Partituri îndrăgostite

Chiar de Ziua Sfântului Valentin, la prestigiosul Kings Place, unii dintre cei mai remarcabili muzicieni români ai momentului vor oferi publicului britanic câteva dintre cele mai emoţionante partituri ale tradiţiei muzicale romantice. Violonistul Horia Văcărescu, un obişnuit al celor mai cunoscute scene camerale din Londra, Anton Niculescu, fost prim-violoncelist al Operei La Scala din Milano, Andrei Licareţ, unul dintre copiii-minune ai pianului, şi faimosul violist Vladimir Mendelssohn se pregătesc pentru o seară memorabilă, în programul căreia figurează compoziţii de Schubert, Brahms şi Mahler. În cea de-a doua parte a concertului, celor patru muzicieni li se alătură şi cunoscutul contrabasist Stacey Watton, pentru a putea ataca în formulă completă unul dintre cele mai populare cvintete din istoria muzicii, Păstrăvul lui Schubert.

Concertul face parte din prestigioasa serie pe care London Chamber Music Society o organizează la Kings Place şi este realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra.

Horia Văcărescu va cânta pe o vioară Vincenzo Ruggeri, construită la Cremona, în 1720, şi pusă la dispoziţie prin amabilitatea Dorothy Croft Trust for Young Musicians.

Cu o abilitate naturală şi un sunet rafinat, violonistul Horia Văcărescu s-a impus ca unul dintre muzicienii de elită ai generaţiei sale. Descris ca un „mare talent” în presa britanică, în prezent el se bucură de o carieră internaţională de succes ca solist şi muzician de cameră. Născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni, Horia Văcărescu a început studiul viorii la vârsta de trei ani. La 6 ani şi-a făcut prima apariţie în public, iar la 15 ani a debutat pe scena muzicii simfonice. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Colegiului Regal de Muzică din Londra, Horia Văcărescu i-a avut ca profesori pe Paul Ratz, Eugen Sârbu şi Levon Chilingirian. Angajamentele profesionale l-au purtat pe trei continente, din Europa până în SUA şi Orientul Îndepărtat, şi a participat la festivaluri de muzică în Marea Britanie, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia şi România.

Andrei Licareţ s-a născut pe 11 septembrie 1982 la Bucureşti şi a debutat la 11 ani. De atunci, a concertat în toată Europa şi în Statele Unite, câştigând un număr important de competiţii printre care Jeuness Musicales (premiul I), Bucureşti Yamaha (premiul I) sau Premiul II la concursul Lory Wallfish. Printre profesorii cu care a studiat se numără Gabriela Enăşescu, Viniciu Moroianu, Dana Borşan, Dan Dediu (cu care a studiat compoziţia) şi Jacques Rouvier. A studiat, de asemenea, la Mozarteum din Salzburg, cu Dimitri Başkirov.

Anton Niculescu s-a născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni. A debutat la 12 ani pe scena de concert a Sălii Mici a Ateneului Român, iar doi ani mai târziu interpreta Concertul pentru violoncel de Eduard Lalo împreună cu Orchestra Filarmonicii din Iaşi. A obţinut importante premii la concursurile de specialitate şi a fost invitat să concerteze pe scenele celor mai prestigioase instituţii de cultură din lume: la Teatro alla Scala din Milano, la Teatro Comunale din Florenţa, la Teatro Bellini din Catania, orchestre unde a ocupat ani de-a rândul şi postul de prim-violoncelist. Din 1997, Anton Niculescu a fost ales membru onorific al Academiei Filarmonice din Bologna şi este membru fondator al Fundaţiei Euterpe, care sprijină tinerele talente din România.

Vladimir Mendelssohn s-a născut în România într-o familie cu o lungă tradiţie muzicală şi a urmat cursurile de violă şi compoziţie ale Conservatorului din Bucureşti. A participat, în mod regulat, la numeroase festivaluri internaţionale împreună cu mari muzicieni ai lumii. Alături de Cvartetul Enescu, din care face parte, a fost invitat să concerteze pe unele dintre cele mai cunoscute scene muzicale internaţionale. Vladimir Mendelssohn este şi un prolific compozitor, fiind autorul unor lucrări pentru instrumente solo, simfonii corale, lucrări pentru orchestre de cameră, muzică de cameră, balet, dar şi muzică de film. În prezent, este profesor de muzică de cameră la Conservatorul din Paris, dar predă şi la Haga, Essen şi Bologna şi susţine masterclass-uri în mod regulat. Din 2005, Vladimir este directorul artistic al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră Kuhmo, din Finlanda.

“Un artist complet şi versatil”, iată cum îl caracteriza pe Stacey Watton, în urmă cu ceva timp, revista “Classical Music”, în timp ce presa din Scoţia îl compara cu un “vrăjitor” al contrabasului. Stacey Watton este prim-contrabasist al London Chamber Orchestra, London Mozart Players, Orchestra of the Swan, Primavera Chamber Orchestra, Chamber Domaine, English Soloist’s Ensemble, dar şi al National Symphony Orchestra şi Johann Strauss Orchestra. De asemenea, Stacey Watton este prim-contrabasist în cadrul diferitelor proiecte muzicale ale lui Sir Andrew Lloyd Webber. El a fost invitat să susţină concerte cu ansambluri de mare prestigiu, precum Royal Concertgebouw, Filarmonica din Londra, BBC Concert Orchestra, Royal Scottish National Orchestra sau BBC National Orchestra din Ţara Galilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.