Papa Francisc, premiat pentru contribuţia sa la unificarea europeană

Responsabilii europeni sunt aşteptaţi astăzi şi mâine la Roma pentru a discuta despre problemele italiene în privinţa migranţilor şi a-i remite papei Francisc prestigiosul Premiu internaţional Charlemagne al oraşului Aachen, conform AFP, potrivit Bursa.

Cancelarul german, Angela Merkel, urmează să se întâlnească astăzi cu şeful guvernului italian, Matteo Renzi. Acesta îi va primi apoi pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, urmând să susţină ulterior o conferinţă împreună cu aceştia despre viitorul UE.

În timp ce UE se pregăteşte pentru noi turbulenţe odată cu reluarea discuţiilor despre datoria greacă şi referendumul britanic, Italia continuă să insiste asupra caracterului fundamental al unui răspuns comun necesar crizei migranţilor.

Repunerea în discuţie a Tratatului de la Schengen, manifestată pentru Italia prin ameninţările austriece de înăsprire a controalelor la tunelul strategic de la Brenner, „este mai periculoasă decât criza euro de acum câţiva ani”, a declarat ministrul italian al finanţelor, Pier Carlo Padoan.
Provocarea ridicată de criza migratorie „nu este doar un şoc exogen, ci o schimbare a naturii” care riscă să facă să prevaleze viziunile naţionale ale Europei, mai susţine acesta.

Având peste 28.500 de migranţi debarcaţi de la începutul anului, nivel comparabil celor din 2014 şi 2015, Italia a redevenit principala poartă mediteraneană de intrare a acestora în Europa după închiderea rutei balcanice şi controversatul acord asupra retrimiterii spre Turcia a noilor sosiţi în Grecia.

Dar, contrar anilor precedenţi, când mai mult de jumătate dintre migranţii sosiţi îşi continuau drumul spre nordul Europei, Italia se teme că trebuie să facă faţă singură primirii noilor veniţi, întrucât rigoarea impusă de UE pentru identificarea acestora nu le mai permite să-şi depună cererile de azil în altă parte.

Paralel, sistemul repartiţiei migranţilor în cadrul UE rămâne blocat şi proiectul de amendă de 250.000 de euro pentru un solicitant de azil refuzat nu ar schimba defel situaţia pentru Italia: nu există pentru moment sirieni, irakieni sau irakieni – cele trei naţionalităţi principale recunoscute pentru repartiţie – pe ambarcaţiunile precare salvate în acest an în largul Libiei.

Pentru a face faţă acestei provocări, Italia a propus UE un plan numit „Migration Compact”, care pune accentul pe ajutorul acordat ţărilor de origine ale migranţilor şi pe cooperarea cu ţările de tranzit, vizând – de exemplu – un acord cu Libia după modelul celui încheiat cu Turcia.
După premierul italian Matteo Renzi joi, va fi rândul Papei Francisc să evoce acest subiect vineri, în cursul unei audienţe acordate dimineaţa celor trei responsabili ai UE, iar apoi cancelarului Angela Merkel, precum şi într-un important discurs în cadrul ceremoniei remiterii premiului Charlemagne la amiază.

Acest premiu, care recompensează în fiecare an „o contribuţie excepţională la unificarea europeană”, a fost atribuit pontifului argentinian pentru ‘încurajarea dată şi mesajul său de speranţă pentru pace şi traiul împreună’ în Europa, a explicat în decembrie 2015 conducerea oraşului german Aachen. Papa, care refuză de obicei premiile, a explicat în februarie că l-a acceptat pe acesta cu scopul de a pleda pentru o „refondare” a UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.