Patrimoniul cultural românesc, dat în urmărire prin INTERPOL

Conform unor date oficiale, în urmă cu vreo câțiva ani, România era pe locul cinci în Europa în ceea ce privește traficul cu obiecte de patrimoniu. Furate din diverse locuri, bunuri de o valoare inestimabilă pentru istoria noastră ajung în străinătate, unde sunt tranzacționate pe piața de antichități din Europa. Iar pentru a le recupera, autoritățile române le-au dat, deseori, în urmărire internațională prin INTERPOL.

Furtul și comerțul ilegal cu obiecte de patrimoniu sunt considerate niște infracțiuni deosebit de grave, care, dincolo de aspectul penal, au și o altă urmare dezastruoasă: afectează iremediabil zestrea de suflet a unui popor. În cazul nostru, imediat după 1990, pe fondul lipsei unei legislații adecvate, acest fenomen a căpătat proporțiile unui veritabil tsunami infracțional. Dar, tot de atunci încoace, autoritățile naționale au făcut tot posibilul să recupereze aceste comori. Iar uneori au înregistrat succese remarcabile. Concret, doar în ultimii 5 ani au fost recuperate bunuri culturale de patrimoniu, în marea lor majoritate monede antice și medievale, în valoare de câteva milioane de euro. Astfel, în 2011 au fost recuperate 753 de obiecte de patrimoniu, în valoare de circa 257.000 de euro, iar în anul 2012 s-au recuperat 973 de bunuri culturale, cu o valoare estimată la 323.000 de euro. În 2013 au fost recuperate 1.940 de obiecte din patrimoniul cultural, cu o valoare estimată la 270.000 de euro, iar în 2014 au fost recuperate alte 9.543 de asemenea relicve, în valoare de peste 215.000 de euro. Un an mai târziu, în 2015, polițiștii criminaliști au recuperat 12.996 de obiecte de patrimoniu, estimate la peste 273.000 de euro. În această privință, unul dintre cele mai faimoase și spectaculoase cazuri rezolvate este cel al brățărilor dacice.

Legea fără de lege

Decenii la rând, puterea comunistă a considerat protejarea patrimonului cultural o chestiune deosebit de importantă, pe care a reglementat-o prin Legea nr. 63/1974. Ulterior, majoritatea strategiilor politice postdecembriste s-au lăudat că păstrarea și conservarea acestui patrimoniu este o problemă de siguranță națională. Din păcate, totul a rămas la nivel de propagandă și de vorbe goale. Din nu se știe ce motive, una dintre primele griji ale noii puteri politice postdecembriste a fost să lase de izbeliște averea culturală a țării, astfel că, în martie 1990, CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) a emis Decretul nr. 90/1990, prin care Legea 63 din 1974 a fost abrogată. Și abrogată a rămas vreme de zece ani, până la adoptarea Legii nr. 182/ 2000, privitoare la regimul juridic al bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil. Așa se face că, vreme de un deceniu, în cursul căruia a rămas fără niciun fel de protecție, averea culturală a țării a ajuns la cheremul unor filiere de infractori specializați, care au împrăștiat-o în cele patru zări. Acei zece ani au fost perioada cea mai urâtă pentru patrimoniul național, care, neprotejat de vreo lege specială, a fost cărat în străinătate, unde a alimentat piața neagră din toată Europa. În acei ani, din țară au fost scoase vagoane întregi cu mobilă săsească pictată, veche și deosebit de scumpă. Acestora li s-au adăugat sute de mașini de epocă, unele deosebit de rare, care au ajuns și ele prin colecțiile particulare occidentale. Dar acestea au fost doar „vârful aisbergului“. Lor li s-au adăugat icoane și alte odoare bisericești, vechi de secole, toate deosebit de scumpe, care, furate din mănăstiri și schituri izolate, au ajuns și ele în Occident, în diverse colecții particulare. Ulterior, pentru toate acestea, plus multe altele, la fel de rare și scumpe, autoritățile românești au cerut ajutorul INTERPOL. Astfel, obiecte de artă și vestigii istorice dispărute din țară au fost date în urmărire internațională, la fel cum se întâmplă în cazul unor infractori periculoși. Dar, tot pe atunci, autoritățile românești au căzut în cealaltă extremă: au inventat un întreg hățiș de legi care au făcut ca protecția patrimoniului cultural să fie la fel de dificilă ca pe vremea în care domeniul nu era reglementat de nici o lege. Concret, pe 6 mai 2011, lista reglementărilor privitoare la protecția patrimoniului cultural, actualizată de Ministerul Culturii și publicată pe site-ul instituţiei, cuprindea: 22 legi, decrete şi hotărâri ale Guvernului, 30 de ordine ale Ministerului Culturii, plus multe alte reglementări de specialitate. Un întreg labirint legislativ, care, în ciuda vastității sale, avea extrem de multe ,,breșe“, prin care s-au putut strecura toți cei interesați de afacerile cu obiecte de patrimoniu. Iar asta, în condițiile în care, odată scoase din ţară, acestea sunt extrem de greu de recuperat.

