ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » Societate » Mediu » Parcul Naţional Retezat, la câteva voturi de a intra în clasamentul mondial

Parcul Naţional Retezat, la câteva voturi de a intra în clasamentul mondial

03 Iul 2009 Ionut Dulamita | 2 comentarii | 2868 vizualizari
Rating:
24 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
În februarie, rezervaţia hunedoreană a ocupat la un moment dat locul 4 la categoria sa în cea de-a doua fază de votare a campaniei pentru “Cele şapte noi minuni naturale ale lumii”. Acum este pe locul 12 şi mai are cinci zile la dispoziţie pentru a mai urca o poziţie. Altfel nu se mai poate califica printre cei 28 de finalişti.
 
Padure Pietrele Retezat
Padure Pietrele Retezat. Sursa: Fl.Crisan
Anul trecut, votanţii pe Internet au ales Parcul Naţional Retezat (PNR) să reprezinte România în competiţia online pentru statutul de nouă minune naturală a lumii, derulată de organizaţia elveţiană “New7Wonders”.
 
În decembrie 2008, rezervaţia naturală a ajuns printre cei peste 250 de nominalizaţi din prima fază a concursului, aleşi din 441 iniţiali, iar acum se luptă să intre în top 77 - următoarea etapă -, dintre care un comitet de experţi ai naturii, condus de fostul preşedinte UNESCO, Federico Mayor, va alege 28 de finalişti. Campania de votare pentru această a doua fază se va încheia la miezul nopţii de 7 iulie (GMT), cei 77 de nominalizaţi urmând să fie anunţaţi pe 9 iulie, pe site-ul organizaţiei.
 
Concurenţii care se bat în această etapă au fost împărţiţi în şapte categorii: 1. peisaje şi formaţiuni glaciare, 2. insule, 3. munţi şi vulcani, 4. peşteri, formaţiuni pietroase şi văi, 5. păduri, parcuri naţionale şi rezervaţii naturale, 6. lacuri, râuri şi cascade şi 7. peisaje marine. Din fiecare categorie vor merge mai departe doar 11 concurenţi.
 
Un singur loc pentru a merge mai departe
 
PNR ocupă însă locul 12 în momentul de faţă din cei 57 de candidaţi înscrişi în cea de-a cincea categorie, după ce la începutul lui februarie ajunsese chiar şi pe poziţia 4. El este surclasat de “minuni naturale” precum pădurea Platano din Honduras (locul 11) şi Parcul Naţional Kaziranga, India (locul 10).
 
Românii mai au astfel cinci zile la dispoziţie pentru a-l ajuta să mai urce o treaptă, votând pe Internet sau sunând la un număr afişat pe site-ul concursului. “Votul pe telefon merge foarte greu, pentru că e deschis pentru oamenii din toată lumea. Telefonul este asaltat, trebuie să ai un noroc teribil. Sună tot timpul ocupat. Foarte multă lume ne-a sunat să ne întrebe cum să voteze, supărată că nu poate să voteze la telefon. Majoritatea nu au Internet acasă”, spune pentru cotidianul.ro Florina Crişan, responsabil de relaţii publice la Administraţia PNR.
 
Astfel, votul pe Internet pare să fie cea mai bună variantă. Florina Crişan atrage atenţia că, în cazul votului prin e-mail, “alegătorii” vor primi un mail de confirmare din partea organizatorilor pe care trebuie să-l acceseze neapărat şi să-şi confirme votul, “altfel nu se ia în consideraţie”.
 
Pentru a stârni interesul românilor pentru rezervaţia naturală din judeţul Hunedoara, Administraţia PNR a organizat o campanie de susţinere pe posturile publice de radio şi televiziune, despre care spune că “a folosit foarte mult”, sau un concurs naţional de creaţie plastică, literară şi muzicală cu tema Parcul Naţional Retezat, în care s-au implicat toate cele 42 de inspectorate şcolare. “Elevii care votau primeau punctaj în plus pentru concurs”, explică Florina Crişan.
 
Apel către votanţii români
 
Acum totul a rămas la latitudinea celor care nu au apucat să voteze. Administraţia PNR nu poate spune de câte voturi ar fi nevoie pentru ca rezervaţia să urce treapta hotărâtoare, acestea nefiind contorizate pe site-ul concursului, dar spune că nu contează ordinea în listele de câte 11. “Chiar dacă e pe locul 11, în urma analizei la faţa locului se pot schimba lucrurile”, mai spune responsabilul de relaţii publice.
 
Într-un articol anterior de pe cotidianul.ro, ea promitea că, dacă rezervaţia naturală va ajunge printre cei 28 de aleşi din această vară, reprezentanţii parcului vor face “mare vâlvă” pentru sporirea numărului de voturi, presărată cu acţiuni pentru copii şi activităţi “de tot felul” în şcoli. Şi asta pentru că, după decizia sa, comitetul condus de Federico Mayor va face vizite la toate cele 28 de situri, care “se lasă cu manifestări destul de interesante în fiecare ţară”.
 
