restaurare generală a Catedralei Mitropolitane Sfânta Treime din Blaj, încheiate în 1994.

Deschide şi participă la cele 4 sesiuni ale celui de-al IV-lea Conciliu Provincial al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, desfăşurat între anii 1995-1998. Participă, în 1995, la festivităţile ocazionate de aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Misiunii Catolice Române din Paris, unde celebrează Liturghia în limba română în Catedrala Notre Dame. Participă la consacrarea Episcopului John Michael Botean al Eparhiei Românilor Uniţi din Statele Unite ale Americii, în 1996. După câţiva ani pregătitori, în 1997 se obţine Nihil obstat de la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor pentru deschiderea procesului de canonizare a celor şapte Episcopi greco-catolici mărturisitori, proces pe care îl patronează. A susţinut demersurile pentru aducerea în ţară, de la Roma, a rămăşiţelor pământeşti ale Episcopului Ioan Inocenţiu Micu, în luna august a anului 1997 când avea să fie primit, după 252 ani de exil, în Catedrala Blajului, de el ctitorită.

Tot în timpul arhipăstoririi IPSS Lucian a avut loc istorica vizită a Papei Ioan Paul II în România, în zilele 7-9 mai 1999. În Anul Jubiliar 2000, s-a implicat în organizarea pelerinajului naţional la Roma, care a culminat cu Sfânta Liturghie concelebrată cu Sfântul Părinte Papa, în limba română, în Bazilica Sfântul Petru, cu participarea câtorva mii de pelerini români. Reuşeşte reeditarea, cu ajutorul Sfântului Scaun, în anul 2000, a Bibliei de la Blaj, la 205 ani de la apariţia acesteia. A sprijinit şi participat la toate manifestările prilejuite de aniversarea, în 2003, a 150 de ani de Mitropolie la Blaj. Aprobă şi binecuvântează seria manifestărilor legate de aniversarea a 250 de ani de la deschiderea primelor şcoli româneşti de la Blaj, în timpul Episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754.

În anii de slujire arhierească, a efectuat nenumărate vizite pastorale, cu sfinţiri de noi pietre de temelie pentru biserici, sfinţiri de noi biserici sau de biserici restaurate, de case parohiale şi hirotonii de noi preoţi.

Participă la pelerinajele tradiţionale ale Provinciei Mitropolitane. În toate aceste ocazii a ţinut nenumărate predici, meditaţii, cuvinte de învăţătură. Sprijină reeditarea diferitelor cărţi de cult precum şi a diferite cărţi de teologie patristică, spirituală, dogmatică şi biblică.

A participat la diverse întâlniri la Roma (Sinodul pentru Viaţa Consacrată, 1994; Sinodul Episcopilor Europeni, 1998, Sinodul Episcopilor Europeni, 2005), este preşedintele părţii greco-catolice la Întâlnirile Comisiei Mixte de Dialog Greco-Catolic – Ortodox.

Lucrări: Carte de rugăciuni pentru copii, Blaj, 2002; Carte de Rugăciuni, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2003, pp. 424 ;  

Să iubeşti până la sfârşit, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2004, pp. 127;  

Bucură-Te ceea ce eşti plină de har. Rugăciuni şi devoţiuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Ed. Buna Vestire, Blaj, pp. 207; Preotul, omul credinţei şi al sacrului, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2005, pp. 102;

Cuvânt de mulţumire şi binecuvântare (Cuvânt înainte), în Francisc Pall, Inochentie Micu-Klein. Exilul la Roma (1745-1768), vol. I, Ediţie îngrijită de Ladislau Gyemant, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1997, pp. V-VI;

Cuvânt, în Spiritualitate transilvană şi istorie europeană, editori Iacob Mârza & Ana Dumitran, Alba Iulia, 1999, pp. 17-21; Discursul rostit la Roma în Bazilica San Pietro, la 9 mai 2000, în vol. Trei sute de ani de la Unirea Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001, pp. 138-139; 

