Patriarhul Daniel: Pelerinajul este căutarea sfințeniei

La Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul sărbătoririi Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel a afirmat că pelerinajul este căutarea sfințeniei.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în altarul de vară al Catedralei Patriarhale de patriarhul Daniel, împreună cu membri ai Sfântului Sinod al BOR și mitropoliții de Nea Ionia și Filadelfia, Gabriel, și de Ruse, Naum.

Pelerinajul, răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu

„Pelerinajul deci este căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci-n Dumnezeu și Unul Sfânt. Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlnește cu Dumnezeu, care l-a chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu. Când omul se decide să meargă să se întâlnească cu sfinții lui, să sărute icoana și moaștele lui, el deja a fost chemat tainic de Dumnezeu, iar când se pune în mișcare și merge spre locurile în care au viețuit sfinții sau unde se află moaștele lor se întâlnește cu Dumnezeu”, a spus patriarhul.

„În mod tainic, și omul, și Dumnezeu sunt pelerini”.

„Dumnezeu pelerinul a făcut pe oameni să se simtă pelerini. Cum este Dumnezeu pelerin? Este pelerin pentru că el vine spre noi, călătorește spre noi. Hristos Domnul a fost pelerin în lumea aceasta. S-a născut într-o călătorie, într-un pelerinaj al Fecioarei Maria și al Dreptului Iosif la Bethleem. Iar acolo unde s-a născut el au venit în pelerinaj Magii de la Răsărit. Înainte însă Avraam a fost chemat să fie pelerin spre o țară necunoscută”, a arătat patriarhul.

Acesta a mai spus că Hristos pelerinul se întâlnește cu oamenii care vin să-i cinstească pe sfinții lui. „El sălășluiește în sufletele pelerinilor. El nu este un vizavi. El devine viața vieții noastre și ne conduce spre Patria Cerească, spre Cetatea Netrecătoare, cum ne spune sfântul apostol Pavel”, a subliniat patriarhul.

„Oamenii vin în pelerinaj spre a cunoaște, spre a vedea locurile sfinte, a întâlni pe alți pelerini care doresc să-și înduhovnicească viața. Dar mulți oameni vin în pelerinaj și pentru că așteaptă ajutorul lui Dumnezeu, așteaptă vindecare de boală, izbăvire de necaz, de suferință, eliberare dintr-o situație foarte grea a vieții. Deci pelerinajul este și o căutare a ajutorului lui Dumnezeu în viața noastră. De aceea sfinții sunt considerați ajutători, milostivi”, a mai PF Daniel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.