Elita hoților

Hoții și contrabandiștii de obiecte de artă pot fi considerați un soi de ,,elită intelectuală“ a lumii infractorilor. Cei ,,specializați“ în furtul de relicve străvechi trebuie să aibă, obligatoriu, cunoștințe de istorie antică sau medievală. Iar atunci când se ,,înarmează“ și cu detector de metale, se mișcă dibaci prin cele mai cunoscute și „productive“ situri arheologice, pe care ajung să le cunoască mai bine decât pe propriile buzunare. La rândul lor, hoții care se ocupă cu furturi de tablouri ajung să acumuleze solide cunoștințe despre istoria picturii naționale și internaționale, astfel că, atunci când fură din muzee ori din colecții particulare de pictură, știu cum să aleagă piesele cele mai importante, care, bineînțeles, sunt și cele mai scumpe. Iar pentru ca această „faună“ infracțională să fie și mai complexă, au existat cazuri în care hoții au mers direct „la pont“, adică au beneficiat de informații de specialitate oferite fie de unii muzeografi, fie de custozii unor colecții de artă. Dar au existat și cazuri în care oameni aflați în astfel de posturi au ales să devină hoți și au furat din comorile pe care le aveau în pază. În urmă cu vreo câțiva ani, printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, arheologul clujean Ioan Pisso a atras atenția asupra unui astfel de caz: „După 1990 au început să fie jefuite muzeele și bisericile din sud-vestul țării. Un exemplu îl constituie muzeul din Sarmizegetusa, de unde, într-o noapte, au dispărut toate piesele de valoare descoperite de noi, arheologii, în decursul anilor. Este de menționat că au fost furate toate obiectele publicate, deci care aveau prin aceasta un certificat de autenticitate. Dar nu și niște copii, cu mult mai arătoase, care se aflau alături. Asta arată, pe de o parte, că furtul a fost comandat, iar pe de alta, că au fost amestecați specialiști de-ai noștri. Am fost asigurat că ar fi fost anunțat Interpolul, dar mai târziu am constatat că s-a mințit. În toată această afacere, justiția a fost absentă“.

