Paralelipipede din oţel corten pentru pictorul negrului

Ieri, în oraşul Rodez, aflat la nord-est de Toulouse, a fost inaugurat, în prezenţa preşedintelui Franţei, François Hollande, “Muzeul Soulages”, considerat o operă arhitecturală excepţională.

Unul dintre artiştii contemporani francezi cei mai cunoscuţi în lume, Pierre Soulages, în vârstă de 94 de ani, va fi prezent la inaugurarea cădirii din oraşul său natal, căruia i-a donat peste 250 de opere.

Înalt de 1,90 metri, purtând întotdeauna haine negre, Soulages este elogiat de critica de artă, de colecţionari şi de publicul avizat, drept una dintre cele mai importante figuri ale artei abstracte. În 2010, expoziţia sa de la Paris a fost vizitată de jumătate de milion de vizitatori, iar una dintre pânzele sale negre, din 1959, a fost vândută anul trecut, la Londra, cu cinci milioane de euro.

Prezent în peste 90 de muzee din lume, Pierre Soulages are acum un muzeu care îi poartă numele, în Rodez.

Un muzeu într-o grădină

În septembrie 2005, artistul a donat 250 de opere comunităţii Grand Rodez: 21 de picturi pe pânză, 100 de picturi pe hârtie, 49 de acvaforte cu plăcile de aramă, 26 de serigrafii, 3 bronzuri, un fond documentar constând în cărţi, filme, fotografii, corespondenţă, articole, documente, şi totalitatea lucrărilor legate de crearea vitraliilor de la “Abaţia Conque” (vitralii, probe de sticlă, cartoane în mărime naturală, arhiva şi alte documente). Valoarea ansamblului a fost estimată la 60 de milioane de euro. În 2012, acestei donaţii i s-a adăugat o a doua, estimată la 7 milioane de euro, ce include un “Ultranegru” din 1986, una dintre lucrările care au contribuit la recunoaşterea univerală a pictorului, şi 13 picturi din perioada 1946-1948, o perioadă foarte căutată pe piaţa de artă.

În decembrie acelaşi an, Muzeul, aflat încă în proiect, a intrat în categoria “Muzeele Franţei”.

Imagine din interiorul muzeului

Un an mai târziu, după numeroase studii privind impactul economic şi turistic, a fost lansat concursul arhitectural, la care au fost depuse 100 de proiecte venite din întreaga lume. Laureata concursului a fost echipa “RCR Arquitectes”, condusă de arhitecţii Rafael Aranda, Carme Pigem şi Ramon Vilalta, cunoscută pentru atenţia specială pe care o acordă peisajului. “RCR arquitectes” a fost distinsă pentru lucrările sale cu Premiul Naţional de Cultură, “Premiul de Arhitectură al Catalunyei” (2005). Este, de asemenea câştigătoare a mai multor concursuri internaţionale, de la “Farul” din Punta Aldea din Gran Canaria în 1988 până la noul “Palat de Justiţie” din Barcelona în 2010 sau “The Edge Business Bay”, din Dubai (2007).

Pictorul de 94 de ani a fost prezent la inaugurarea muzeului

“Muzeul Soulages” a fost construit în Parcul Foirail, la câteva sute de metri de catedrala Notre-Dame şi de centrul istoric al oraşului. Conceput ca “muzeu într-o grădină”, edificiul are forma unui soclu lung, din care se ivesc cinci volume. Muzeul pare să fi preluat ceva din caracteristica picturilor lui Soulages, o pictură care captează lumina, care este în acelaşi timp imobilă şi vie. Dar, spre deosebire de perioada lui neagră, arhitecţii au optat pentru un ocru-rugină, culoarea oţelului Corten, în jocul de volume conceput.

Jocuri de lumină şi umbră

Arhitecţii au profitat din plin de plasarea lui pe un taluz, care oferă o reinterpetare contemporană a aşa-numitelor “fenestra” din Rodez, mici scuaruri panoramice care jalonează bulevardele din jurul oraşului. Radical şi rafinat, cu un aer pe cât de contemporan, pe atât de atemporal, muzeul arhitecţilor catalani este “negru pe negru”, creând o atmosferă de mister şi peşteră preistorică. Autorii au pariat pe o înlănţuire de paralelipipede din oţel Corten, a căror culoare trimite la picturile din anii ’40 ale artistului şi intră în relaţie fericită cu gresia roz a Catedralei.

Sala cu lucrările pregătitoare pentru vitraliile de la Conque

Sălile înalte, cu un planşeu suplu din oţel, sunt traversate de o lumină oblică ce face să vibreze lucrările artistului cu o forţă aspră, terestră.

Marile poliptice “Ultranegru”, striate, din anii ’80, în care pictorul a creat nervuri, sensuri şi contrasensuri, îşi schimbă culoarea sub incidenţa luminii mai mult sau mai puţin difuze. Unele negruri devin aproape albastre, unele gri antracit, altele par arginate sub lumina lăptoasă.

Picturile Ultranegru îşi schimbă culoarea sub incidenţa luminii

În sala de expoziţii temporare sunt expuse opere de Soulages împrumutate de “Muzeul Fabre” din Montpellier, Muzeul din Saint-Étienne sau cel din Nantes. Enorme polipticuri supendate ce par să zboare.

Artiştii catalani, al căror edificiu a costat peste 21 de milioane de euro, au reuşit o “traducere” arhitecturală a operei pictorului cu volumele lor ample şi riguroase, senzuale.

Mult mai mare decât te lasă să presupui intrarea vitrată, muzeul urmează o cronologie, de la o primă pictură din 1946, în culori stinse, până la cele mai recente “Ultranegru”, care captează lumina dinspre nord.

Muzeul este mare, dar nu lipsit de măsură, având o suprafaţă totală de 5.000 de metri pătraţi, dintre care 2.500 pentru colecţii, împărţiţi între expunerea permanenă şi epoziţiile temporare. Un muzeu luxos prin perfecţionismul său.

Sistemul de filtrarea a luminii pentru a obţine o atmosferă misterioasă

La vizita pentru presă, care a avut loc vineri, artistul, care a avut un recent triumf newyorkez la galeristul Dominique Lévy şi asociatul său Emmanuel Perrotin, căruia i-a fost alocată o pagină din “The New York Times”, a dominat, cu carisma sa, cu vorbirea elegantă, cu memoria intactă şi umorul său: “Ceea ce ştiu este ceea ce muzeele mi-au dat şi felul în care arta dă un sens vieţii, nu numai a mea, dar şi a celor care privesc”, a spus el privind către soţia sa, Colette, pe care a întâlnit-o în urmă cu 76 de ani la “Muzeul de Artă” din Montpellier.

Este revigorant să afli că, într-o perioadă de criză, se mai deschid muzee şi artiştii sunt celebraţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.