Papa Francisc, moment de dezechilibru în Mexic (Video)

Vizita Papei Francisc în Mexic nu a fost lipsită de emoții. Suveranul Pontif, în vârstă de 79 de ani, şi-a pierdut pentru o secundă echilibrul şi a căzut în scaunul de pe care se ridicase pentru a primi un buchet de flori.

Și-a revenit rapid, s-a ridicat şi a primit florile. Apoi s-a rugat, însă aşezat pe scaun.

Video

În cursul vizitei sale, Papa a condamnat corupţia şi traficul de droguri din ţară, solicitând preşedintelui Enrique Pena Nieto să combată aceste probleme majore cu care se confruntă statul.

Suveranul Pontif a lansat un apel şi papei din Mexic să aibă un rol mai activ în lupta contra traficului de droguri, care „devorează ca o metastază”.

„Experienţa ne-a învăţat că de fiecare dată când căutam privilegii sau beneficii pentru unii în detrimentul binelul comun, al tuturor, mai devreme sau mai târziu, societatea devine un sol fertil pentru corupţie, pentru trafic de droguri, pentru excluderea diferitelor culturi, pentru violenţă şi trafic de persoane, răpiri şi decese”, a declarat papa Francisc într-un discurs adresat preşedintelui mexican, guvernului şi diplomaţilor străini.

El a precizat că liderii mexicani au „o responsabilitate anume”, aceea de a lăsa în urmă corupţia şi violenţele din ţară şi de a conlucra pentru obţinerea binelui comun.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.