Jaful de la Brukenthal

Probabil că unul dintre cele mai celebre furturi din țara noastră, care au avut drept țintă obiecte de patrimoniu cultural, a fost jaful comis la Muzeul Brukenthal, în noaptea 26/27 mai 1968. Hoții au pătruns în muzeu şi, profitând de lipsa unei paze eficiente, precum şi a unor sisteme de alarmă corespunzătoare, au furat opt dintre cele 36 de tablouri din colecția baronului von Brukenthal. Era vorba despre: „Moartea Cleopatrei“, de Anton van Dyck; „Bărbat cu pipa la fereastră“, de Frans van Mieris cel Bătrân; „Portret de bărbat“, de Karls Jorg; „Bărbat cu haină de blană“, tablou al unui pictor anonim german din sec. XVI; „Portret de bărbat“, de Cristoph Amberger; „Ecce homo“, de Tiziano Vecello da Cadore (1477-1576); o miniatură pictată pe fildeș numită „Portretul unei tinere femei“, de Rosalba Carriera; și, cel mai valoros dintre toate, „Bărbat cu craniu în mână“, atribuit unui pictor renascentist, cunoscut sub ciudatul nume Maestrul legendei Sfântului Augustin, un pictor flamand a cărui creație a fost influențată atât de Jan van Eyck, cât și de Renașterea italiană. Toate la un loc au fost evaluate, atunci, la peste 25 de milioane de dolari. În ciuda faptului că anchetatorii au găsit la fața locului foarte multe amprente, cercetările au bătut pasul pe loc, ani de-a rândul. Ani în care au existat extrem de multe ipoteze privitoare la autorii jafului. Unele afirmau că furtul ar fi fost comandat de urmași ai baronului Von Brukenthal, care trăiau în Occident. Alte zvonuri, infirmate și acelea, susțineau că tablourile ar fi fost furate de angajați ai Securității, care le-ar fi trimis apoi la Moscova. Lucrurile au început să se lămurească abia prin 1973, anul în care România a aderat la INTERPOL. Atunci s-a aflat că două dintre cele opt tablouri furate cu cinci ani în urmă au fost semnalate, unul în SUA şi celălalt în Israel. Dar nici măcar prin INTERPOL nu s-a aflat cum au ajuns ele acolo. Mult mai târziu, în 1998, Poliţia Română, împreună cu INTERPOL, a reuşit să recupereze patru dintre cele opt tablouri furate, tablouri care s-au reîntors în muzeu. Și, tot în acel an, a fost prins un hoţ specializat în furturi de obiecte de artă, originar din Italia, care a comis o spargere la un muzeu din străinătate, folosind un mod de operare identic cu acela de la Brukenthal. În ancheta care a urmat, hoțul a recunoscut că este unul dintre autorii spargerii comise în primăvara anului 1968 la Brukenthal.

Ingeniozitate dâmbovițeană

Spargerea dată în 1968 la Muzeul Brukenthal a fost o întreagă aventură pusă la cale de hoți profesioniști, veniți special din străinătate. O altă spargere s-a bazat mai curând pe ingeniozitate decât pe antrenament „de specialitate“. Pe la începutul anilor ’90, în București trăia o familie de colecționari în vârstă, pasionați de pictură. Compusă din câteva zeci de tablouri, dintre care unele de o mare valoare, colecția lor era deja celebră printre cunoscătorii pasionați de pictură. Asta, până într-o după-amiază de vară, când la poarta lor s-a prezentat o tânără îmbrăcată elegant, care i-a anunțat pe cei doi că sunt fericiții câștigători ai unei tombole organizate de o firmă celebră: un sejur gratuit la mare. Dovadă a spuselor sale, ea le-a înmânat, pe semnătură, biletele de tren dus-întors, plus rezervarea cazării la un hotel de lux de pe litoral. Toate documentele erau perfect valabile, iar cei doi soți au plecat la mare și s-au bucurat de o vacanță pe cinste, câștigată în urma acelei misterioase tombole. Dar bucuria lor a durat până la revenirea în București. Ajunși acasă, cei doi soți au avut neplăcuta surpriză de a-și găsi pereții goi, fără niciunul dintre tablourile de care erau atât de mândri. Ulterior, vecinii le-au spus că, în fiecare zi, la ei acasă au venit doi tineri, un băiat și o fată, care s-au recomandat nepoții lor. Nepoți pe care ei înșiși i-au rugat să treacă zilnic pe acolo, ca să le ude florile. Dar, în toți anii care au urmat, Poliția nu a anunțat niciodată că ar fi dat de urma hoților, care, în schimbul unui concediu gratuit într-un hotel de lux de pe litoral, s-au ales cu câteva zeci de tablouri deosebit de scumpe.