Florina Crişan a vorbit atunci şi de frumuseţile pe care le oferă rezervaţia românească, recunoscând că nici un parc din lume nu este unic în totalitate: “Pot să vă spun ce mi se pare mie interesant în Retezat, deşi nu pot să spun că este unic, pentru că nu ar fi corect. Parcul are puţin peste 38.000 de hectare, dar o treime din el este zonă sălbatică, unde nu a intervenit omul. Nu că nu s-a plimbat pe traseu, să zicem, dar nu a distrus, nu a tăiat pădurea, nu a făcut nici un fel de degradări”.
 
Se adaugă păduri naturale, înmulţite de la sine, păduri virgine, plante endemice care cresc doar în Retezat (90 de specii), cele mai multe lacuri glaciare din ţară (peste 80 de lacuri şi râuri), o treime din speciile de floră ale României (1.190 de specii de plante), 185 de specii de păsări sau 55 de specii de mamifere. Mai mult, există un echilibru între carnivore şi ierbivore, putând fi văzuţi urşi, lupi şi râşi, dar şi capre negre, cerbi, căprioare, mistreţi sau iepuri.
 
 



 
Ultimul peisaj forestier intact din Europa
 
“Mai e ceva. Faţă de alte parcuri din România, este o curăţenie extraordinară. Mergi pe traseul turistic şi ai impresia că doar tu ai trecut pe-acolo. Vezi marcajele turistice pe bolovani, dar atât. Asta se datorează mai mult faptului că nu permitem accesul motorizat. Oamenii nu îşi cară în rucsac decât strictul necesar şi ştiu să îşi lege o plasă de rucsac şi să aducă mizeria înapoi, să nu o lase acolo. Acesta este marele nostru noroc”, a completat Florina Crişan.
 
Parcul Naţional Retezat s-a impus şi mai bine pe harta lumii după reportajul unui jurnalist de la “The Guardian“ de acum doi ani. Acesta se îngrijora pentru soarta rezervaţiei, ameninţată de bucata de drum naţional DN 66 A, supranumită “Drumul lui Băsescu”, ce prindea contur la limita parcului pentru a lega localităţile Petroşani şi Herculane.
 
“O bucată mare de pădure virgină din România urmează să fie devastată de un nenorocit de drum. Gândiţi-vă la urşii, lupii, lincşii, vulturii aurii şi brotăceii care vor fi terorizaţi de tractoare şi buldozere”, scria reporterul britanic la acea vreme. De altfel, potrivit Greenpeace România, munţii Retezat adăpostesc ultimul peisaj forestier intact din Europa, peisaj ce include cea mai mare parte a Parcului Naţional Retezat, suprafeţe din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei şi din Geoparcul Dinozaurilor Haţeg.
 
 

 

 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
dilibau 04-Iul-2009 09:35
Am votat
Am votat pe Web, insa linia telefonica e in continuare indisponibila
2
tampitu 05-Iul-2009 08:31
Drumul lui Base.
De acel nenorocit de drum au nevoie 150.00 de nenorociti de locuitori ai vaii care trebuiesc sa faca un mare ocol pt a ajunge in unele zone ale tarii.De altfel,Valea Jiului este semiizolata de tara,poate fi parasita doar pe un drum in sud si pe altul in nord,ceea ce este foarte putin pt o zona care se vrea industriala si conectata la economia tarii.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
 
 
 
 
 
 
MEDIU

Oamenii de ştiinţă mai au la dispoziţie 10 ani pentru a controla încălzirea globală

16 Noi 2009 | 2 comentarii
Potrivit ultimului studiu, poluarea ar trebui să fie ţinută sub control în următorii 10 ani pentru ca temperatura globală să fie la o limită care să asigure siguranţa locuitorilor Terrei.

Fără plan aprobat pentru achiziţii publice ecologice

09 Noi 2009 | 0 comentarii
Pe piaţa românească, achiziţiile publice ecologice înregistrează o cerere destul de mică. Din această cauză, preţurile acestor produse sunt ridicate. De asemenea, există şi o stare de reticenţă a cumpărătorilor, iar din lejeritate fac achiziţii ca şi până acum.

Fostul emisar UE nu ne dă şanse: Agricultura, prea mult pentru Cioloş şi România

Portofoliul pentru care ţara noastră a propus un candidat de comisar UE, anume Agricultura, este unul dintre cele mai importante din Comisia Europeană şi nu va fi acordat unui nou stat membru.

Setea de ţiţei, bumerang pentru SUA

Apetitul Americii pentru petrol constituie o ameninţare tot mai mare la adresa securităţii sale, riscul urmând să crească sensibil după ce populaţia globului va ajunge la 7 miliarde de oameni, a declarat miercuri un consilier al Pentagonului.

Neglijenţă prin care s-au pierdut 23 de milioane de euro: Judeţul de sub gunoaie

Nepăsarea autorităţilor din Timiş a dus la o realitate dramatică: judeţul este îngropat, încet-încet, sub gunoaie. Din 171 de gropi de gunoi mai funcţionează oficial acum doar patru, nici acelea dintre cele mai mari. Cea mai mare groapă a fost închisă la presiunile Uniunii Europene. Sfidând însă cerinţele europene, deşeurile se aruncă şi acum în gropi neautorizate. În acest timp, autorităţile au pierdut fonduri europene de 23 de milioane de euro, bani nerambursabili, care fuseseră acordaţi pentru construirea unui depozit ecologic.
 
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de