Papa Francisc și Obama, o întâlnire deloc pe placul conservatorilor

Barack Obama și Papa Francisc s-au întâlnit pentru prima dată, la Vatican, ocazie cu care președintele SUA a lăsat încă o dată să se obeserve admirația sa pentru ideile promovate de suveranul pontif, chiar dacă unele dosare ale politicii americane nu sunt deloc pe placul papei.

Vizita de joi marchează împlinirea a 30 de ani de relații oficiale între SUA și Sfântul Scaun (înrerupte la acest nivel în 1867, prin decizia Congresului de a nu mai finanța misiunea diplomatică, pe fondul uni sentiment anti-catolic și al unor neînțelegeri privind ceremoniile religioase protestante ce aveau loc în locuința reprezentatului SUA la Roma). Începând cu președinția lui Dwight Eisenhower, apropape toți președinții SUA au fost primiți la Vatican. Barack Obama a fost primit de fostul papă Benedict al XVI-lea în iulie 2009.

Timp de ani de zile, conservatorii americani s-au simțit aproape de Biserica Catolică, în special datorită poziției comune în materie de avorturi, căsătorie între persoane de același sex și alte chestiuni sociale. Lucrurile au rămas la fel chiar și dupa venirea noului papă, Biserica Catolica din SUA fiind și acum un aliat al conservatorilor americani. Din această cauză, agenda vizitei lui Obama la Vatican îi bucura pe criticii conservatori ai președintelui, care se așteaptă la o serie de mustrări pe care acesta le va primi de la suveranul pontif. Pe de altă parte însă, aceiași radicali din politica de peste Ocean nu pot trece cu vederea că la Vatican se vor întâlni doi importanți lideri catalogați în mediile conservatoare drept ”marxiști”. Prin urmare, va prima apropierea politică dintre cei doi sau distanțarea în planul eticii?

Președintele Barack Obama pare să fi fost mai nerăbdător să se întâlnească cu suveranul pontif. Insuși liderul de la Casa Albă a mărturistit asta, încă din luna ianuarie. Obama știe că un sfert din alegătorii din SUA sunt catolici, iar o treime dintre aceștia sunt de origine latino-americană, deci cu atât mai mult influențabili de către poziția Vaticanului. La rândul său, papa Francisc știe cât de important este să vorbeasca cu liderul celui de al patrulea stat din lume ca număr de cetățeni catolici (și cu 400 de episcopi), după Brazilia, Mexic și Filipine, pentru a nu mai vorbi despre influența uriașă a SUA, mai cu seamă când vine vorba despre campaniile de presă împotriva neregulilor și mușamalizărilor ce s-au constatat în ultima perioadă la Vatican.

Pentru Vatican, actuala administrație a SUA prezintă avantajul de a include câteva persoane cheie de confesiune catolică: vicpreședintele Joe Biden și șeful diplomației – John Kerry. Numai că monseniorul Anthony Figueiredo, directorul colegiului pontifical nord-american de la Roma, a precizat că în discuțiile avute cu Joe Biden acesta s-a dovedit a fi un bun catolic doar pe plan personal, în rest el pledând pentru libertatea fiecărui american de a alege.

Deși unele dosare ce țin de geopolitică și de etică despart Sfântul Scaun de diplomația americană, Barack Obama nu a ratat ocazia de a elogia acțiunile apapei argentinian, imediat după alegerea sa, afirmând că există foarte multe viziuni convergente în planul justiției sociale între politica administrației americane și cea a Bisericii Catolice, scrie Le Figaro.

Barack Obama a fost primit la Vatican, în 2009, de fostul papa Benedict al XVI-lea. S-a stabilit atunci ca următorul Congres mondial al familiilor- organizat de Biserica Catolică o dată la trei ani – să aibă loc la Philadelphia, în septembrie 2015. Se așteaptă ca atunci papa Francisc să se adreseze Congresului SUA.

De pe agenda discuțiilor dintre Obama și papa Francisc fac parte probleme grave, precum războiul civil din Siria și criza din Ucraina, dar și conflictul din Republica Centrafricană (o țară majoritar creștina, unde milițiile creștine au comis o serie de atrocități împotriva minorității musulmane). Un subiect de maximă importanță va fi cel ce ține de situația din Orientul Mijlociu, unde SUA sunt puternic angajate după numirea la conducerea Departamentului de Stat a lui John Kerry. Mai mult, papa Francisc urmează să efectueze o vizită în Israel în cursul lunii mai. Un alt subiect, poate mai dificil, este modul în care SUA aleg să combată imigrația clandestină din Mexic. Chiar în ajunul întâlnirii cu Barack Obama, papa a primit la Vatican o delagație latino-americană care a prezentat problema, iar suveranul pontif a promis că va aborda subiectul în discutiile cu Obama.

Deși extrem de apropiați în ce privește politica și justiția socială, Barack Obama și Papa Francisc se situează la poli opuși atunci când vine vorba despre includerea avortului și a practicilor anticoncepționale în pachetul asigurărilor de sănătate Obamacare. Biserica Catolică a criticat deschis această decizie a Washingtonului, până acolo încât cardinalul Raymond Burke a precizat că aceasta este o politică ”anti-viață și anti-familie” a actualului președinte american. La fel de sensibil este și subiectul legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, un obiectiv al președintelui Obama.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.