Patriotismul chel și tichia de mărgăritar cu focoase

Părînd că este resemnat și vindecat de ambiția „guvernului meu“, pasiv și dezinteresat de politica internă, indiferent și rece dacă guvernul PSD – ALDE își va rupe ori nu gîtul, mulțumit peste poate de prestația minunatei DNA în frunte cu procurorul său general în postură de kapo, care îi va face pîrtie către al doilea mandat, Klaus Iohannis mizează doar pe ofensiva diplomatică lansată de ceva timp. Atît de tare și-a luat rolul în serios, de multe ori chiar peste prerogativele fișei postului, încît este pe cale să disponibilizeze cu totul funcția de ministru al Afacerilor Externe, să șteargă din nomenclatorul guvernamental postul cu pricina și să-l vacanteze sine die.

Ai zice că preumblarea prin lume a președintelui, devenit peste noapte un temerar și asiduu globe-trotter, este o afacere personală menită să „privatizeze“ diplomația, o demonstrație de forță menită să descurajeze tentativa oricărui viitor contracandidat la alegerile prezidențiale.

Luîndu-și pe umeri toată greutatea formală a politicii externe, cam asta vedem pe agenda domniei sale: vizită la licuriciul cel mare și mai multe vizite la licuricii mai mici europeni, încă buimaci de pe urma șocului „Brexit“, încă indeciși în pornirea reformei Uniunii, încă rămași doar vorbăreți în pustiu. Și?… și mai ce?…
Și tocmai cînd ziceam că nimic semnificativ nu s-a întîmplat pe urma vizitelor sale, nimic care să dea substanță și rezolvare problemelor Schengen și MCV, de pildă, nimic care să justifice costul deplasărilor, consumul de kerosen și pregătirile fastuoase cu care ambasadorii s-au simțit datori să-și primească președintele, tocmai atunci o știre din surse oficiale americane zgîlțîie mîndria și patriotismul celor, nu puțini, care mai suferă de boala naivității: ne dotăm cu sisteme de apărare americane!

Pentru că, în urma vizitei „epocale, istorice, planetare“ în SUA, președintele Iohannis n-a binevoit să vină în fața Parlamentului pentru a da socoteală firească de rezultatele plimbării transatlantice și să ne facă părtași ai discuțiilor și hotărîrilor convenite, știrea, venită pe alte canale decît gura președintelui, explică multe. Explică inclusiv obsesia pentru cei 2% din PIB destinați apărării, care, iată, capătă miez și concretețe.
Mă și miram de unde atîta băgat în seamă, de unde atîta curtoazie și atîția ochi dulci din partea noului „number one“ mondial, Donald Trump, arătate unui președinte est-european, anodin, neremarcat și nerecomandat de nimic altceva decît de întîmplarea de-a ocupa cea mai înaltă demnitate a unei țări căreia Dumnezeu și destinul istoric i-au hărăzit poziția geografică ca fiind, în egală măsură, binecuvîntare și mare vulnerabilitate!

Era de așteptat ca după vizita în Arabia Saudită, soldată cu un fabulos contract comercial în valoare de 400 miliarde de dolari, viziunea antreprenorială a lui Trump să ne arate un președinte în căutare de „vaci de muls“. Pe una din ele, chiar dacă e cam stearpă, a găsit-o: e România, care va achiziționa de la americani, cu fudulia săracului, sisteme de rachete „Patriot“ capabile să descurajeze, măcar teoretic, retorica revanșardă și belicoasă a Rusiei, pentru că, în fapt, sistemul e învechit, capabil de mari rateuri și, odată pus în operă, s-ar putea dovedi o mare și costisitoare „țeapă“. De unde și întrebarea: merită să scoatem din buzunarele românilor, și așa destul de găurite, totalul sumei de aproape 4 miliarde de dolari?

Răspunsul este, categoric, „Nu!“, și nu doar pentru că, în eventualitatea unei confruntări reale, în raportul de forțe, se va dovedi că utilitatea lor este mult sub cea a valorii psihologice.

Nu, pentru că rachetele, oricît de „patriotice“ ar fi, nu vor aduce lumină în sutele de localități ale țării care, în plin secol XXI, nu știu ce-i acela curentul electric și „lampa lui Ilici“.

Nu, pentru că rachetele nu vor putea eradica sau micșora, măcar, starea de sărăcie extremă a unei mari pături sociale, care afectează nivelul de trai și credibilitatea binefacerilor democrației.

Nu, pentru că rachetele nu vor putea îndrepta erorile judiciare din instanțe, nici abuzurile și nedreptățile sistemului judiciar, el însuși corupt și discreționar.

Nu, pentru că rachetele nu vor putea alina în veci suferințele copiilor din orfelinate, supraviețuind din mila străinilor, nici trauma celor 150.000 de copii lăsați de izbeliște de părinți plecați în căutarea unei vieți mai bune.

Nu, pentru că rachetele nu vor face infrastructura rutieră și feroviară să arate mult diferit decît cele de la începutul secolului XX, nu vor reda dascălilor și școlii demnitatea aproape pierdută și nici nu vor readuce miile de cadre medicale înapoi în spitale.

Nu, pentru că rachetele nu vor putea vreodată să restituie societății românești, în ansamblul ei, simțul onoarei și al răspunderii, devoțiunea, compasiunea și solidaritatea, decît dacă ar exploda, poate, în cerul lașităților, trădărilor și abandonului moral care ne macină etosul.

Nu, pentru că rachetele, cu tot trinitrotoluenul lor, nu vor putea să facă ceea ce adevărați diplomați, cu inteligență, cu tact, cu răbdare, cu devotament și înarmați cu un pumn de cuvinte, ar putea să facă.
Achiziționarea și instalarea sistemului „Patriot“ nu vor face decît să sporească sentimentul patriotard de automulțumire și de mîndrie tîmpă a unora, direct proporțional cu pericolele.

Patriotismului chel, găunos, cel pe care îl vedem adesea bătîndu-se cu pumnul sau cărămida în pieptu-i de aramă coclită, numai o tichie de mărgăritar cu focoase îi mai lipsea!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.