Cuvântul sărbătoresc rostit cu ocazia aniversării jubiliare a 300 de ani de la Unirea cu Roma, în Ibidem, pp. 150-154 (după «Unirea», nr. 9, 2000, pp. 6-7);

Omelia rostită în 16 decembrie 2000, în Catedrala din Lugoj la celebrarea a 300 de ani de la Unire, în Ibidem, pp. 251-254;

Cuvânt Înainte la Nicolae Pura, Simfonia Mariei, ediţie îngrijită de Ioan Fărcaş, Prefaţă Ion Buzaşi, Prefaţă Ioan Irineu Fărcaş, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2002, pp. 5-7;  

Cuvânt înainte, în Victoria Man-Nicolae, Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Ed. Viaţa Creştină, 2002, p. 7-8; ed. II-a, 2003; IPSS Lucian, Cuvânt înainte în Victoria Man-Nicolae, Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Ed. Viaţa Creştină, 2002, pp. 7-8, ed. II-a,

Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Exerciţii spirituale pentru sufletele consacrate, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 2003, pp. 9-10. 

Cuvânt Înainte, la Anton Rus – Aura Gherman, Catacombe şi Lumini, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2003, pp. 7-8;

Blajul, cetate de lumină şi credinţă, în care Dumnezeu lucrează (Cuvânt înainte), la Alexandru Petărlecean – Ion Moldovan, Blajul, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2005, pp. 136;

Cuvântul Episcopului Ioan Suciu se aude şi azi (Cuvânt înainte), la Ioan Suciu, Tăria creştină, ediţie îngrijită de Alexandru Petărlecean şi Ion Moldovan, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006. pp. 211;

Paştile, Preasfântă şi minunată sărbătoare (Cuvânt înainte), la Alexandru Petărlecean – Ion Moldovan, Cununa Învierii – tradiţii, datini şi obiceiuri de Paşti, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006, pp. 103;

Lumină şi suflet din lumina şi sufletul Blajului românesc şi creştin (Cuvânt înainte), la Calendarul de la Blaj, serie nouă, an I (XXVI), Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006.

Numeroase Pastorale de Crăciun şi Paşti, publicate în «Tinerimea creştină» de la Baia Mare şi apoi «Unirea» de la Blaj.

Referinţe bibliografice: Ioan Bota şi Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi Mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989), ed. II-a, Patmos, 1998, pp. 31-32;

Ştirban, Codruţa Maria-Ştirban, Marcel, Din istoria Bisericii Române Unite, Ed. Muzeului Sătmărean, 2000, p. 504-506; 516-517;  

Annuario Pontificio per l’anno 2003, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano, 2003, p. 219, 1019. bru.ro

Ce este un cardinal ?

Cardinal este titlu acordat în exclusivitate de Suveranul Pontif celor mai apropiați colaboratori ai săi.

Forma completă a titulaturii este „Sanctae Romanae Ecclesiae Cardinalis”, Cardinal al Sfintei Biserici Romane.

Cardinalii formează împreună Colegiul Cardinalilor. Acestui for îi revine din anul 1179 prerogativa alegerii noului papă. În 1586 numărul cardinalilor a fost fixat la 70. Ulterior această prevedere a fost modificată. Drept de vot au cardinalii care nu au împlinit vârsta de 80 de ani. În anul 2006, numărul celor care îndeplinesc această condiție era de 120, număr maxim fixat de papa Paul al VI-lea.

În fruntea Colegiului Cardinalilor stă Cardinalul-Decan. Această funcție este îndeplinită în prezent de cardinalul Angelo Sodano. Cardinalul-Decan poartă în mod tradițional demnitatea de episcop de Ostia, conform wikipedia.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), este o Biserică de tradiţie răsăriteană în deplină comuniune cu Scaunul Romei. Din punct de vedere canonic, BRU este o Biserică Arhiepiscopală Majoră, rang apropiat de Biserica Patriarhală. În structura ei intră Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, care are alte patru Eparhii sufragane, conform BRU.

