Parlamentul va decide dacă va fi sau nu cvorum la referendum

Decizia CCR privind un proiect de lege referitor la modificarea unui articol din legea referendumului nu poate obliga Parlamentul să voteze un cvorum de participare la scrutin.

Din motivarea Deciziei CCR 731/2012 reies clar următoarele lucruri:

1. S-a judecat şi s-a declarat constituţional Proiectul de Lege nr. 264/2012 privind modificarea art. 10 din Legea referendumului, care stabileşte că „Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”.

2. CCR a luat act că ulterior sesizării de neconstituţionalitate a PLx264/2012, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a instituit o „derogare de la art.5 (2) referitor la cvorumul de participare la vot”.

Plecând de aici, nu mai poate face nimeni vreo confuzie între cele două acte, PLx 264 şi OUG 41. Totodată, judecătorii CCR nu au făcut – nici nu aveau cum, ţinând cont de propria jurisprudenţă – vreo referire la vreo problemă legată de constituţionalitate în ceea ce priveşte OUG 41/2012.

De ce se consideră cvorumul de participare 50% +1 din electorat

În concluziile motivării, Curtea spune: „Constată că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

Cea de a doua teză a generat în aceste zile numeroase controverse: la legea din 2007, CCR nu a pus vreo condiţie referitoare la cvorumul de participare. Mai mult, OUG 41/2012 este de fapt… legea din 2007. Explicaţia este simplă. Judecătorii CCRse referă strict la ce au judecat pe 10 iulie, adică la PLx 264/2012. Or, acest proiect de lege NU a modificat (dintr-o eroare a autorilor – n.a.) şi art. 5 (2), cel care stabileşte un cvorum de participare de 50%+1. Rezultă acest lucru şi din motivare: „Curtea constată că şi condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 impunând întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Concluzia, cvorumul de participare la urne vizează doar proiectul de lege al USL care completează o lege a PDL.

Ce se poate întâmpla de aici înainte

Ce au declarat constituţional judecătorii nu este încă lege. Dacă până pe 26 iulie inclusiv, în Parlament nu se armonizează prevederile PLx 264/2012 şi cele ale OUG 41/2012, atunci referendumul se desfăşoară exclusiv în baza OUG 41/2012, singurul act normativ aflat în vigoare. Chiar dacă aici nu există cvorum de participare, ordonanţa este constituţională, prin prisma jurisprudenţei CCR din 2007. Chiar şi în cadrul armonizării legislative din Parlament se poate decide că nu este necesar cvorum de participare, pentru că, prin armonizare, rezultă o lege nouă. Adică Parlamentul ar putea legifera exact ca în 2007, şi atunci legea a fost considerată ca fiind constituţională.

Judecătorii CCR nu au nicio treabă cu preceptele europene

În motivarea Deciziei nr. 731/2012 privind proiectul de Lege nr. 264/2012, care modifică un articol din Legea referendumului, judecătorii CCR arată că, din anul 2000 şi până în prezent, art.10 din Legea referendumului a suferit numeroase modificări. Şi pe bună dreptate, în Decizie se arată: „Din perspectiva acestei evoluţii legislative, Curtea aminteşte că, în Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat în 2007, Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) a recomandat statelor asigurarea unei stabilităţi în ceea ce priveşte legislaţia în această materie”. Dar judecătorii CCR s-au mulţumit doar să constate încălcarea Codului de bune practici, şi nu să ia şi vreo decizie în acest sens, mai ales că, în alte două Decizii din acest an, au introdus în dispozitive reglementări ale documentelor Comisiei de la Veneţia. Ce trebuia să facă CCR: să respingă proiectul de lege aflat pe rol şi să constate în dispozitiv – pentru că oricum a făcut referiri la ea – că OUG 41 din 5 iulie 2012 reprezintă o reglementare similară legii referendumului din 2007, deci, ordonanţa asigură stabilitatea legislativă în materie aşa cum o cere reputatul organism al Comisiei Europene. Nefăcând aşa ceva, practic, CCR a judecat împotriva preceptelor europene.

Comisia de la Veneţia nu recomandă cvorumul de participare

Tot în această cauză, judecătorii CCR nu au ţinut cont, de această dată în mod direct, de o altă recomandare expresă a Comisiei de la Veneţia. Iată ce spune Recomandarea nr. 371/2007:

Astfel, în ceea ce priveşte cvorumul, nu se recomandă următoarele:
a. un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ;
b. un cvorum de aprobare (acceptarea unui procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului (pragului) necesar.

Ce efecte poate produce neluarea în considerare a acestei recomandări:

– la urne participă 8 milioane de alegători, 7,5 milioane votează demiterea, dar CCR nu validează referendumul;

– la urne participă 4 milioane de alegători, 3,5 milioane votează demiterea, CCR nu validează referendumul, iar Traian Băsescu va susţine că de fapt el a câştigat pentru că celelalte multe milioane de alegători care n-au venit la referendum nu au vrut să voteze demiterea.

Update. Traian Băsescu: pentru mine n-are importanţă pragul electoral

În cadrul unei emisiuni electorale la TVR 1 (transmisă în direct în paralel şi la TVR Info), preşedintele suspendat, Traian Băsescu a făcut o declaraţie pe care trebuie să o ţinem minte în zile următoare, în caz că uită de ea:

„Pentru mine nu este important pragul electoral. Obiectivul meu este să obţin mai multe voturi NU decât voturi DA. Nu sunt un om care să mă ascund sub un prag

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.