O spargere ca-n filme

Ancheta efectuată de Miliție și Securitate a durat până în anul 1972, când, în lipsa unor rezultate palpabile, s-a dispus încheierea ei cu soluția AN (autor necunoscut). Ce s-a putut afla în cursul celor patru ani de investigații a fost că spargerea s-a dat de către o „echipă“ compusă din patru indivizi, care, sub aparența unor vizitatori obișnuiți, au intrat în muzeu duminică după-amiază. Apoi, profitând de neatenția personalului, s-au ascuns la etajul doi, aflat în renovare. În cursul nopții au revenit în sălile de expoziție, de unde, pe îndelete, au scos cele opt pânze din rame și au fugit cu ele, ieșind, relativ lejer, prin acoperișul din țiglă al clădirii. Lipsa celor opt tablouri a fost constatată abia marți dimineață, odată cu redeschiderea muzeului. Dată la care se pare că hoții ieșiseră deja din România, cu tot cu prada lor. În mod ciudat, nici după recuperarea a patru dintre cele opt tablouri furate în 1968, nu au fost elucidate o serie de aspecte ale acelei afaceri tenebroase. Spre exemplu, nici până acum nu se știe cine a fost cel care a comandat furtul tablourilor. La un moment dat, s-a afirmat că, începând cu anul 1971, câteva dintre cele opt tablouri furate din Muzeul Brukenthal ar fi ajuns în Statele Unite, în colecția privată a unui român. Dar nici acea informație nu era sigură.

Dacii – căutați prin lumea largă

După cum spuneam mai sus, autoritățile românești au reușit să recupereze, cu ajutorul INTERPOL, o serie de relicve furate de braconieri din siturile arheologice de pe teritoriul vechilor cetăți dacice. Dar acelea constituie doar o mică parte a comorilor furate din patrimoniul cultural național. În continuare, Poliția Română colaborează cu INTERPOL pentru a recupera multe alte relicve antice dispărute fără urmă. Este vorba despre un tezaur format din monede de aur tip Lysimach, despre care se știe că ar fi cântărit circa 30 de kilograme, din care nu s-au recuperat decât 37 de piese. De asemenea, au mai fost date în urmărire internațională alte câteva tezaure mai mici, care totalizează circa 25 kg de aur. Este vorba despre tezaure compuse din monede de tip Koson, din care s-au recuperat doar o mică parte, mai exact, 1.038 de piese. Din același „inventar“ păgubos mai face parte un alt tezaur de monede tip Koson, dar confecționate din argint, din care s-au recuperat circa 280 de bucăți. Acestor comori antice li se adaugă alte câteva obiecte de interes arheologic, despre care nu se știe mare lucru, în afară de faptul că au fost furate din cetățile dacilor și au ajuns pe piața neagră din Occident. Este vorba despre cinci scuturi regale confecționate din fier, brățări spiralice din aur, precum și câteva tezaure mai mici, care conțin imitații dacice ale unor denari romani din argint. Poliția a stabilit că, între 1998 și 2015, câteva grupări infracționale, compuse din 34 de hoți specializați în sustragerea de vestigii istorice, au furat şi au trimis pe piața neagră din străinătate alte câteva tezaure, compuse din monede tip Koson și Lysimach, furate din cetățile din Munţii Orăştie, furturi care au adus un prejudiciu estimat la circa 2,5 milioane de euro. Este drept că 12 dintre membrii acelei bande au ajuns pe mâna justiției, care i-a condamnat la ani grei de pușcărie. Dar aceștia sunt doar o mică parte dintre hoții de obiecte de patrimoniu. Pe site-ul oficial al Poliției există o lungă listă care cuprinde în jur de o mie de obiecte de patrimoniu, unele furate la începutul anilor ’90, care mai sunt căutate și în ziua de azi.
Obiecte de patrimoniu date în „urmărire generală“ de Poliția Română

Site-ul Poliției Române prezintă o listă lungă, cu sute de obiecte, care aparțin patrimoniului cultural, furate de-a lungul ultimilor ani. Relicve diverse care au fost date în „urmărire generală“, inclusiv prin INTERPOL. Este vorba atât despre vestigii antice, obiecte de cult vechi de secole, precum și de cărți vechi ori tablouri ale unor pictori consacrați, dispărute din diverse locații.