Martiriul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

La începuturile sale, Biserica Română Unită cu Roma a fost pusă sub jurisdicția arhiepiscopului romano-catolic de Esztergom, care îndeplinea funcția de Principe-Primat al Ungariei.
 Astfel episcopul greco-catolic din Blaj se afla subordonat canonic celui romano-catolic din Strigoniu (Esztergom). În anul 1777 a fost înființată ce-a de-a doua episcopie unită românească, Episcopia de Oradea Mare, subordonată inițial tot Arhiepiscopiei de Esztergom.

Situația s-a schimbat la 26 noiembrie 1853, când prin bula „Ecclesiam Christi ex omni lingua” Papa Pius al IX-lea a ridicat Episcopia Română Unită de Făgăraș și Alba Iulia la rangul de mitropolie, cu Episcopia de Oradea drept sufragană. Astfel Biserica Română Unită cu Roma a devenit provincie bisericească de sine stătătoare, subordonată direct Sfântului Scaun, ieșind deci de sub jurisdicția arhiepiscopului primat al Ungariei.

Totodată au fost înființate două episcopii noi, cea de Lugoj și cea de Gherla, care au fost subordonate ierarhic (ca episcopii sufragane) Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj. Primul mitropolit al Blajului a fost Alexandru Șterca Șuluțiu.

În perioada interbelică a fost înființată Episcopia de Maramureș, cu sediul la Baia Mare, ca a patra episcopie sufragană a Arhiepiscopiei de la Blaj.

La 3 septembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial al României decretul prin care episcopul Ioan Suciu, considerat vârful rezistenței anticomuniste din BRU, a fost depus din funcție de Guvernul Petru Groza. La 18 septembrie 1948 au fost depuși din funcție ceilalți episcopi uniți, cu excepția lui Vasile Aftenie, episcopul-vicar pentru București, și a lui Iuliu Hossu, episcop de Cluj, considerați mai concesivi.

Autoritățile comuniste au organizat pentru data de 1 octombrie 1948 o adunare a clerului greco-catolic, răspândind știrea că întrunirea va fi prezidată la Cluj de episcopul Iuliu Hossu. Acesta însă a reușit să trimită în data de 30 septembrie o scrisoare circulară prin care anunța excomunicarea latae sententiae a celor care vor participa la adunarea de trecere la Biserica Ortodoxă Română.

În aceste condiții întrunirea nu s-a desfășurat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, ci la mică distanță, în sala de sport a Liceului Barițiu. La adunare a participat un singur protopop unit, Traian Belașcu, protopop de Țichindeal, și 37 de preoți de mir, dintre care doi au refuzat să semneze proclamația de trecere la BOR.

Cei 36 au fost primiți în după-amiaza zilei de 1 octombrie de episcopul ortodox Nicolae Colan, după care au plecat spre București, pentru primirea la Palatul Patriarhal, urmată de o slujbă la Biserica Sf. Spiridon Nou, prezidată de patriarhul Justinian Marina.

În zilele de 27-29 octombrie 1948 au fost arestați toți cei sașe episcopi greco-catolici din România, inclusiv Vasile Aftenie și Iuliu Hossu, și duși mai întâi la vila patriarhală de Dragoslavele-Muscel, unde au fost vizitați de mai multe ori de patriarhul Justinian, apoi la Mănăstirea Căldărușani și, în cele din urmă, despărțiți, în arestul Ministerului de Interne și la închisoarea Văcărești.

În data de 8 noiembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial decretul prin care a fost demis și Iuliu Hossu, ultimul episcop greco-catolic aflat încă formal în funcție (deși arestat cu zece zile înainte). La 1 decembrie 1948 Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului greco-catolic și exproprierea tuturor bunurilor acestuia.

În timpul clandestinității au fost făcute mai multe demersuri de relegalizare a Bisericii Unite. Punctul de vedere oficial al autorităților comuniste și al Bisericii Ortodoxe Române era acela că Biserica Română Unită ar fi încetat să existe. Această teză corespundea deopotrivă intereselor statului comunist, cât și Bisericii Ortodoxe Române, chemată să furnizeze un alibi pentru versiunea oficială a dispariției credincioșilor greco-catolici.

La 12 august 1956 a avut loc la Cluj în plină stradă o liturghie duminicală greco-catolică celebrată de preotul Vasile Chindriș, cu o participare numeroasă (ca. 3.000 de persoane). În urma acestei demonstrații, dublată de o vastă mișcare petiționară, a urmat un nou val de arestări și condamnări ale liderilor rezistenței greco-catolice.
Nunţiul Luigi Poggi, însărcinatul special pentru ameliorarea relațiilor cu Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România și Bulgaria între 1973-1986

În data de 26 mai 1973, în cursul unei vizite oficiale în Italia, Nicolae Ceaușescu a fost primit în audiență particulară de către papa Paul al VI-lea, ocazie cu care Ceaușescu a afirmat cu privire la chestiunea Bisericii Române Unite: „o socotim irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar și de stat. Pentru noi nu există. Luați act că nu vom renunța la a veghea la unitatea poporului român.”

În noiembrie-decembrie 1973 a avut loc prima vizită a nunțiului Luigi Poggi în România, desfășurată cu condiția ca acesta să nu întâlnească episcopi greco-catolci.

Chiar și solicitarea lui Poggi de a vizita mormântul lui Iuliu Hossu din cimitirul Bellu a fost refuzată, pe motiv că „Hossu nu este un mort oarecare”.

Principala dificultate în calea ameliorării relațiilor dintre România și Sfântul Scaun a fost problema Bisericii Unite, autoritățile comuniste fiind dispuse la o apropiere doar cu condiția „totalei abandonări de către Vatican a problemei fostului cult greco-catolic”.

Consacrarea episcopală a lui Traian Crișan în data de 6 ianuarie 1982 la Roma a stârnit o reacție vehementă din partea conducerii Bisericii Ortodoxe Române, reacție orchestrată de autorități.

Consacrarea episcopală și predica ținută de papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia respectivă au fost dezavuate în ședința Sfântului Sinod din 10-11 ianuarie 1982, iar patriarhul Iustin Moisescu a trimis o telegramă de protest către papa Ioan Paul al II-lea, telegramă publicată în ziarele centrale din 14 ianuarie 1982.

Papa Ioan Paul al II-lea se pronunțase încă de la începutul pontificatului său pentru scoaterea Bisericii Române Unite din ilegalitate.

În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, disidenta Doina Cornea și alți cinci intelectuali clujeni au solicitat legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma.

Prin decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării Naționale a abrogat decretul 358 din 1 decembrie 1948. Situația juridică a lăcașelor de cult greco-catolice trecute în posesia Bisericii Ortodoxe Române urmează să fie reglementată printr-o lege specială, conform wikipedia.

Curiozităţi

Colegiul Cardinalilor, din care face parte şi PF Lucian numără 214 prelaţi care îl vor alege pe succesorul actualului suveran pontif, scrie France Soir.

Să mai precizăm şi că prin venirea celor 22 de noi cardinali, numărul total al cardinalilor în Biserica catolică va fi de 214, dintre care 125 cu drept de vot la alegerea unui nou papă.

18 dintre noii cardinali au o vârstă mai mică de 80 de ani, vârsta dincolo de care cardinalii nu pot participa la alegerea noului papă.

Majoritatea cardinalilor electori au ajuns să fie cei numiţi de Benedict al XVI-lea. Cel mai bine reprezentată este Italia, cu 30 de cardinali dintre cei 67 de europeni.

Meţionăm că Preafericitul Lucian Mureşan, având deja 80 de ani, nu va face parte din colegiul elector al unui viitor suveran pontif.

La Croix remarcă două paradoxuri. În primul rând, cu toate că Biserica Catolică este dominată în acest moment de statele din emisfera sudică, cu un spor demografic mare, majoritatea cardinalilor sunt occidentali. Apoi, cardinalii sunt foarte în vârstă şi rupţi de majoritatea tânără a credincioşilor catolici (RC).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.