Leu funerar
Cod 876
Data furtului: 04-07-2014
Detalii
bun arheologic
Leu funerar din piatră, de epocă romană, cu dimensiunile aproximative de 80 cm lungime, 40 cm lățime și 50 cm înălțime. Greutate cca. 20 kg.

Brățară
Cod 858
Data furtului: 01-03-1999
Detalii
Brăţară plurispiralică, lucrată integral din aur de 23-24 kt, alcătuită din 5½ spire, diametru 10 cm, cu extremitățile aplatizate și decorate prin incizie, capetele în formă de protomă zoomorfă.

Soldat nud cu sabie
Cod 857
Data furtului: 09-06-2013
Detalii
Statuetă din bronz, cu tema „Soldat nud cu sabie“
înălţimea 40 cm.

Bun arheologic
Cod 843
Data furtului: 01-01-2010
Detalii
Monedă din argint, imitație după monedă thassiană, diametrul 3 cm, greutate 16 grame, reprezentări: avers Dionysos, revers Hercules. Datare: a doua Epocă a Fierului; nr. de inventar: 15721. Face parte din tezaurul monetar de la Bănița, județul Hunedoara.

Tablou
Nud șezând
Cod 811
Data furtului: 01-01-1999
Detalii
Pictură, ulei pe pânză cașerată pe carton, dimensiuni 40,8 x 33 cm, semnat dreapta jos cu creion în pastă Th. Pallady. Autor Theodor Pallady. Număr de inventar 1710.

Tablou
Țărancă cosând
Cod 809
Data furtului: 01-01-1999
Detalii
Pictură, ulei pe carton, dimensiuni 42,5 x 29,5 cm. Autor Octav Băncilă. Număr de inventar 775.

Icoană
Nașterea Maicii Domnului
Cod 805
Data furtului: 14-05-2013
Detalii
Icoană pictată pe lemn, reprezentând Nașterea Maicii Domnului. Dimensiuni 29 x 45 x 3 cm.
Carte
Evanghelie
Cod 794
Data furtului: 20-07-2012
Detalii
Evanghelie, coperți din piele de culoare maro, dimensiuni 48x35x7 cm, tipărită în limba română cu grafie chirilică la Tipografia Mănăstirii Neamț în 1821.

Obiecte de cult
potir
Cod 762
Data furtului: 04-09-2012
Detalii
Potir din metal argintat, decor vegetal, dimensiuni: înâlţime cca. 25 cm, diametrul piciorului cca. 11,5 cm, diametrul cupei cca. 7,5 cm.

Tablou
Artă plastică
Cod 536
Data furtului: 10-12-1998
Detalii
,,Încoronarea Sf. Ecaterina”, nesemnat, care aparţine Şcolii Florentine, sfârşitul sec. al XVI-lea – începutul sec. al XVII-lea (anturajul lui Andrea del Sarto), ulei pe pânză, cu dimensiunile de 98 x 135 cm. Lucrarea se înscrie în rândul compoziţiilor religioase şi are ca temă trei personaje reprezentate în prim-plan alături de un mic putti (copil) pictat în partea dreaptă a lucrării.

Descoperire arheologică
Cod 529
Data furtului: 12-02-2000
Detalii
Confecţionată din bronz, dimensiuni: 67×54 cm, greutate: 21 kg, prezintă înscrisuri în limba latină reprezentând „legea municipală a unui oraş roman“.

Statuetă antică
Boul Apis
Cod 456
Data furtului: 12-12-1990
Detalii
Statuetă confecţionată din bronz, reprezentându-l pe zeul Dyonisos; provine din colecţia Pongracz, loc de descoperire necunoscut; lungime 7,8 cm, datare sec. II-III; nr. inv. 1114 Muzeul Banatului din Timişoara.

Idol preistoric
Cod 426
Data furtului: 12-04-2002
Detalii
Statuetă fragmentară (idol) din ceramică, bun arheologic de epoca neolitică (cca 5000 a. Chr.), înălțime cca. 5 cm, loc de descoperire situl arheologic din Com. Ciugud – jud. Alba.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.